Despre Rozariu

Când am fost rugat să vorbesc despre Rozariu, vă mărturisesc că am avut un moment de panică. N-am citit nimic despre Rozariu și nici n-am reflectat vreodată despre el. Pentru mine Rozariul este doar o rugăciune pe care o fac, fără să mă gândesc, la fel cum respir. Respirația e foarte importantă pentru mine. Respir mereu, dar n-am făcut niciodată o conferință despre respirație. Rozariul, la fel ca respirația, e foarte simplu. Ce-ar fi de spus?

Aspirăm toți la simplitate. Sfântul Toma d’Aquino spunea că nu-l putem înțelege pe Dumnezeu deoarece Dumnezeu este cu desăvârșire simplu. Simplitatea sa depășește toate conceptele noastre. Pentru a ajunge la simplitate, trebuie să depășim complexitatea.

Există o falsă simplitate, de care trebuie să scăpăm. E simplitatea celor care au mereu răspuns la toate, cu prea multă ușurință, simplitatea celor care știu totul dinainte. Aceștia sunt fie prea leneși, fie incapabili să gândească.

Există și simplitatea veritabilă, simplitatea inimii și a privirilor limpezi. La aceasta nu putem ajunge decât lent, ajutați de harul lui Dumnezeu, apropiindu-ne de simplitatea sa orbitoare. Rozariul este atât de simplu! Dar simplitatea sa e profundă și înțeleaptă. Este tocmai simplitatea la care aspirăm și care dăruiește pacea. (…) Rozariul ne invită să descoperim această simplitate profundă a înțelepciunii veritabile.

Timothy Radcliffe (o.p.)

Sursa: https://manastireasfantafamilie.wordpress.com/

635 vizualizari

© 2017 Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia" Bacău
Str. Digu Bîrnat, 4, 600349-Bacău; tel. 0234/577471; e-mail: pfibacau@gmail.com