| |
|
|
|
Viișoara: Ceremonial de înveșmântare a sr. Maria Cristina
"Mă voi bucura din toată inima în Domnul și va tresălta de veselie sufletul meu în Dumnezeu, căci m-a îmbrăcat cu haina mântuirii, m-a acoperit cu veșmântul veseliei..., ca pe o mireasă împodobită cu giuvaierele sale" (Is 61,10-11). Cuvintele marelui profet Isaia, în ciuda vechimii lor, au putut să fie rostite cu toată încântarea inimii de către tânăra Mihaela Coșa, care, după mai bine de șase luni petrecute în interiorul (și numai în interiorul) mănăstirii benedictine de clauzură "Maica Unității" de la Viișoara (NT) ca postulantă, cu bunăvoință crescândă și de dragul lui Dumnezeu, a trăit, duminică, 26 aprilie 2009, momentul solemn al înveșmântării ei cu haina călugărească a ordinului benedictin. Circumstanțele vizibile strâmte ale vieții în care debutează, refuzul ei conștient și constant arătat ambientului aglomerat de evenimente, proiecte și neajunsuri în care ne purtăm cu toții viețile ne fac să n-o înțelegem prea bine pentru opțiunea ei vitală și să ne mirăm doar că ea așa a înțeles să-l lase pe Dumnezeu să-i locuiască inima.
După predică, tânăra i-a făcut cunoscut celebrantului principal ce anume cere ea la această sfânta Liturghie: milostivirea lui Dumnezeu și binecuvântarea sa pentru a începe viața monastică după Regula sfântului Benedict. Abatesa a ținut să o mai cerceteze încă o dată, întrebând-o dacă chiar e dispusă să trăiască în mănăstire și să arate supunere față de Regulă și autoritatea persoanei ei. Postulanta, în semn de capitulare în mâinile lui Dumnezeu, de sprijinul căruia nu se poate dispensa din cauza nimicniciei pe care și-o recunoaște, răspunde că nu se încrede în puterea ei, dar cu ajutorul Domnului speră să trăiască cât mai bine sfânta Regulă. După înălțarea unei rugăciuni specifice, celebrantului i s-a adus veșmântul religios pe care l-a binecuvântat cu apă sfințită. Apoi, pentru a arăta despărțirea ei de tot ceea ce este podoabă sau frumusețe lumească, a tăiat o șuviță din părul postulantei îngenuncheate în fața altarului. Abatesa i-a încredințat veșmântul pe care aceasta l-a îmbrăcat ajutată și de mama ei. Celebrantul, cu solemnitatea cuvenită a intonației, a făcut cunoscut noul ei nume: sora Maria Cristiana, și i-a dat o lumânare aprinsă care îl simbolizează pe Cristos, candela pașilor ei. Căci ea trebuie să fie din rândul fecioarelor înțelepte care au candele aprinse.
"Astăzi când îmbrac haina monastică, ajută-mă, Doamne ca, renunțând la omul cel vechi, să devin o făptură nouă", a mai spus sora în cuvintele de mulțumire adresate la finalul celebrării. Fie ca această dorință să-și găsească realizarea în fiecare zi pe care o trăiește în noua stare de viață. Iar alegerea pe care a făcut-o să ne fie nouă imbold în rezistența pe care trebuie să o arătăm față de atracțiile multiforme ale lumii, căci noi, asemenea Domnului nostru înviat, inserați puternic în lume, trebuie totuși să fim învingătorii ei (cf. In 16,33). Pr. Cristian Diac * * *
Pentru că aici am găsit adevărata liniște sufleteasacă" - acesta e raspunsul ei. Este probabil ceea ce lipseste aproape în totalitate omului "modern". Înconjurat de zgomot, tehnologii din ce în ce mai avansate și mult prea puțin timp, omul zilelor noastre uită de cea mai importantă parte, care îi conferă de fapt existent: sufletul. Prea puțini oameni care se lasă găsiți de Dumnezeu și prea mulți care se plâng că Dumnezeu nu-i ascultă și aceasta pentru că noi, oamenii mileniului trei, am uitat să ascultăm sunetul liniștii, am uitat că tăcerea e cel mai puternic strigăt, dar care se face auzit tot prin tacere. Acesta este încă un motiv pentru care sora Maria-Cristiana (numele pe care l-a adoptat ulterior) și-a dăruit inima, sufletul și inteligența lui Dumnezeu. A ascultat în liniște glasul Celui de sus și a răspuns chemării sale". (Maria Herciu ) Mai multe imagini puteți vedea în albumul foto. 289 vizualizări |
|
|
|
© 2009 - 2010: Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia" Bacău |
|||
Duminică, 26 aprilie 2009, la Mănăstirea Benedictină "Maica Unității" (Viișoara, Piatra Neamț), începând cu ora 16.00, s-a celebrat sfânta Liturghie, în cadrul căreia tânăra Mihaela Coșa, originară din Parohia "Fericitul Ieremia" Bacău, a îmbrăcat haina monastică și a depus voturile parțiale pentru a începe perioada de noviciat după regula sfântului Benedict.
Sărbătoarea aceasta a fost în primul rând a ei, a mănăstirii, a familiei, rudelor și prietenilor care au ținut să fie împreună cu cea care a ieșit din mijlocul lor și care îi asigură acum pe toți de cea mai caldă comuniune spirituală intermediată de rugăciune. Ceremonialul monastic de înveșmântare s-a desfășurat în cadrul sfintei Liturghii concelebrate de mai mulți preoți în capela mănăstirii. În cadrul procesiunii, postulanta a fost însoțită până în fața altarului de către părinții ei, urmată de abatesa căreia i-a fost încredințată. Aceasta, după citirea sfintei evanghelii, pe un ton de suavă atenționare, i-a spus: "Mihaela, Domnul te cheamă!". Și ea, asemenea lui Samuel nedumerit de glasul care îl striga în noapte, a răspuns: "Iată-mă, Doamne!".
Cuvântul de mulțumire pe care l-a rostit la finalul întregii celebrări a relevat dăruirea ei fără rest lui Dumnezeu: "Îți mulțumesc, Doamne, pentru ziua în care m-ai întâlnit, ziua în care privirea ta a aprins în oasele și în inima mea un foc mistuitor. Cu ajutorul tău am lăsat tot ce aveam: familie, prieteni, proiecte de viitor, ambiții personale". A putut să lase atâtea deoarece, pe când încă le mai avea, primise ceva de o valoare mult superioară acestora. A putut să lase pentru că a primit darul vocației, care nu se lasă explicat ușor nici pentru ceea ce este în sine, nici pentru ceea ce e în stare să producă în sufletul omului; o vocație pretențioasă, exigentă, specială, în înțelegerea unora necruțătoare, ieșită din comun, insuportabilă; oricum ar fi pentru unii sau pentru alții, o vocație în stare să umple toată inima acestei novice cu o mulțumire și o pace pe care nimic din ceea ce a părăsit nu i le-ar fi putut procura. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru clipele de har trăite în acel loc consacrat slujirii lui, ne bucurăm pentru răspunsul radical pe care i l-a dat sora Maria Cristiana.
"Probabil întrebarea care plutește încă în gândurile multora este: "Ce anume a determinat-o pe Mihaela, în vârstă de 24 de ani, absolventă a facultății de engleză-franceză, să ia această decizie? Și de ce tocmai într-o mănăstire de clauzură? Din prima zi când a pășit pragul mănăstirii, toți cei care au vizitat-o, au observat că Mihaela radia de zâmbet și bucurie.
