![]() | |
![]() |
|
|
BUCURIE în Acțiunea Catolică!
Un grup de 10 tineri din parohia noastră și-au reînoit duminică, 6 decembrie 2009, adeziunea în cadrul Acțiunii Catolice și totodată dorința de a ieși din anonimat, pentru a fi sprijin și colaborator fidel Bisericii. Pentru ca acest moment să fie cu adevărat unul care să ne îmbogățească, am început pregătirea lui încă de sâmbătă, 5 decembrie, cu o mică reculegere. Principalele ei momente au fost meditarea textului evanghelic propus pentru acest an asociativ: "Bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri" și o discuție pe tema necesității bucuriei în ziua de azi și a filmului Secerișul. A fost un moment important de comuniune, căci "Unde doi sau trei se adună în numele" lui Isus, e și el prezent. Ne-am împărtășit astfel trăirile, temerile, dar și hotărârile noastre: Împreună putem să facem ceea nu ar putea un singur om! Adeziunea propiu-zisă a avut loc în cadrul sfintei Liturghii a tinerilor, în care 10 tineri, îndrumați de pr. Paul Agu, și-au exprimat dorința de a activa în continuare la acest grup. Le mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat în pregătirea acestei sărbători și le urăm mult curaj și statornicie celor care au pășit pe acest drum. Alexandra Cojan Mai multe imagini puteți vedea în albumul foto.
227 vizualizări |
|
|
|
© 2009 - 2010: Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia" Bacău |
|||