Arhivă autor Administrator PFIB

Administrator PFIB deAdministrator PFIB

Duminica I din PM – 2018 

Duminica I din PM – 2018
1. IC, am început timpul sfânt al Postul Mare, un timp de 40 de zile de pregătire sufletească pentru celebrare Misterului Pascal al lui Cristos, Patima, Moartea și Învierea Sa. In timpul Postului Mare, Biserica ne cheamă să ne preocupăm mai mult de rostul existenţei noastre pentru a face ca trupul şi voinţa să fie eliberate de toate constrângerile şi de orice sclavie. Postul Mare este și un timp de pocăinţă şi de împăcare cu Dumnezeu şi cu aproapele, iar rugăciunea, pomana şi postul ne ajută la trăirea spiritului acestui timp. Postul Mare este de asemenea şi timpul reflecţiei, al meditaţiei. În acest sens, vă anunțăm că pe parcursul celor șase săptămâni de Post, la Sfintele Liturghii din fiecare seara, de la ora 18.00, după proclamarea Evangheliei vom ține predici tematice: luni și marți vom aborda aspecte pastorale legate de viața sacramentală; miercuri și joi vor fi reflecții spirituale inspirate din ultimele cuvinte rostite de Isus pe cruce și în timpul pătimirii Sale; iar vineri și sâmbăta, pentru a trăi cât mai bine asceza creștină vom afla calea jalonată de Poruncile lui Dumnezeu.

2. Vă rugăm să rețineți că în toate vinerile din Postul Mare nu se consumă preparate din carne și nu vom putea recurge la posibilitatea de a înlocui abstinența de la carne cu o rugăciune sau cu o faptă bună. De asemenea pe tot parcursul Postului Mare suntem îndemnați să ne abținem de la petreceri și muzică distractivă, să venim frecvent la Sf. Liturghie pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu, și, cu mic cu mare să participăm la Devoțiunea Calea Sfintei Cruci, ce se va face în zilele de miercuri, vineri de la ora 17.25 iar duminica de la 17.00.

3. Ca și în anii trecuți, cu prima duminică a Postului Mare Vă îndemnăm să participați la acțiunea Cutia speranței întreprinsă de Centrul Misionar Diecezan pentru susținerea Operelor misionare diecezane. Cutiuțele pentru donații sunt distribuite la ieșirea din biserică sau la biroul parohial și vor fi adunate prima duminică după Paști, în duminica Divinei Indurări

4. Centrul diecezan Caritas vă invită și în acest an, ca în timpul Postului Mare, să vă îndreptați privirea și inima către persoanele în vârstă și cei care se găsesc în suferință. Astfel, Colecta specială de duminica viitoare, 25 februarie va fi destinată îngrijirii bătrânilor asistați prin programul ”Servicii de Îngrijire la Domiciliu”, un program de care beneficiază peste 1200 de bătrâni și bolnavi din dieceza noastră. Vă mulțumim!

5. Vă mai anunțăm că sâmbăta viitoare, între orele 9.00-15.30, în Parohia noastră va avea loc Întâlnirea Zonală a membrilor Acțiunii Catolice, sectorul Adulți. Punctul central al întâlnirii va consta în celebrarea Sfintei Liturghii de la ora 12.00 la care sunt invitați să participe toți cei care au posibilitatea.

Administrator PFIB deAdministrator PFIB

Anunțuri – DUMINICA a VI a TPA – 2018

Anunțuri – DUMINICA a VI a TPA – 2018

1.În această săptămână, odată cu MIERCUREA CENUȘII, începem timpul sfânt al Postului Mare. Ziua de miercuri este zi de post și abstinență. Sfintele Liturghii vor fi celebrate dimineața la ora 9.00 și seara la ora 18.00. De la ora 17.25 vom participa la devoțiunea Căii Sfintei Cruci. Pe toată perioada Postului Mare, Miercuri și Vineri – de la ora 17.25 și duminica – de la ora 17.00, vom parcurge Calea Sfintei Cruci. Duminica, după Calea Sfintei Cruci urmează expunerea Sfântului Sacrament pentru Adorația Euharistică

2. Duminica viitoare, prima din Postul Mare începem și pregătirea copiilor pentru Prima Sfântă Împărtășanie care va avea loc, duminica, 27 mai. Copiii înscriși precum și părinții lor sunt așteptați la biserică, după Sfânta Liturghie de la ora 12.00 pentru prima întâlnire de pregătire și pentru a stabilii câteva detalii legate de programul de pregătiri.

3. Vă invităm ca la ieșirea din biserică să luați revistele Lumina Creștinului și Mesagerul Sfântului Anton – pentru luna februarie.

Administrator PFIB deAdministrator PFIB

ANUNȚURI – Duminica a IV a TPA 2018

ANUNȚURI – Duminica a IV a TPA 2018

1. Vineri, 2 februarie, celebrăm Sărbătoarea Întâmpinarea Domnului. Fiind sărbătoare, dar nu de poruncă, Sfintele Liturghii vor fi celebrate la ora 9.00 și seara la ora 18.00. La începutul sfintelor Liturghii din această sărbătoare are loc binecuvântarea lumânărilor în holul de la intrare urmată de intrarea solemnă în biserică.
Veți putea găsi lumânări și la intrarea în biserică. Vă rugăm să protejați flacăra lumânării pentru a evita scurgerile pe pardoseala bisericii.
Pe 2 februarie este și Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate.
La nivel diecezan această zi va fi celebrată duminica viitoare, 4 februarie, prin întâlnirile zonale. Persoanele consacrate din Zona Bacău se vor întâlni în Parohia Sf. Anton de Padova – Faraoani.
2. Vinerea viitoare avem și Prima Vineri din lună. Începem Novena către Preasfânta Inimă a lui Isus și către Inima Neprihănită a Mariei. Vă îndemnăm cu căldură ca și anul acesta să participați cât mai mulți la această devoțiune atât de iubită și prețuită de poporul nostru. Încredințați-vă iubirii milostive a lui Isus, participând la Sfânta Liturghie din Prima Vineri, primind dezlegarea prin Sfânta Spovadă și Sfânta Împărtășanie și recitând cu noi Consfințirea către Inima Preasfântă.
De reținut că Vineri reluăm vizitarea bolnavilor și a celor neputincioși care sunt deja înscriși. Dacă mai sunt persoane care vor să fie vizitate, Vă rugăm să ne anunțați.

3. Vă anunțăm că am deschis lista cu înscrierea copiilor din clasa a III a pentru începerea pregătirilor pentru Prima Sfântă Împărtășanie. Vă rugăm ca până la începerea pregătirilor odată cu prima duminică din Postul Mare să ne comunicați numele copiilor.

Administrator PFIB deAdministrator PFIB

ANUNȚURILE SĂPTĂMÂNII 21 Ianuarie 2018

CONCLUZII DUPĂ SFINȚIREA CASELOR – 2018

1. IC, la încheierea sfințirii locuințelor și a binecuvântării familiilor dorim să facem o scurtă prezentare concluzivă. Înainte de toate, însă, voim să vă mulțumim pentru că și anul acesta ați făcut din vizita preotului un moment de sărbătoare și de rugăciune comună în mijlocul familiei dumneavoastră. Anul acesta am găsit parcă mai multă lume acasă, mai mulți copii; am observat și o mai mare familiaritate, semn că începem să ne cunoaștem. Am avut experiențe frumoase și constructive: ne-am bucurat cu cei ce se bucură și am plâns cu cei ce plâng – cum spune Scriptura. Am aflat câte ceva din realizările dumneavoastră familiare, i-am cunoscut din poze pe copiii plecați din sânul familiei, dar am cunoscut și situații mai triste, …un motiv în plus pentru noi de a ne ruga mai des pentru cei aflați în diferite necazuri și suferințe și să fim alături de ei.
• Pe parcursul celor 12 zile din programul normal și în cele două zile de reprogramări, am avut bucuria să vizităm 891 de familii, cu 19 familii mai mult față de anul trecut când am avut doar 872 de familii. Am întâlnit 579 (562) de familii întregi și 312 (310) jumătăți sau familii în care doar o parte este catolică.
• Am primit și oferta dumneavoastră pentru simbrie, lucrări și cheltuieli la biserică și pentru susținerea seminariilor. Vă putem comunica sumele colectate, tot comparativ cu anul trecut….(datele în cifre la ANUNTURILE din Biserică). (…) Pentru acoperirea integrală a proiectelor pentru anul în curs, reînnoim apelul către micii întreprinzători cu rugămintea de a redirecționa din impozitul pe profit pe baza unui contract de sponsorizare pe care vi-l putem punem la dispoziție. De asemenea, la ieșirea din Biserică cei care nu ați complet deja, puteți găsi și formularul 230 de la ANAF pentru redirecționarea celor 2% din impozitul pe salariu. Ca noutate, pot completa formularul și pensionarii din țară care au pensia peste 1050 lei. Vă mulțumim.
• Un alt aspect legat de sfințirea locuințelor, …voim să vă mulțumim pentru observațiile, indicațiile și aprecierile pe care ni le-ați făcut în legătură cu activitatea pastorală și administrativă a parohiei. Toate au fost pertinente și binevenite iar noi le vom discuta cu consiliul parohial pentru a fi duse la îndeplinire.
2. Dragi enoriași, deoarece ultima zi din anul 2017 – ziua bilanțului – a coincis cu sărbătoarea Familiei, iar la sf. Liturghie de seară a fost o participare redusă vă reamintim câteva date din registrele anului trecut și vă comunicăm și câteva repere pentru noul an:
Astfel în parohia noastră au avut loc 38 botezuri (față de 29, în 2016), 28 de căsătorii ( față de 32 – 2016), 16 decedați (9 în 2016), 77 miruiți (130 în 2013), 31 de copii la prima sf. Împărtășanie (21 în 2016).
De asemenea vă anunțăm că:
Săptămâna aceasta reluăm catehezele pentru copii și tineri. Pe copii îi așteptăm în fiecare sâmbătă începând cu ora 10:00, iar pe tineri tot sâmbătă de la ora 19:00. Cu adulții, …am primit o sugestie și o vom aplica: doar peste trei săptămâni vom începe timpul Postului Mare, iar la sfintele Liturghii de seară vom face predici cu tematică de spiritualitate quaresimală și catehetică, urmând un program pe care vi-l vom face cunoscut.
3. Alte date:
• Sărbătoarea Paștelui cade pe 1 aprilie
• Hramul Bisericii noastre îl vom celebra duminică, 6 mai.
• Anul acesta Prima Sfântă Împărtășanie pentru copiii din clasa a III-a va fi duminică, 27 mai, la sfânta liturghie de la ora 11:00. De aceea vă rugăm ca până la începerea Postului, când vom începe pregătirile să îi înscrieți pe copiii care sunt deja în clasa III a.
• Pentru celebrarea sacramentului Căsătoriei, vă rugăm să vă anunțați la parohie, dacă e posibil încă de la începutul anului, sau cu cel mult o lună înainte de eveniment, pentru a putea urma în timp toate etapele întocmirii dosarului matrimonial.
• Pentru Sfântul Botez vă rugăm să anunțați, dacă e posibil, cu o lună înainte de celebrarea acestui sacrament și să vă orientați, pe cât este cu putință, spre nași catolici.
• Duminica viitoare, 28 ianuarie, la sfânta Liturghie de la ora 10:30 îl vom comemora pe Sfântului Ioan Bosco, fondatorul Societății părinților salezieni. Această Sf. Liturghie va fi prezidată și animată de părinții salezieni. Tot duminică viitoare, începând cu ora 14:30, la Oratoriu va avea loc o serbare urmată de un moment de comuniune. Ca pregătire pentru această sărbătoare, ca și în anii trecuți, se va face un triduu-um de rugăciune; joi, vineri, si sâmbăta, sfintele Liturghie de seară vor fi prezidate de părinții salezieni.
• Dorim să mulțumim și cu această ocazie tuturor binefăcătorilor și colaboratorilor parohiei noastre: feciorilor de biserică, persoanelor cu diferite pregătiri profesionale care se implică la bunul mers al parohiei și persoanelor din jurul altarului care ne ajută zi de zi și duminică de duminică. Tuturor vă mulțumim și vă dorim o duminică și o săptămână binecuvântată.
Lăudat să fie Isus Cristos!

Administrator PFIB deAdministrator PFIB

ANUNȚURILE SĂPTĂMÂNII 14 Ianuarie 2018

ANUNȚURILE SĂPTĂMÂNII

1. Luni, Marți și Miercuri continuăm Sfințirea locuințelor și binecuvântarea familiilor pe ultimele sectoare. Joi, 18 ianuarie și Sâmbătă 20 ianuarie vom merge la adresele reprogramate. Dacă mai sunt familii care doresc să fie vizitate, Vă rugăm să vă anunțați la biroul parohial.

2. În fiecare an, de la 18 până la 25 ianuarie se celebrează săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor. Și noi, în această perioadă ne unim în rugăciune cu întreaga biserică catolică pentru realizarea și îndeplinirea rugăciunii lui Isus ”CA TOȚI SA FIE UNA”.

3. Duminica viitoare, 21 ianuarie, la încheierea sfințirii locuințelor și a binecuvântării familiilor vom prezenta o scurtă dare de seamă și vom anunța principalele evenimente pastorale din anul pe care l-am început.

Administrator PFIB deAdministrator PFIB

Anunțuri. 1 Ianuarie – 2018

Vă reamintim că Sâmbătă, 6 ianuarie, sărbătorim Epifania Domnului. Sfintele Liturghii vor fi ca în zilele de duminică: 9:00, 10:30, (fiind vacanță celebrăm și la ora 12.00), și 18:00. Ca și în anii trecuți, la Sfintele Liturghii de la orele 10:30 și, dacă e cazul și la ora 18:00 se va face sfințirea apei de bobotează.

Miercuri, 3 ianuarie, începem binecuvântarea familiilor și sfințirea caselor după programul stabilit. Programul îl puteți găsi la avizier, pe site-ul parohiei, pe pagina de facebook a parohiei sau în revista Biserica și Viața.

Fiind la început de an, vă rugăm să observați sunetul noii orgi din corul bisericii noastre. Este donația părintelui decan căruia îi mulțumim. Fiind nefolosită la Centru datorită unor defecțiuni, dl Petru Timaru, prin muncă voluntară l-a adus în stare de funcționare și ne bucurăm de ea până când vom reuși și noi să achiziționăm o orgă clasică.
De altfel vă anunțăm că începând de astăzi, numărul feciorilor de biserică s-a completat prin cooptarea dl Petru Mihai Timaru, de pe str. Ștefan cel Mare. Dl. Anton Pogar a predat banderola de coordonator și rămâne în rândul feciorilor de biserică în calitate de emerit. Îi mulțumim pentru lunga și rodnica slujire în slujba lui Dumnezeu și a Bisericii sale.

Vă rugăm să luați revista Lumina Creștinului pe ianuarie.

Lăudat să fie Isus Cristos.

Administrator PFIB deAdministrator PFIB

ANUNȚURILE SĂPTĂMÂNII.  ANUL NOU – 2018

ANUNȚURILE SĂPTĂMÂNII.  ANUL NOU – 2018

În Sărbătoarea Sfintei Familii de la Nazaret adresăm o călduroasă felicitare și o sinceră urare familiilor care și-au reînnoit astăzi legământul matrimonial,  dar și tuturor familiilor creștine din Parohia noastră și din lumea întreagă. Dumnezeu Tatăl întemeietorul și originea familie să vă păstreze mereu în iubirea sa și să facă să creșteți zi de zi în harul său.

  • Luni, 1 ianuarie Sărbătoarea Sf. Fecioare Maria Născătoare de Dumnezeu, și Anul Nou. Programul Sfintelor Liturghii ca duminica cu excepția sf. Liturghii de la ora 9.00, care, doar de Anul Nou se suspendă.

  • Sâmbătă, 6 ianuarie, sărbătorim Epifania Domnului. Sfintele Liturghii vor fi ca în zilele de duminică: 9:00, 10:30, (fiind vacanță celebrăm și la ora 12.00), și 18:00. Ca și în anii trecuți, la Sfintele Liturghii de la orele 10:30 și, dacă e cazul și la ora 18:00 se va face sfințirea apei de bobotează.

  • Miercuri, 3 ianuarie, începem binecuvântarea familiilor și sfințirea caselor după programul stabilit. Programul îl puteți găsi la avizier, pe site-ul parohiei, pe pagina de facebook a parohiei sau în revista Biserica și Viaț

  • Dorim să facem câteva precizări:

– programul începe zilnic la ora 9:00 și se termină înainte de  ora 18:00 pentru a putea fi prezenți și la Sfânta Liturghie de seară. Există posibilitatea prelungirii acestui orar până la ora 19:00 pentru cazuri speciale și anunțate cu cel puțin două zile înainte;

– vă rugăm ca la primirea preotului în locuință să păstrați o atmosferă prielnică pentru rugăciune;  de asemenea, vă rugăm să scrieți pe ușă numărul apartamentului, iar la intrarea în bloc , numărul și scara;

– de asemenea, vă anunțăm că în Dieceza de Iași simbria anuală s-a modificat de la 120 la 150 lei; contribuția pentru lucrările de întreținere a  bisericii noastre și pentru încălzire este benevolă, dar, orientativ, având în vedere volumul de lucrări pentru noul an, am putea păstra suma din anii trecuți pentru a putea finaliza placarea platoului din față și întărirea fundației din jurul bisericii pentru a opri fisurile din zidurile bisericii.

– facem și precizarea că cei care nu aveți posibilitatea achitării contribuției la vizitarea familiei, o puteți face și în timpul anului la biroul parohial;

– dacă mai sunt familii care s-au stabilit recent în parohia noastră, vă rugăm să ne aduceți la cunoștință.

– la birou găsiți publicațiile pentru ianuarie, de asemenea și din lunile trecute.

Vă dorim tuturor un An Nou cu sănătate, fericire și multă pace.

La mulți Ani, …Lăudat să fie Isus Cristos.

Administrator PFIB deAdministrator PFIB

Administrarea sfântului Mir – 1 Iulie 2017

Tu faci cerul să coboare / Naşti din inimă izvoare, / O, Duh preasfânt, dă-ne Rusalii! / O, Duh preasfânt! Au răsunat într-un singur glas vocile celor 77 de copii şi adolescenţi din Parohia „Fericitul Ieremia” din Bacău, care sâmbătă, 1 iulie 2017, l-au primit pe Duhul Sfânt în sacramentul Mirului.

După un drum spiritual început în luna noiembrie 2016, Duhul Sfânt invocat de Preasfinţitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, a coborât peste cei care îl aşteptau cu nerăbdare. Au fost nouă luni de pregătire şi aşteptare, timp în care candidaţii au fost însoţiţi de părinţii vicari şi profesoara de religie, ajutaţi şi de animatori, sub părinteasca grijă a părintelui paroh, Eduard Mihai Coşa. După cum odinioară în Cenacul, apostolii se rugau aşteptându-l pe Mângâietorul promis de Fiul lui Dumnezeu, la fel şi adolescenţii parohiei au aşteptat să-l primească, în mod deplin, pe cel numit Sfinţitorul.

Parcursul formativ, teologic şi spiritual, i-a ajutat pe tineri să-l descopere pe Isus în istoria mântuirii, să-l cunoască din paginile Catehismului, să-l urmeze pe cărările gesturilor de caritate faţă de bătrânii şi bolnavii parohiei, să-l identifice în prietenii făcuţi, în acţiunile grupurile asociative, să-l primească mai des în sfânta Împărtăşanie.

Consideraţi vrednici de a primi sacramentul Mirului, copiii şi adolescenţii de peste 12 ani au făcut din această întâlnire plină de har o nouă zi de Rusalii.

La sfânta Liturghie celebrată de Preasfinţitul Aurel, împreună cu un număr mare de preoţi oaspeţi, s-au auzit glasurile însufleţite ale candidaţilor, implorând darurile Duhului Sfânt şi cântând Mărire lui Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. În scurtul dialog iniţiat în timpul predicii, candidaţii au dat răspunsuri prompte şi puternice, atunci când au fost întrebaţi de episcop de ceea ce urmau să primească, de persoana Duhului Sfânt, de sacramentului Mirului, de cele şapte daruri.

După cum au făcut-o cu ani în urmă, părinţii şi naşii lor, candidaţii şi-au reînnoit credinţa primită la Botez. Au fost capabili să declare ferm şi cu putere că îl vor urma pe Isus, că vor da mărturie de credinţa, speranţa şi dragostea sădite la Botez, că, asemenea lumânărilor aprinse din mâinile lor vor lumina în lume şi că vor fi asemenea lui.

În linişte desăvârşită, însoţiţi de naşii lor, candidaţii au primit pe Duhul Sfânt cu darurile sale pentru a mărturisi cu tărie credinţa creştină. Pentru a sublinia unitatea sacramentelor iniţierii creştine, în timpul Liturghiei ei au primit sacramentul Euharistiei, după ce, în prealabil, cu o zi înainte, şi-au mărturisit păcatele personale preotului.

Sărbătoarea personală, familială şi comunitară s-a încheiat cu binecuvântarea finală şi trimiterea în misiune. Liturghia nu s-a sfârşit ci continuă, Duhul Sfânt lucrează prin intermediul celor 77 de copii şi tineri, apţi azi, mai mult ca ieri, să discearnă lucrările Duhului, să se implice cu evlavie, putere, înţelepciune şi frică de Dumnezeu în planul său divin.

Iată câteva din mărturiile candidaţilor:

  • „E o zi specială, pe care am aşteptat-o să vină….” (Teodora Cucu)

  • „Ieri a fost ziua mea de naştere, astăzi e tot ziua mea şi a Duhului Sfânt!” (George Antoci)

  • „Ne-am pregătit, am absolvit, astăzi ne bucurăm de prezenţa Duhului Sfânt”. (Francesca Bulai)

  • „Sunt emoţionată, a fost un an încărcat de emoţii, am absolvit clasa a VIII-a, m-am pregătit şi l-am primit pe Duhul Sfânt!” (Diana Butacu)

  • „Am fost nerăbdător să-l primesc pe Duhul Sfânt, nerăbdarea mea continuă, drumul continuă”. (Cosmin Jigău)

Danisia Dumea

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto :

Administrarea sfântului Mir în Parohia „Fericitul Ieremia Valahul”

Administrator PFIB deAdministrator PFIB

Duminica a IV a Advent – 2017

1. Vă reamintim că Sfânta Liturghie solemnă a Nașterii Domnului va fi celebrată duminică, 24 dec. la ora 21:00. Corala bisericii noastre va prezenta un Concert de colinde la 20.30, înainte de sf. Liturghie. Vă așteptăm cu drag, cu mic cu mare.

2. În ziua Sfântului Crăciun, programul Sfintelor Liturghii va fi cel obișnuit din zilele de duminica. Pentru zilele din săptămâna Crăciunului: marți – Sf. Ștefan, miercuri – Sf. Ioan, Sfintele Liturghii vor fi celebrate la orele 9:00; 10:30; 18.

3. Marți, 26. dec, în Sărbătoarea Sf. Ștefan, după Sfânta Liturghie de la ora 10.30 va fi spectacolul de Crăciun pregătit și prezentat de copiii din parohia noastră. Va fi prezent și Moș Crăciun pentru a aduce daruri copiilor cuminți și buni.

4. Vă rugăm să consultați programul sfințirii locuințelor pentru anul 2018, program pe care îl puteți găsi la avizier, pe site-ul parohiei sau în numărul special de Crăciun al revistei Biserica și Viața, disponibilă la biroul parohial. A sosit și primul număr din 2018 din Lumina Creștinului. Vă rugăm să luați și celelalte publicații lunare.

5. Sărbătoarea Sfintei Familii se va celebra duminică 31 decembrie. Invităm familiile care anul acesta au împlinit sau împlinesc 5, 10, 15… din 5 în 5 până la 60 de ani de căsătorie să se înscrie la biroul parohial pentru a participa la Sărbătoarea Familiei și să primească binecuvântarea specială în cadrul Sfintei Liturghii de la 10:30.

6.La ieșirea din biserică vă așteaptă copiii de la cateheză pregătiți să vă ofere ieslea cu pruncul pentru presepiul de Crăciun.

Crăciun binecuvântat!

Administrator PFIB deAdministrator PFIB

PROGRAMUL LITURGIC IN PERIOADA SARBATORILOR

Marți(19 decembrie), Miercuri(20 decembrie), Joi(21 decembrie), Vineri(22 decembrie) și Sâmbătă(23 decembrie) dimineața în timpul sfintelor Liturghii și după amiaza între orele 16:30-19:00 vor fi ocazii de spovezi.
De reținut: Duminica(24 Decembrie), în Ajun de Crăciun, după sf. Liturghie de la ora 12.00, nu vom mai celebra sf. Liturghie și Adorația de seară și nici nu vor mai fi ocazii de spovezi pentru a putea pregăti biserica pentru Celebrarea Nașterii Domnului.
Sfânta Liturghie solemnă a Nașterii Domnului va fi celebrată duminică, 24 dec. la ora 21:00. Corala bisericii va prezenta un Concert de colinde la 20.30, înainte de sf Liturghie. În ziua Sfântului Crăciun, programul Sfintelor Liturghii va fi cel obișnuit din zilele de duminica. Pentru zilele din săptămâna Crăciunului: marți – Sf. Ștefan, miercuri – Sf. Ioan, Sfintele Liturghii vor fi celebrate la orele 9:00; 10:30; 18. Marți, 26. dec, în Sărbătoarea Sf. Ștefan, după Sfânta Liturghie de la ora 10.30 va fi spectacolul de Crăciun pregătit și prezentat de copiii din parohia noastră. Va fi prezent și Moș Crăciun.