Arhivă lunară mai 2019

Administrator PFIB deAdministrator PFIB

DUMINICA A V A – PAȘTI, 2019

DUMINICA A V A – PAȘTI, 2019

  1. La solicitarea Cancelariei Curiei Mitropolitane a Arhiepiscopiei din Torino – IT, și conform can. 1051 din Codul de Drept Canonic, Vă informăm că Pr. diacon RĂCHITEANU Alexandru, fiul lui Răchiteanu Ciprian și al Corneliei n. Hușanu, cu domiciliul pe Str. Hatman Berescu (în raza Parohiei noastre) și cu reședința actuală în Torino, student în ultimul an în Seminarul Major din Torino, va primi ordul sacru al PRESBITERATULUI prin impunerea mâinilor și rugăciunea de consacrare a Excelenței Sale Mons. Cesare NOSIGLIA, Arhiepiscop de Torino, Sâmbătă, 8 iunie, 2019 în Catedrala Sf. Ioan Botezătorul din Torino.
    Oricine ar cunoaște vreo piedică în vederea săvârșirii acestui act, este obligat în conștiință să anunțe la biroul parohial. Ne rugăm lui Dumnezeu să ducă la bun sfârșit lucrarea pe care a început-o cu el.
  2. Părinții Salezieni, ne invită Duminica viitoare, 26 Mai, la Sărbătoarea Sfintei Fecioare MARIA, Ajutorul Creștinilor, o sărbătoare celebrată anual cu mare solemnitate de familia saleziană. Vă invităm și vă așteptăm în număr cât mai mare să o cinstim pe Mama noastră cerească la încheiere de lună MAI. La Sfânta Liturghie celebrată duminica seara la ora 18.00 cu participarea mai multor preoți oaspeți, sunt invitați anul acesta, în mod special, tinerii din Parohie și din tot decanatul de Bacău. După Sf. Liturghie va urma tradiționala procesiunea cu statuia Sf. Fecioare până la Oratoriul Don Bosco. Ca pregătire a sărbătorii, Miercuri, Joi și Vineri seara vom putea participa la un triduum de rugăciune și la Sf. Liturghie cu predica tematică.
  3. vă comunicăm ultimele informații pentru Vizita Papei: în așteptarea primirii biletelor de acces la Întâlnirea cu Papa Francisc, Vă anunțăm că am achiziționat deja tiketele de călătorie cu trenul pentru cei care ați dorit transport în comun cu parohia. Am cumpărat 280 de bilete; 220 de persoane deja le-au plătit. Mai avem disponibile cca 60 de bilete. Evident, au prioritate să le cumpere în zilele următoare, până duminică cei care erau înscriși pe listele inițiale. Prețul biletului a fost negociat la 35 de lei. Bilete pot fi cumpărate și de alții de la Agenția de voiaj, in limita stocului disponibil, la prețul de 45 de lei. (cei care ați plătit 93 sau 50 de lei, vă așteptăm pentru returnarea diferenței. Vă mulțumim pentru înțelegere.
    CRISTOS A ÎNVIAT !
Administrator PFIB deAdministrator PFIB

ANUNȚURI – DUMINICA A IV A PAȘTI -2019

ANUNȚURI – DUMINICA A IV A PAȘTI -2019

1. Secretariatul Seminarului liceal și al Colegiului catolic sf. Iosif din Bacău au făcut publice condițiile și programul înscrierilor pentru noul an de învățământ. Facem un apel călduros către părinții copiilor care termină clasa a VIII a să ia în calcul înscrierea copiilor și la unitățile catolice de învățământ din dieceză, fiind recunoscută valoarea corpului didactic și rezultatele remarcabile obținute de elevi atât pe plan local cât și național.

2. După Sf. Liturghie se va face Colecta anuală pentru Vocații. Vă mulțumim.

3. IC, se intensifică pregătirile logistice și campaniile mediatice în vederea Vizitei apostolice a succesorului Sf. Petru, Papa Francisc care va sosi la Iași, Sâmbătă, 1 iunie. Și-au anunțat prezența mii de jurnaliști din toată lumea pentru a asista la acest eveniment istoric care pentru noi, cei din Moldova se întâmplă o dată la 2000 de ani. Din cei aprox. 65.000 de catolici prezenți la Iași, 750 de persoane s-au înscris și din Parohia noastră pentru a primi bilete de acces: 408 vor merge cu transport personal, 350 s-au înscris pentru tren. Vă amintim că prețul biletelor de tren Bc-Iș și retur este de 50 de lei. De la anunțul inițial s-au prezentat deja 140 de persoane pentru a achita biletul de tren, dar au rămas neconfirmate alte 210 bilete. Vă rugăm călduros și insistent să treceți pe la parohie pentru confirmare. Important e să ne dăm seama de măreția acestui eveniment istoric dar și de credință. Să nu lăsăm să treacă HARUL pe lângă noi și să nu avem ce povesti generațiilor care vin după noi. 
Dacă momentan, cineva nu are resurse financiare suficiente, să vină căci vom găsi o soluție; important e ca ”să fim acolo”.

CRISTOS A ÎNVIAT

Administrator PFIB deAdministrator PFIB

Anunțuri – Duminica a III a PAȘTI – 2019

Anunțuri – Duminica a III a PAȘTI – 2019

Cu bucuria întâlnirii la Celebrarea Hramului Bisaericii noastre, ”Fericitul Ieremia”, mâine, duminica 5 mai ora 11.00, 
Vă comunicăm următoarele anunțuri:

1. Miercuri, 8 Mai, în sărbătoarea liturgică a Fericitului Ieremia Valahul suntem invitați la Hramul Sanctuarului de la Onești. Sfânta Liturghie solemnă va fi prezidată de PS Petru Gherghel la ora 10.30 cu participarea părinților capucini, a preoților și credincioșilor prieteni și cinstitori ai Fericitului Ieremia, Patronul spiritual și al comunității noastre.

2. Joi, 9 mai, vom celebra la noi în biserică și Hramul comunității Surorilor Maestre Pie Venerini, cinstind-o pe fondatoarea Congregației, Sf. Roza Venerini. Vă invităm să vă uniți cu noi în rugăciune, iar Joi seara să participați la Sf. Liturghie solemnă, de la ora 18.00.

3. Vineri, 12 mai, începem seria de întâlniri catehetice cu tinerii logodnici care se pregătesc pentru Sf. Căsătorie. Vineri seara, după sfânta Liturghie de la ora 18.00 va avea loc prima întâlnire în cadrul căreia se va prezenta programul în detaliu și aspecte concrete legate de celebrarea Sfintei Căsătorii.

4. În atenția copiilor de la Prima Sf. Împărtășanie: duminica viitoare reluăm pregătirile catehetice. Îi rugăm pe părinți să fie prezenți și ei la începutul pregătirii pentru a definitiva împreună câteva detalii legate de data și ora celebrării.

5. Duminică, 12 mai va avea loc Hramul Parohiei Sf. Isidor Plugarul din Trebeș.

Cristos a Înviat!