Concurs internațional la Grădinița "Roza Venerini"

Cu ocazia Sărbătorii "Sfintei Roza Venerini" Grădinița cu același nume, "Roza Venerini", din Bacău a organizat sâmbătă, 9 mai 2009, Concursul Internațional de Artă Plastică și Jucării pentru copii: "Copilul - Zâmbet și culoare", ediția a VIII-a.

Anul acesta, la expoziție au participat 80 de unități școlare din 12 județe ale țării, 5 grădinițe din Italia și Albania. Tema a fost "Copilăria frumoasă ca-n povești" și la realizarea ei au participat 500 de copii și 140 de cadre didactice care au înțeles că educația prin și pentru artă dezvoltă armonios personalitatea copilului.

Sr. Bernadeta Dior, directoarea grădiniței, și cadrele didactice, sr. Monica Doboș, sr.Maria Luca, sr.Ana Horvat, d-na Mihaela Potolache, au fost gazdele acestui concurs.

Programul zilei a fost următorul:
- Primirea copilăriei
- Vernisajul expoziției "Copilăria frumoasă ca-n povești"
- "Muzica și versurile copilăriei" spectacol organizat de copiii Grădiniței "Roza Venerini" Pildești (Neamț).
- "Educația se face cu inima"
- "Dansul copilăriei"
- "Valorile educației"
- "Educația pe tot parcursul vieții"
- "Ecouri la a VIII-a ediție"

Ne-au onorat cu prezența inspectorul pentru învățământul particular, d-na Loredana Ghelase, care ne-a amintit cu mult drag despre educație, fiind punctul de pornire în viața orcărei persoane. D-na profesor Lavinia Băisan ne-a expus apoi câteva idei pentru o educație care durează pe tot parcursul vieții. Pr. Cornel Gabor a vorbit despre "Valorile educației".

Mai multe imagini puteți vedea în albumul foto.

Educatoarele Gradiniței "Roza Venerini"

101 vizualizări



© 2009 - 2010: Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia" Bacău
Str. Digu Bârnat, 4, 600349-Bacău; tel. 0234/577471; e-mail: pfibacau@gmail.com