Paştele, sãrbãtoarea sãrbãtorilor

Sfințiile voastre,

Iubiți frați şi surori în Domnul

Pace vouã!

Paştele, pecetea de iubire a lui Dumnezeu

Celebrãm cu bucurie cea mai sfântã zi a tuturor creştinilor, Duminica Învierii, Paştele Domnului, despre care sfântul Ieronim în una dintre predicile sale spunea: "Ziua Domnului, ziua învierii, ziua creştinilor este ziua noastrã. Tocmai de aceea e numitã ziua Domnului, cãci în aceastã zi Domnul s-a înãlțat glorios la Tatãl. Dacã pãgânii o numesc ziua soarelui, o mãrturisim şi noi cu bucurie: cãci astãzi a rãsãrit lumina lumii, astãzi a apãrut soarele dreptãții, ale cãrui raze aduc mântuirea" (Sfântul Ieronim, Pasch. 45).

Preluând aceastã învãțãturã a Bisericii dintotdeauna, Conciliul Vatican II, în constituția despre liturgie, o aplicã la fiecare duminicã din anul liturgic, arãtând cã ritmul retrãirii misterului mântuirii se fundamenteazã pe marele mister al învierii, care s-a întâmplat în prima zi a sãptãmânii şi care s-a transformat, prin învierea glorioasã, într-un azi continuu şi într-o zi binecuvântatã a mântuirii noastre - duminica sfintei învieri (cf. SC 106).

Într-adevãr, în aceastã zi credincioşii, conform tradiției apostolice, care dateazã încã din ziua Învierii lui Cristos, celebreazã misterul pascal ascultând cuvântul lui Dumnezeu şi, participând la sfânta Euharistie, îşi amintesc de patima, învierea şi gloria Domnului Isus şi îi mulțumesc lui Dumnezeu, care "i-a renãscut la o nãdejde vie prin învierea lui Cristos din morți" (1Pt 1,3).

Paştele, ne spune Catehismul Bisericii Catolice, nu este pur şi simplu o sãrbãtoare printre altele. Este "sãrbãtoarea sãrbãtorilor", solemnitatea solemnitãților, aşa cum Euharistia este sacramentul sacramentelor. Sfântul Atanasie îl numeşte Duminica Mare, dupã cum în Orient, Sãptãmâna Sfântã este numitã Sãptãmâna Mare.

Ne bucurãm sã proclamãm şi sã celebrãm cu reînnoitã credințã marele mister al mântuirii, în cea mai sfântã zi a anului liturgic: Paştele Domnului.

Când celebrãm Paştele şi cântãm biruința învierii, devenim beneficiarii fericiți ai victoriei Domnului vieții asupra morții şi ne transformãm în vestitorii triumfului iubirii sale pentru lume, o pecete de iubire definitivã a lui Dumnezeu.

Moartea şi învierea lui Cristos este cel mai mare gest de iubire al lui Dumnezeu fațã de oamenii acestui pãmânt, oameni plini de lacrimi şi dureri, de rãtãciri şi de întuneric, care par cã au pierdut busola vieții, care se zbat printre atâtea idei şi ideologii contradictorii ce-i îndepãrteazã de sursa adevãrului şi a liniştii, de adevãrata speranțã, de însuşi Dumnezeu.

O mãrturie vie

Într-o carte recentã, a cardinalului Angelo Comastri, cu titlul: "Firma di Dio", adicã "Iscãlitura lui Dumnezeu", gãsim chiar la început, în invitația de a o citi şi medita, cuvintele vestitului scriitor rus Feodor Dostoievski, care în anul 1854 se adresa Nataliei Fonvizina cu aceste cuvinte: "Sunt un fiu al acestui secol, un fiu al lipsei de credințã şi al dubiilor zilnice care mã pãtrund pânã în mãduva oaselor. Câte chinuri dureroase mã costã acel dor dupã credințã, pe care îl simt aşa de puternic în inimã, câte motivații contrare îmi pãtrund sufletul. Cu toate acestea Dumnezeu mi-a trimis momente în care mã simt cu totul în pace şi linişte. În astfel de momente am conturat în mine un simbol de credințã în care pentru mine totul este clar şi sfânt. Acest simbol este foarte simplu. Iatã-l. Nu e nimic mai frumos, nimic mai profund, nimic mai rațional, nimic mai curajos şi nimic mai perfect decât a crede în Cristos. Cu o mare iubire îmi repet: nu numai cã nu este, ci nici nu poate fi ceva mai sfânt şi mai minunat. Și mai mult: "dacã mi s-ar dovedi, cã Isus Cristos este dincolo de adevãr şi cã în realitate adevãrul este dincolo de Cristos, aş vrea mai curând sã rãmân alãturi de Cristos, decât de adevãr".

Dupã aceste cuvinte, autorul cãrții face o reflecție conclusivã: Dostoievski, cu acest limbaj voit paradoxal, doreşte sã spunã un lucru foarte clar: nu poate sã fie nimic mai presus de Cristos şi nimic fãrã el. Creştinismul se bazeazã pe aceastã nemaiauzitã afirmație: "Dumnezeu l-a trimis pe Fiul sãu în aceastã lume, în aceastã tulburãtoare şi însângeratã istorie umanã şi, din acel moment, este firesc sã speri cã prin forța atotputernicã a iubirii sale el susține şi conduce omenirea spre ceruri noi şi un pãmânt nou (cf. 2Pt 3,13)". Da, sunt atâtea dovezi ale iubirii şi luminii lui Dumnezeu în lume, dar învierea sa glorioasã le întrece pe toate.

Cristos şi preoții, aleşii sãi

Sfințiile voastre, dragi confrați întru preoție,

În Sãptãmâna Sfântã am fost chemați sã participãm la Cina cea de Tainã şi sã ne reamintim cã am fost aleşi de Cristos cel care ca şi pe apostoli ne-a fãcut pãrtaşi de sfânta sa preoție, voind ca prin noi şi prin slujirea noastrã sã ajungã la toți oamenii cu iubirea şi cu toate darurile sale. Ne-a ales sã fim şi noi martorii sacrificiului sãu pe cruce în Vinerea Mare, sã-l însoțim în mormânt şi apoi cu sfinții apostoli Petru şi Ioan, cu ceilalți apostoli şi ucenici, precum şi cu femeile sfinte sã vestim tuturor oamenilor marea biruințã şi marele har al Învierii cã el nu e mort, ci este mereu viu în mijlocul nostru.

El ne-a ales şi ne-a chemat sã-l facem prezent în lumea tot mai zbuciumatã şi dezorientatã a zilelor noastre.

Ne-a ales aşa cum i-a ales pe apostoli şi ne-a dat poruncã clarã: "Aşa cum m-a trimis pe mine Tatãl şi eu vã trimit pe voi: mergeți şi predicați evanghelia la toatã fãptura".

Suntem în Anul Sfintei Preoții, an binecuvântat şi sfânt, în care avem o chemare specialã din partea Sfântului Pãrinte Benedict al XVI-lea şi a întregii Biserici, de a descoperi în imaginea lui Cristos, fidel fațã de alegerea Tatãlui, şi în aceastã imagine sã ne verificãm fidelitatea noastrã, dupã exemplul sfântului Ioan Maria Vianney.

Cristos ne cheamã pe toți la aceeaşi mãrturie vie

Dragi persoane consacrate, dragi şi iubiți credincioşi,

Cristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte cãlcând, şi celor din morminte viațã dãruindu-le, cântã în aceste zile de sãrbãtoare întreaga Bisericã din Rãsãrit şi din Apus.

E ziua care ne cheamã la curaj, la dãruire, cãci cel care a înviat a fãcut-o pentru noi şi pentru a noastrã înviere.

Istoria vieții noastre este o istorie a iubirii lui Dumnezeu care ni s-a descoperit şi a pus pecetea şi iscãlitura sa pe fiecare dintre noi, chemându-ne pe toți: episcopi, preoți şi laici sã-l întâlnim, sã-l descoperim şi sã-l oferim şi fraților noştri.

Istoria care ne înconjoarã e plinã de semnele biruinței sale. Moartea sau Calvarul nu l-au învins. El a învins lumea şi o umple cu iubirea sa.

Este important sã nu uitãm cã nu mai poate fi altcineva care sã iubeascã lumea şi sã se dãruiascã pentru ea cum a fãcut-o el, Dumnezeu om, care a intrat în lume ca sã o înalțe. El este cel în care credem, care, înviind din morți, nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui. Lui sã-i fie slavã şi cinste în veci de veci!

Împreunã cu episcopul nostru Aurel, cu toți preoții ce ne stau alãturi, cu toți cei care lucreazã în seminar şi în alte instituții vã transmit un gând de prețuire, de binecuvântare şi un salut frãțesc şi pãrintesc spunându-vã tuturor: Cristos a înviat! El este speranța noastrã! Sãrbãtori fericite!

+ Petru Gherghel, episcop de Iaşi

".$row[0]." vizualizari

"); } } ?-->
Breviar Online

© 2017 Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia" Bacău
Str. Digu Bîrnat, 4, 600349-Bacău; tel. 0234/577471; e-mail: pfibacau@gmail.com