PPROGRAMUL CELEBRĂRILOR PASCALE – 2019

Administrator PFIB deAdministrator PFIB

PPROGRAMUL CELEBRĂRILOR PASCALE – 2019

PPROGRAMUL CELEBRĂRILOR PASCALE – 2019

PROGRAM DE SPOVEZI: 
În preajma sărbătorilor pascale vor fi ocazii de spovezi după următorul program:
Vizitarea bolnavilor va avea loc în a II-a Săptămână a Paștelui, Vineri, 3 mai, în prima vineri din lună, în cursul dimineții;
Spovezile pentru sfintele Paști:
– Luni, Marți, Miercuri din Săptămâna Mare, dimineața la Sf. Liturghie și după amiază de la ora 16:00;
– Joia Mare, începând cu orele 16:30-
– Vinerea Mare, între orele 7:00-12:00 și 16:00-19:00;
– Sâmbăta Mare, între orele 7:00-12:00. 
Sâmbătă după amiază și în timpul Sf. Liturghii de noapte nu vor fi ocazii de spovezi.

PROGRAMUL SFINTELOR LITURGHII:
Joi, 18 aprilie, în Joia sfântă, va fi doar Sfânta Liturghie de seară, la ora 18:00. După sfânta Liturghie va urma Adorația de Joia Mare după următorul program:
– până la ora 20:00 va fi adorația copiilor
– 20:00-21:00 – adorația tinerilor
– 21:00-22:00 – adorația persoanelor consacrate
– 22:00-23:00 – adorația comunității
– 23:00-24:00 – adorație particulară. La miezul nopții se va închide biserica.

Vineri, 19 aprilie, Vinerea Sfântă, este post și abstinență. Celebrarea Patimii Domnului și Adorarea Sfintei Cruci va începe la ora 18:00.
(Colecta pentru Țara Sfântă)

Celebrarea din Vigilia Pascală (Noaptea Sfântă a Învierii) va începe sâmbătă, 20 aprilie, la ora 21:00.

Sfintele Liturghii în ziua de Paște vor fi la orele 9:00, 10:30; 12:00 și 18:00. Colecta din noaptea și din ziua de Paște va fi pentru seminar.

Luni și marți, a doua, respectiv a treia zi din octava pascală, sfintele Liturghie vor fi la orele 9:00, 10:30 și 18:00.

Despre autor

Administrator PFIB

Administrator PFIB administrator