Cristos a înviat!

"Sã dãm crezare acestui adevãr al învierii, având drept model pe apostolii care au fost martirizați pentru acest adevãr".

Cunoaşterea pe care o avem noi, oamenii, despre lucrurile înconjurãtoare este o cunoaştere abstractivã care se bazeazã foarte mult pe senzație şi pe experiențã. Cunoaşterea umanã, plecând de la sensibil, se ridicã progresiv spre cunoaşterea abstractului şi a inteligibilului. Supunându-se firii umane şi Cristos se adapteazã acestui mod de a cunoaşte. Chiar şi în cazul învierii, Cristos se aratã pentru ca aceia cu care intrã în contact sã fie siguri de faptul învierii. Apostolii înşişi subliniazã importanța simțurilor, a experienței: "ce am auzit şi am vãzut cu ochii noştri, ce am privit şi am pipãit cu mâinile noastre... aceea vã vestim şi vouã" (In 1,1; cf. In 1,14; 2Pt 1,16). Aşadar evenimentul învierii a fost real.

În Vechiul Testament, pânã în secolul II înainte de Cristos, Israelul avea convingerea cã dupã moarte omul va sãlãşlui în Șeol, un loc întunecos, unde eşti despãrțit chiar şi de Dumnezeu. Cel care afirmã explicit pentru prima oarã învierea individualã este Daniel, în Dan 12,2. La începutul Noului Testament credința în învierea morților din ziua cea de pe urmã devine subiect de controversã între farisei şi saducei. Într-o discuție cu Isus, saduceii vor sã dovedeascã absurditatea învierii trupului. Isus le rãspunde, arãtând adevãrul învierii: "La înviere... sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer" (Mt 22,30).

Credința în învierea lui Isus constituie fundamentul creştinismului, pe aceastã credințã se bazeazã întreaga evanghelie şi Biserica. Ce ar fi fost dacã nu ar fi existat învierea? Învierea este tocmai confirmarea faptului cã Isus Cristos este Dumnezeu. Fãrã înviere nu ar exista încã un nou popor al lui Dumnezeu, un început al noii creații. Fãrã înviere, moartea nu ar fi biruitã. Fãrã înviere am cunoaşte numai un Isus mort. Subliniazã foarte bine sfântul Paul acest lucru când spune: "Dacã Cristos n-a înviat, zadarnicã este predica noastrã şi zadarnicã este credința voastrã" (1Cor 15,14). De aceea mulți pun întrebarea: Isus a înviat cu adevãrat?

Sã vedem câteva argumente din Sfânta Scripturã vrednice de crezare pentru a demonstra adevãrul învierii.

Toate evangheliile se încheie cu învierea lui Isus, şi nu cu îngroparea lui, patima şi învierea fiind cele douã puncte culminante ale fiecãrei evanghelii biblice,

Evangheliştii spun cã mormântul era gol. Unii critici, ripostând, afirmã cã acest lucru l-au inventat apostolii, un mormânt gol fiind necesar pentru a se putea propovãdui învierea, pentru a putea propovãdui doctrina lui Isus. Dar criticii, afirmând cã ucenicii ar fi furat trupul lui Isus şi ar fi inventat învierea lui, pur şi simplu, denatureazã realitatea, pentru cã apostolii înşişi au fost atât de departe de a inventa ei învierea, încât au tratat mesajul învierii adus de femei şi de îngeri drept basme. Realitatea învierii lui Isus a trebuit sã se impunã în fața disperãrii şi a necredinței lor, tocmai de aceea sunt ei ulterior atât de convinşi de înviere, încât pot sã moarã pentru convingerea lor. La drept vorbind, cine ar fi capabil, întreg la minte, sã moarã doar pentru o minciunã? Și nu a fost doar un singul apostol...

Isus a înviat. Dar cine l-a vãzut? Învierea este confirmatã de cele cinci întâlniri dintre Isus, cel înviat, şi membrii cercului ucenicilor încã din prima zi: întâlnirea cu femeile care s-au dus la mormânt (Mt 28,9-10; Lc 24,10-11); cu Maria Magdalena (In 20,11-18; Mc 16,9-11); cu ucenicii în drum spre Emaus (Lc 24,13-32; Mc 16,12-13); cu Simon Petru (Lc 24,34; Mc 16,14; 1Cor 15,5); cu ucenicii, mai puțin Toma (Lc 24,36-43; In 20,19-23; 1Cor 15,5; Mc 16,14).

Unii se întreabã cum a putut Isus sã aparã în mai multe locuri într-un interval de timp atât de scurt. Dar trebuie sã ținem cont cã Isus înviat, nu mai este legat de timp şi spațiu, fãcându-se vãzut ori de câte ori voia şi oriunde voia el.

Pornind de la înviere, Biserica îl înțelege pe Cristos şi se înțelege şi pe ea însãşi. Și noi, bazându-ne pe cuvintele lui Isus din episodul cu Toma în care este declaratã drept fericitã credința aceluia care nu are nevoie de a vedea şi acceptã mãrturia celui care a vãzut, sã dãm crezare acestui adevãr al învierii, având drept model pe apostolii care şi-au dat viața pentru acest adevãr.

12 aprilie 2009

Pr. Adrian Blãjuțã

Breviar Online

© 2017 Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia" Bacău
Str. Digu Bîrnat, 4, 600349-Bacău; tel. 0234/577471; e-mail: pfibacau@gmail.com