Cristos a înviat!

"Să dăm crezare acestui adevăr al învierii, având drept model pe apostolii care au fost martirizaţi pentru acest adevăr".

Cunoaşterea pe care o avem noi, oamenii, despre lucrurile înconjurătoare este o cunoaştere abstractivă care se bazează foarte mult pe senzaţie şi pe experienţă. Cunoaşterea umană, plecând de la sensibil, se ridică progresiv spre cunoaşterea abstractului şi a inteligibilului. Supunându-se firii umane şi Cristos se adaptează acestui mod de a cunoaşte. Chiar şi în cazul învierii, Cristos se arată pentru ca aceia cu care intră în contact să fie siguri de faptul învierii. Apostolii înşişi subliniază importanţa simţurilor, a experienţei: "ce am auzit şi am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi am pipăit cu mâinile noastre... aceea vă vestim şi vouă" (In 1,1; cf. In 1,14; 2Pt 1,16). Aşadar evenimentul învierii a fost real.

În Vechiul Testament, până în secolul II înainte de Cristos, Israelul avea convingerea că după moarte omul va sălăşlui în Şeol, un loc întunecos, unde eşti despărţit chiar şi de Dumnezeu. Cel care afirmă explicit pentru prima oară învierea individuală este Daniel, în Dan 12,2. La începutul Noului Testament credinţa în învierea morţilor din ziua cea de pe urmă devine subiect de controversă între farisei şi saducei. Într-o discuţie cu Isus, saduceii vor să dovedească absurditatea învierii trupului. Isus le răspunde, arătând adevărul învierii: "La înviere... sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer" (Mt 22,30).

Credinţa în învierea lui Isus constituie fundamentul creştinismului, pe această credinţă se bazează întreaga evanghelie şi Biserica. Ce ar fi fost dacă nu ar fi existat învierea? Învierea este tocmai confirmarea faptului că Isus Cristos este Dumnezeu. Fără înviere nu ar exista încă un nou popor al lui Dumnezeu, un început al noii creaţii. Fără înviere, moartea nu ar fi biruită. Fără înviere am cunoaşte numai un Isus mort. Subliniază foarte bine sfântul Paul acest lucru când spune: "Dacă Cristos n-a înviat, zadarnică este predica noastră şi zadarnică este credinţa voastră" (1Cor 15,14). De aceea mulţi pun întrebarea: Isus a înviat cu adevărat?

Să vedem câteva argumente din Sfânta Scriptură vrednice de crezare pentru a demonstra adevărul învierii.

Toate evangheliile se încheie cu învierea lui Isus, şi nu cu îngroparea lui, patima şi învierea fiind cele două puncte culminante ale fiecărei evanghelii biblice,

Evangheliştii spun că mormântul era gol. Unii critici, ripostând, afirmă că acest lucru l-au inventat apostolii, un mormânt gol fiind necesar pentru a se putea propovădui învierea, pentru a putea propovădui doctrina lui Isus. Dar criticii, afirmând că ucenicii ar fi furat trupul lui Isus şi ar fi inventat învierea lui, pur şi simplu, denaturează realitatea, pentru că apostolii înşişi au fost atât de departe de a inventa ei învierea, încât au tratat mesajul învierii adus de femei şi de îngeri drept basme. Realitatea învierii lui Isus a trebuit să se impună în faţa disperării şi a necredinţei lor, tocmai de aceea sunt ei ulterior atât de convinşi de înviere, încât pot să moară pentru convingerea lor. La drept vorbind, cine ar fi capabil, întreg la minte, să moară doar pentru o minciună? Şi nu a fost doar un singul apostol...

Isus a înviat. Dar cine l-a văzut? Învierea este confirmată de cele cinci întâlniri dintre Isus, cel înviat, şi membrii cercului ucenicilor încă din prima zi: întâlnirea cu femeile care s-au dus la mormânt (Mt 28,9-10; Lc 24,10-11); cu Maria Magdalena (In 20,11-18; Mc 16,9-11); cu ucenicii în drum spre Emaus (Lc 24,13-32; Mc 16,12-13); cu Simon Petru (Lc 24,34; Mc 16,14; 1Cor 15,5); cu ucenicii, mai puţin Toma (Lc 24,36-43; In 20,19-23; 1Cor 15,5; Mc 16,14).

Unii se întreabă cum a putut Isus să apară în mai multe locuri într-un interval de timp atât de scurt. Dar trebuie să ţinem cont că Isus înviat, nu mai este legat de timp şi spaţiu, făcându-se văzut ori de câte ori voia şi oriunde voia el.

Pornind de la înviere, Biserica îl înţelege pe Cristos şi se înţelege şi pe ea însăşi. Şi noi, bazându-ne pe cuvintele lui Isus din episodul cu Toma în care este declarată drept fericită credinţa aceluia care nu are nevoie de a vedea şi acceptă mărturia celui care a văzut, să dăm crezare acestui adevăr al învierii, având drept model pe apostolii care şi-au dat viaţa pentru acest adevăr.

12 aprilie 2009

Pr. Adrian Blăjuţă

193 vizualizări

© 2009 - 2010: Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia" Bacău
Str. Digu Bârnat, 4, 600349-Bacău; tel. 0234/577471; e-mail: pfibacau@gmail.com