ANUNȚURILE SĂPTĂMÂNII. Sf. Familie – 2021
În Sărbătoarea Sfintei Familii de la Nazaret adresăm o călduroasă felicitare și o sinceră urare familiilor care își reînnoiesc legământul matrimonial în cadrul Sfintei Liturghii și privesc cu încredere și speranță spre exemplul de credință și fidelitate al Sfintei Familii: Isus, Maria și Iosif. Dumnezeu Tatăl întemeietorul și originea familie să vă păstreze pe toți în iubirea sa și să facă să creșteți zi de zi în harul său.
• Luni, 27 dec, a III a zi de Crăciun și Sărbătoarea Sf. Ioan evanghelistul vom celebra sfintele Liturghii ca în zilele de duminică: 9:00, 11:00 și seara la 17:00. După Sf. Liturghie invităm copiii de toate vârstele la întâlnirea și cu Moș Crăciun.
• În zilele din octava Crăciunului, Marți, Miercuri și Joi, sfintele Liturghii vor fi la 7.00 și 18.00.
• Vineri, 31 dec. vom celebra o singură sf. Liturghie de încheiere de an la ora 11.00 în cadrul căreia vom prezenta o scurtă sinteză a activităților pastorale și administrative. Va fi o ocazie pentru întreaga comunitate de a-i aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru toate harurile primite pe parcursul întregului an. Înainte de miezul nopții, dacă nu vor fi restricții de deplasare pe timpul nopții, biserica va fi deschisă pentru o scurtă vizita de mulțumire și de încredințare a Noului An lui Dumnezeu. (fără alte manifestări zgomotoase).
• Sâmbătă, 1 ianuarie, Sărbătoarea Sf. Fecioare Maria Născătoare de Dumnezeu, și Anul Nou. Programul Sfintelor Liturghii ca duminica: 9.00, 11.00 și 17.00
• Duminica viitoare, 2 ianuarie, a II a după Crăciun și Sf. Vasile cel Mare.
• Luni 3 ianuarie, vom începe binecuvântarea familiilor și sfințirea caselor după regulile impuse de pandemia prin care trecem. Programul îl puteți găsi la avizier, pe site-ul parohiei, pe pagina de Facebook a parohiei sau în revista Biserica și Viața. Vom prezenta mai multe precizări și detalii duminica viitoare.
• Dacă mai sunt familii care s-au stabilit recent în parohia noastră, sau care s-au mutat în alte parohii vă rugăm să ne aduceți la cunoștință.
•
Vă dorim tuturor un An Nou cu sănătate, fericire și multă pace.
La mulți Ani
Lăudat să fie Isus Cristos.