Duminica a XV a – 2021
• Comunitatea carmelitană de la Luncani ne invită la sărbătoarea celor două hramuri ale mănăstirii: vineri, 16 iulie – Sfânta Fecioară Maria de pe Muntele Carmel, şi marțea viitoare, 20 iulie, Sfântul Profet Ilie. Sfintele Liturghii vor începe la ora 10,30.
• Ca și în anii trecuți, în această perioadă, suntem disponibili pentru a vizita familiile revenite în țară care se consideră ca făcând parte din Parohia noastră și doresc binecuvântarea locuințelor. Programările le puteți face la biroul parohial.
• IC, În fiecare an, de Solemnitatea Sfinților Apostoli Petru și Paul se organizează în Biserica catolică Colecta specială numită Obolul Sfântului Petru, destinată Operelor de caritate ale Sfântului Părinte Papa. Deoarece marți, pe 29 iunie a fost Hramul parohiei din Centru iar duminica trecută am avut Sf. Mir, …pentru a ne arăta și noi atașamentul față de activitățile caritative ale Sfântului Scaun, astăzi vom organiza această colectă specială. Vă mulțumim pentru participare.
Lăudat să fie Isus Cristos