Arhivă lunară mai 2018

Administrator PFIB deAdministrator PFIB

Vino, Isuse, în inima mea!

Administrator PFIB deAdministrator PFIB

PREASFÂNTA TREIME – 2018

• Joi, 31 Mai celebrăm Solemnitatea Trupul și Sângele Domnului; este sărbătoare de poruncă. Sfintele Liturghii vor fi celebrate, dimineața la 9.00 și la 10.30 iar seara la ora 18.00. După Sfânta Liturghie de seară vom face Procesiunea euharistică cu Sfântul Sacrament la altarele pregătite în curtea bisericii. La această celebrare sunt așteptați și copiii care astăzi au primit Sf. Împărtășanie; vor veni îmbrăcați în costumele de sărbătoare, după care le vor predare la parohie.

• În această săptămână avem Prima Vineri și Prima Sâmbătă din luna IUNIE, zile închinate Preasfintei Inimi a lui Isus și Inimii Neprihănite a Marei. Vineri vom vizita bolnavii pentru Sfânta Spovadă.

• Sâmbătă, 2 iunie va avea loc Întâlnirea diecezană a copiilor, sărbătoare care se va desfășura în Parohia Cleja Aşteptăm înscrierile copiilor până marţi seara.

• Marţi, 29 mai 2018, relicva sfântului Anton de Padova va ajunge şi în oraşul Bacău. În cadrul unei ceremonii solemne moaştele sfântului Anton de Padova, vor ajunge la ora 10.15 în faţa bisericii catolice „Sfinţii Petru şi Paul”, urmând ca la ora 10.30 să se celebreze o sfântă Liturghie în cinstea tuturor cinstitorilor sfântului Anton de Padova.

Administrator PFIB deAdministrator PFIB

DUMINICA RUSALIILOR – 2018

1. Duminica viitoare, 27 Mai, în Solemnitatea Sfintei Treimi, 18 copilași din parohia noastră vor primi PRIMA SF. Împărtășanie. Vă îndemnăm ca pe lângă familiile, nașii, rudele și prietenii copiilor să participe la sărbătoare întreaga comunitate. Sfânta Liturghie solemnă va fi concelebrată la ora 10.30. Deoarece la ora 12.00 nu vom mai celebra o altă Sf. Liturghie, Vă rugăm ca la ora 10.30 să vină toți copiii și toți cei care obișnuiți să veniți la ora 12.00.

2. Părinții Salezieni, ne invită Sâmbătă, 26 Mai, la Sărbătoarea Sfintei Fecioare MARIA, Ajutorul Creștinilor, o sărbătoare celebrată anual cu mare solemnitate de familia saleziană. Sfânta Liturghie solemnă va fi celebrată sâmbătă seara la ora 18.00 cu participarea mai multor preoți oaspeți, după care va urma tradiționala procesiunea cu statuia Sf. Fecioare până la Oratoriul Don Bosco. Ca pregătire a sărbătorii, Miercuri, Joi și Vineri seara vom putea participa la un triduum de rugăciune și la Sf. Liturghie cu predica tematică.

3. Vă anunțăm de astăzi că Sâmbătă, 2 iunie va avea loc Întâlnirea diecezană a copiilor, sărbătoare care se va desfășura în Parohia sf. Francisc de Assisi din Cleja – Bc. Îi rugăm pe părinți să-i încurajeze pe copii să participe la acest eveniment și să se înscrie pe lista de la parohie.

Administrator PFIB deAdministrator PFIB

DUMINICA A VII A PAȘTI – 2018

• IC, după cum anunțam și în ziua hramului parohiei noastre, Vineri, 18 mai avem bucuria și onoarea de a primii în biserica noastră Relicva Însemnată a Fericitului Ieremia Valahul, Patronul comunității noastre, la 10 ani de la ”întoarcerea acasă”. Printre cele 12 parohii pe unde vor trece, Părinții capucini vor poposi și la noi, iar vineri seara, la ora 17.00 îi vom aștepta la intrarea în biserică pentru a participa la devoțiunea mariană, la Sf. Liturghie solemnă și la devoțiunea și binecuvântarea cu Relicva Fericitului nostru Patron. Cei care aveți posibilitatea, vă invităm să ne unim în rugăciune.
• zilele de după Înălțarea Domnului ne pregătesc pentru a celebra an de an, cu mare solemnitate, Coborârea Duhului Sfânt. Duminica viitoare celebrăm Rusaliile și încheierea Timpului Pascal. Este și Hramul Parohiei din Barați. Deschiderea celebrărilor din Barați va avea loc sâmbăta seara, ora 18. Ca în fiecare an, credincioșii din parohiile din Bacău vor putea participa la pelerinaj, pornind în procesiune către Barați la ora 17.45 din Parohia Bacău – Centru pentru a ajunge la Sf. Liturghie de la ora 20.00, urmată de procesiunea cu lumânări. Programul integral îl puteți afla de pe afișele expuse.
• Astăzi, în Duminica a VII a Sfintelor Paști se celebrează anual Ziua mondială a comunicațiilor. Constatăm zilnic, tot mai mult, rolul benefic pe care mas-media, cu toate mijloacele actuale îl poate avea în opera de evanghelizare. Ne bucurăm de un post de radio catolic, Radio Maria, de publicații ale mai multor edituri catolice și de site-uri de pe internet prin care aflăm tot ce se întâmplă în lumea catolică și nu numai. Ne bucurăm să avem în biserică și anul acesta de Ziua Comunicațiilor pe Surorile Pauline din București care ne prezintă oferta lor editorială. Vă rugăm să treceți pe la standul pregătit la intrarea în Biserică. După cum vă anunțam și duminica trecută, colecta specială de astăzi este pentru susținerea activităților amintite. Vă mulțumim!.
La punctele de distribuire puteți găsi revista Mesagerul Sf. Anton pentru luna curentă.
• Vă comunicăm că lecturile de la Sfintele Liturghii de duminică, de la ora 10.30 și seara la ora 18.00 precum și din timpul săptămânii, la sfintele liturghii de seară, vor fi proclamate de lectorii de pe lista oficiului liturgic parohial, coordonat de o persoană desemnată de parohie, care va alcătui lista săptămânală și va comunica persoanelor avizate programul săptămânal.
• Vă prezentăm un fragment dintr-o scrisoare primită din partea pr. Marian Gașpal, parohul din Stufu, care ne scrie că: ”După aproximativ opt ani de zile de muncă şi multă rugăciune, datorită finalizării lucrărilor la noua biserică din localitate, fost stabilită data sfinţirii şi binecuvântării acestui nou lăcaş în ziua de duminică, 3 iunie 2018, la ora 11.00, în localitatea Stufu, comuna Sănduleni, judeţul Bacău. Cu multă bucurie şi dragoste frăţească vă invităm să luaţi parte la bucuria noastră fie participând în mod direct la sărbătoarea noastră, fie susţinându-ne cu rugăciunea dumneavoastră pentru buna desfăşurare a acestei sărbători. Cei care doriţi să fiţi naşi al acestei biserici vă rugăm să luaţi legătura cu părintele paroh. Vă mulţumim pentru tot ajutorul dumneavoastră şi Dumnezeu să vă răsplătească însutit!
Cristos s-a înălţat!

Administrator PFIB deAdministrator PFIB

Duminica a V a TP

1. IC, mâine 7 Mai, la ora 18.00 vom celebra Sf. Liturghie în memoria Sfintei Roza Venerini, fondatoarea și patroana surorilor Pie Venerine. Vă invităm să participați cât mai mulți la Sfânta Liturghie și să ne rugăm împreună pentru Opera fondată Sfânta Roza și pentru surorile ei care lucrează în toată lumea în educația copiilor și a tinerilor.
2. Marți 8 Mai, la ora 11.00, în sărbătoarea liturgică a Fericitului Ieremia Valahul suntem invitați la Hramul Sanctuarului de la Onești, la 10 ani de la întoarcerea acasă a osemintelor Fericitului, depuse în racla Sanctuarului.
3. Joi, 10 Mai celebrăm Solemnitatea Înălțarea Domnului. Programul Sfintelor Liturghii va fi ca în zilele de duminică fără Sfânta Liturghie de la ora 12.00. Dacă vremea ne permite, la ora 13.00 vom merge în cimitirul din Gherăești pentru sfințirea mormintelor iar seara, după Sfânta Liturghie de la ora 18.00 vom face un Requiem solemn pentru toți eroii căzuți pentru Patrie. În cimitir vom merge și duminica viitoare de la ora 14.00 și vom celebra Prohodul pentru răposați după Sfânta Liturghie de seară.
4. Anul acesta, la nivel diecezan, celebrarea celei de-a XXVI-a Zi Mondială a Bolnavului va avea loc la duminică, 13 mai în Memoria liturgică a Sf. Fecioare Maria de la Fatima Cu această ocazie, sâmbătă, 12 mai 2018, se va organiza pelerinajul bolnavilor la Cacica. Și noi, la Sfânta Liturghie de la ora 18 vom acorda binecuvântarea specială cu ocazia acestei zile și vom da ungerea cu sf. Maslu pentru toți bolnavii din comunitatea noastră.
5. Duminică, 14 mai va avea loc Hramul Parohiei Sf. Isidor Plugarul din Trebeș.
6. Tot duminica viitoare, se va celebra Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale și se va face Colecta anuală pentru Presa catolică.
Fericite Ieremia, Roagă-te pentru noi!