| |
|
|
|
A fi sfânt... azi
Conciliul Vatican II a scos în evidență încă o dată vechea tradiție evanghelică: "Toți credincioșii, oricare le-ar fi starea și condiția, sunt chemați de Dumnezeu, fiecare pe drumul său propriu, la desăvârșirea sfințeniei, prin care însuși Tatăl este desăvârșit" (LG 11). Plecând de la acest text, să vedem în câteva rânduri ce este "sfințenia"? Nu este destul să vrem să fim buni, dar trebuie să ne străduim să-l urmăm mereu pe Cristos, să devenim sfinți, cu o insistență mai mare mai ales că ne aflăm și în Postul Mare. "Sfințenia" se pare că îi cam sperie pe oamenii timpului nostru, îi sperie pentru că au o părere greșită despre ea, că ar fi rezervată altora și nicidecum lor, uitând deseori că viața nu se oprește doar aici, pe pământ. Dar Dumnezeu nu dorește de la noi lucruri extraordinare, eroice, ci dorește să ne sfințim prin împlinirea bună, cu o grijă deosebită, a activităților regăsite la tot pasul în viața noastră, să avem o grijă constantă de a deveni mai buni în ceea ce facem. Cu siguranță, vor apărea și mici mortificări și suferințe, unii ne vor considera anormali, dar acestea, acceptate cu credință și disponibilitate, ne vor îmbogăți viața interioară și chiar activitatea pe care o desfășurăm. Fără umilință și spirit de slujire nu există progres, mai ales în ceea ce prive?te sfințenia, căci Isus nu vrea în slujba sa prieteni trufași, sfântul Ioan Crisostomul spunând că "instrumentele lui Dumnezeu sunt întotdeauna cei umili". Avem diferite exemple în acest sens, dar Isus Cristos este modelul suprem de umilință și de dăruire pentru ceilalți. Nimeni nu i-a slujit cu o mai mare dăruire pe oameni decât el, iar acest lucru îl face mereu, mereu fiind dispus să ne ajute, să ne slujească, să ne dea o mână pentru a ne ridica atunci când cădem. Din păcate, egoismul ne orbește și ne face să nu-i putem vedea pe ceilalți, doar umilința ne poate deschide în mod constant calea iubirii în cele mai mici amănunte ale vieții. Să fim conștienți că deschiderea și disponibilitatea noastră față de ceilalți sunt în stare să transforme orice mediu, căci iubirea roade, așa cum apa roade piatra, sfârșind prin a distruge cea mai încăpățânată rezistență. Cristos, prin tot ce a făcut el, pur și simplu i-a fascinat pe cei cu care s-a întâlnit, i-a fascinat pe primii discipoli, l-a fascinat pe Ioan Botezătorul, iar acesta nu a putut să păstreze doar pentru el descoperirea lui Mesia, dar îl arată și ucenicilor săi, făcându-i și pe ei părtași la bucuria sa. Isus l-a fascinat pe Andrei, astfel că nici el nu poate ține doar pentru dânsul întâlnirea cu Cristos, dar merge și-i spune și fratele său, "L-am aflat pe Mesia", aducându-l și pe el la Cristos, iar el îl face ?i pe Simon beneficiarul chemării sale de a-l urma. Astfel, având exemplul apostolilor, prin trăirea noastră, fiecare dintre noi trebuie să-i îndreptăm pe frații noștri spre urmarea lui Cristos pe calea sfințeniei. Prietenii noștri, rudele, colegii de muncă și cunoscuții trebuie să vadă că suntem cinstiți, sinceri, veseli, optimiști, perseverenți, disponibili, amabili; doar astfel, în mod natural, ne dovedim credința și-i îndreptăm și pe ei spre Cristos. Dar facem noi acest lucru? Suntem, cu adevărat, ca un far în mijlocul acestei lumi sau suntem oameni obișnuiți, ținuți în frâu de lene ori de teama de a nu fi socotiți anormali, naivi, de către semenii noștri? Să fim convinși de un lucru: deși oamenii sunt tot mai grăbiți, deși se plâng că nu mai au timp să audă de Cristos și de chemarea sa, fiind preocupați de lucrurile trecătoare, superficiale, totuși Dumnezeu nu se descurajează și ne cheamă mereu să-l ascultăm, pentru că știe că întotdeauna se găsesc persoane care își deschid inima, care sunt dispuse să asculte, să dialogheze, să slujească și astfel să se sfințească. Și dacă alții au reușit să fie sfinți, noi de ce nu am putea? Pr. Adrian Blăjuță
103 vizualizări |
|
|
|
© 2009 - 2010: Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia" Bacău |
|||
