Arhivă categorie Actualitate

deAdministrator PFIB

Vizita Pastorală a Episcopului Iosif

Dragi enoriași, nu uitați de programarea făcută pentru zilele următoare: avem Vizita Pastorală a Episcopului Iosif în Parohia noastră. Vă rugăm să consultați Programul și să ne întâlnim la celebrări. Lăudat să fie Isus și Maria!
deAdministrator PFIB

Traian: Invitaţie la „Un weekend cu familiile în familie”, la Centrul „Gaudium et Spes”

Traian: Invitaţie la „Un weekend cu familiile în familie”, la Centrul „Gaudium et Spes” (http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=202201044)

Sâmbătă, 29 ianuarie 2022, începând cu ora 9.00, la Centrul „Gaudium et Spes” de la Traian va avea loc întâlnirea de iarnă a familiilor, organizată de către Oficiul pentru Pastoraţia Familiei.

Fiind în Anul „Amoris laetitia”, tema de anul acesta va fi „Familia, casa iubirii”, cu o referinţă directă la ceea ce înseamnă „căsătoria”, „a căsători”, a face casă împreună, casa simbolică dintre cei doi soţi, dar şi casa fizică în care cei doi şi copiii lor locuiesc întreaga viaţa. Toate se fac atunci când există iubire, inclusiv casa!

Aşteptăm la Traian familii din întreaga dieceză, pentru a împărtăşi experienţe, pentru a ne ruga împreună, dar şi pentru a descoperi noi oportunităţi de a fi fericiţi în familie.

Programul va fi următorul:

Ora 9.00: Prezentarea, cunoaşterea grupului

Ora 9.30: Conferinţa I, urmată de discuţii în plen

Ora 11.00: Sfânta Liturghie

Ora 12.00: Prânzul

Ora 13.00: Moment de destindere cu îndrăgita interpretă de folclor Anuţa Săgneanca

Ora 14.00: Conferinţa II, urmată de discuţii în plen

Ora 15.00: Încheierea

Înscrierile se vor face la tel 0744/407260 (pr. Felician Tiba) sau la 0741/489428 (Daniel-Florin Dinu). Oferta de participare este de 50 lei de persoană adultă, 30 lei pentru copii între 18 şi 5 ani, iar copiii sub 5 ani au participarea este gratis.

Vă aşteptăm cu mult drag!

Pr. Felician Tiba
Oficiul pentru Pastoraţia Familie

deAdministrator PFIB

PROGRAMUL SFINȚIRII CASELOR – 2022

PROGRAMUL SFINȚIRII CASELOR – 2022

Luni – 3 ianuarie

  1. Str. Ștefan cel Mare – bl: 1, 5, 7, 9, 11, 13;
  2. Str. Ștefan cel Mare – bl: 15, 19, 21, 23;
  3. Str. Ștefan cel Mare – bl: 25, 27;
  4. Str. Ștefan cel Mare – bl: 6, 8, 10, 12, 14, 16, 18;
  5. Str. Ștefan cel Mare – bl: 22, 24D, 24E, 30, 32A, 34, 36;
  6. Str. Ștefan cel Mare – bl: 38, 40, 40A, 42, 44, 44A, 46, 48.

Marți – 4 ianuarie

  1. Calea Moldovei (nr. pare); Lunca Bistriței; Blocurile ANL;
  2. Liliecii de jos; Calea Moldovei (nr. impare);
  3. Str. Arinilor; str. Frunzei; str. Limpedea; str. Corbului; str. Austrului; str. Fagului; str. Vrancei;
  4. Str. 22 decembrie – bl: 1, 3, 5, 7, 9, 11, 13, 15, 19, 21 + case;
  5. Str. 22 decembrie – bl: 2, 4, 6, 8, 16, 18, 20, 22, 24, 26, 28, 30, 32;
  6. Str. 22 decembrie – bl: 34, 36, 38; str. Primăverii.

Miercuri – 5 ianuarie

  1. Str. Costache Negri;
  2. Str. Logofăt Tăutu – bl: 3, 4, 5, 6, 8, 9;
  3. Str. Logofăt Tăutu – bl: 10, 11, 14; str. Buciumului (blocuri + case);
  4. Str. Alunului; str. 8 Martie; str. Vulturului; str. I. I. de la Brad (case + blocuri);
  5. Str. Iosif Cocea; str. Prieteniei – bl. 2, 3, 4;
  6. Str. Prieteniei – bl: 5, 6, 7, 8, 9, 10, 12, 14, 18, 52A, 71A, 26, 89-91.

Vineri – 7 ianuarie

  1. Str. Venus;
  2. Str. Aprodu Purice – bl: 1, 2, 3, 4, 5, 7, 9, 10, 11, 12, 13, 14;
  3. Str. Aprodu Purice – bl: 15, 17; str. Prelungirea Bradului – case + bl. 100, 102;
  4. Str. Prelungirea Bradului – bl: 104, 106, 108, 110, 112, 113, 115;
  5. Str. Prelungirea Bradului – bl: 117, 119, 121, 123, 125;
  6. Str. Prelungirea Bradului – bl: 127, 129, 131; str. Zefirului.

Sâmbătă – 8 ianuarie

  1. Str. Tazlăului – bl: 1-7; bl: 7D – bl. 3 (Fiald); și 7K
  2. Str. Tazlăului – bl: 7B – bl. 1, 7C – bl. 2 (complex FIALD);
  3. Str. Hatman Berescu; str. Digu Bârnat – bl. 17;
  4. Str. Călugăreni – bl: 1, 2, 3, 4, 5, 6;
  5. Str. Călugăreni – bl: 7, 8, 9, 9bis, 10, 11;
  6. Str. Călugăreni – bl: 12, 12bis, 13, 14, 16, 18, 20;
  7. Str. Digu Bârnat – bl: 1, 3, 5, 7, 9, 11, 13, 15.

Programul de sfințire a caselor va fi în intervalul orar 09:30-13:00 și 14:00-17:00.

Cine nu se încadrează în acest interval orar, se poate reprograma în zilele de luni (10 ianuarie), marți (11 ianuarie) sâmbătă (15 ian.) sau sâmbătă (22 ian.).

Contribuții:

  • simbria – 180 Ron
    – proiecte biserică – ofertă benevolă;
  • seminar – ofertă benevolă.

Pentru clarificări puteți să ne contactați la biroul parohial sau la nr. de telefon:
0744/584934 (pr. paroh) sau 0747/563105 (pr. vicar).

deAdministrator PFIB

Părinţii Vicari se prezintă:

Pr. Valeriu Balan:
Pentru a stabili o relație sau o colaborare cu cineva este necesar să îl cunoști, iar pentru a-l cunoaște este nevoie să știi câteva lucruri despre istoria vieții. De aceea cred că este oportun ca să mă prezint în linii mari pentru ca astfel să mă cunoașteți puțin, și apoi cu timpul, să vă cunosc și eu pe dumneavoastră.
Locul meu natal este satul Iazu Vechi din comuna Șipote (parohia Săveni), județul Iași. Nu am stat prea mult pe acele meleaguri deoarece la vârsta de 11 ani am plecat la Iași pentru școala gimnazială. Liceul l-am făcut aici, în Bacău, la Seminarul mic. Apoi am continuat studiile cu Seminarul mare din Iași, pe care l-am absolvit în anul 2016, când am fost hirotonit preot. Prima numire ca preot a fost în parohia „Sfinții Petru și Paul” din Onești, iar de la 1 august 2018 am fost transferat în parohia actuală, „Fericitul Ieremia” Bacău.
Am trecut de multe ori prin fața acestei biserici sau am intrat în ea, dar nici o clipă nu m-am gândit că voi ajunge ziua în care să slujesc în ea. Nebănuite sunt căile Domnului! Convingerea mea este că nici o acțiune, nici o faptă, nici o întâmplare nu are loc fără voința Domnului. Totul se înscrie în planul său. De aceea privesc această nouă misiune ca făcând parte din planul pe care Dumnezeu îl are cu mine, iar această convingere mă face să îmi dedic toate forțele mele pentru a-mi îndeplini misiunea și a-mi trăi preoția cât mai bine pentru și împreună cu dumneavoastră.
Privesc venirea mea în parohia „Fericitul Ieremia” ca fiind o mare oportunitate și binecuvântare din partea lui Dumnezeu, având în vedere comunitatea atât de primitoare și biserica atât de măreață și frumoasă. Îmi încep activitatea cu mult optimism, speranță și încredere că vom colabora și vom munci împreună pentru a obține roade bogate pentru viața noastră, mai ales pentru a crește în sfințenia la care suntem chemați cu toții.
Vă salut pe această cale pe toți credincioșii comunității noastre și nu numai și vă rog să nu uitați că eu nu îmi pot trăi preoția fără dumneavoastră. Îmi exprim încă o dată speranța că vom colabora și ne vom ajuta reciproc, bineștiind că suntem cu toții oameni și că avem limite.
Bunul Dumnezeu, prin mijlocirea Fericitului Ieremia, să binecuvânteze comunitatea noastră, să ne apere de rău și să ne inspire toate gândurile, cuvintele și faptele.


Pr. Turbuc Laurențiu:
Am venit pe lume la data 14 august 1992, fiind al doilea dintre cei cinci copii pe care îi au părinții mei (deci mai am trei frați și o soră). Localitatea de unde provin se numește Arini, un mic sat din partea de sud-est a județului Bacău.
În anul 2007 am absolvit Școala cu clasele I-VIII din localitatea natală, moment în care am decis să mă înscriu la Colegiul Național „Sfântul Iosif” din Bacău, la profilul vocațional, adică la Seminar, cu toate că nu știam exact ce și cum va fi. Totuși, cei patru ani de liceu petrecuți în cartierul Gherăești din Bacău au reprezentat pentru mine un moment foarte important de discernământ cu privire la ceea ce doream să fac cu viața mea.
Astfel că, o dată absolvit liceul, în vara anului 2011, am hotărât să îmi continui studiile la Iași, la Seminarul Mare, unde ideea de a deveni preot s-a maturizat din ce în ce mai mult.
După primii patru ani de studiu, împreună cu un coleg, am avut parte de o experiență foarte frumoasă de șase luni (11 noiembrie 2015 – 11 mai 2016) în Coasta de Fildeș, o țară din vestul Africii.
După terminarea acestui an pastoral, au mai urmat alți doi ani de studiu în același seminar din Iași, ani în care am trăit două evenimente foarte importante și de referință pentru întreaga mea viață. Un prim eveniment a avut loc la 8 decembrie 2017, când am fost hirotonit diacon împreună cu cei 14 colegi ai mei. Ca diacon am avut parte de alte două experiențe pastorale: una, mai scurtă, în perioada Crăciunului, la Butea, și alta, mai lungă, în perioada pascală, la catedrala din Iași.
Al doilea eveniment a avut loc la 24 iunie 2018: această zi reprezintă pentru mine cea mai importantă dată din viața mea, pentru că atunci am fost hirotonit preot, prin impunerea mâinilor și rugăciunea de consacrare, de către Preasfințitul Petru Gherghel. Astfel, dorința mea de a deveni preot – mai neclară la început – s-a concretizat.
Iar dacă ar trebui să sintetizez în câteva cuvinte crezul meu sacerdotal acum la început de drum, aș face-o printr-o scurtă frază preluată din Evanghelia după sfântul Marcu, frază ce îi aparține lui Cristos pe care a rostit-o cu ocazia unei vindecări: „Nu te teme, crede numai!” (5,36).
Am ales aceste cuvinte – dintre atâtea ale variante posibile – deoarece cred că ele îmi vorbesc cel mai bine despre atitudinea ideală pe care ar trebui să o am în orice moment al vieții. Sunt conștient de faptul că viața nu îmi va oferi numai momente de bucurie, de mulțumire sufletească și de siguranță. Dar dacă îmi voi pune în permanență încrederea în providența divină, nu am nici cea mai mică urmă de îndoială că toate acele clipe de nesiguranță, de teamă și de descurajare vor fi trecute cu mai multă seninătate.

deAdministrator PFIB

Vino, Isuse, în inima mea!

deAdministrator PFIB

Prezentul si viitorul meu: Șansa de a fi fericit si liber

Galerie Foto: Click Aici!

Pe 24.03.2018, tinerii din parohia „Fericitul Ieremia”  Bacău, au avut prilejul de a participa la o zi de reculegere organizată de pr. vicar Florin Lucaci, la Casa surorilor Pie Venerini.

Tema a fost una interesantă  și de actualitate:  „Prezentul si viitorul meu: Șansa de a fi fericit si liber” temă prezentată de pr. Cristian Diacu, vicar parohial la Luizi-Călugăra.

Programul s-a desfășurat astfel :

-în prima parte tinerii, au aprofundat ideea de prezent și viitor; subliniindu-se importanța lucrurilor ce ne determină sa fim fericiți și liber in alegerile care vor urma in viata noastra;

-a doua parte a constat în participarea activă  la devoțiunea Căii Sfinte Cruci urmată de momentul central  Sfânta Liturghia prezidată  de pr. paroh Coșa Eduard, iar cuvântul de învățătură fiind ținut de pr. Cristian Diacu, care a accentuat ideea și modul tinerilor de a vedea viitorul printr-o pilda în care ne-a explicat eforturile depuse de părinți, eforturi pe care noi tinerii nu le conștientizăm;

-după Sfânta Liturghie, a urmat prânzul.

-după masă, pr. Cristian a avut o surpriză pentru noi, aceasta constând în împărțirea tinerilor pe grupe de 4-5 persoane, pentru a rezolva rebusuri catehetice si a raspunde la intrebari legate de evenimente din Biblie si din viata unor sfinti, cum ar fi: pilda vameșului Zaheu, viața Sf. Dominic Savio,  Sf. Francisc de Sales si multi altii. Aceste activități, au fost o provocare ce tinerii au primit-o cu mare entuziasm.

Parintele a incheiat ziua de reculegere cu un filmuleț tematic in care ne-a prezentat dorințele tinerilor și sacrificiile părinților pe care le fac, indiferent de greutățile la care își supun atât sufletul cât și trupul.

Dorim să mulțumim tuturor celor care s-au implicat în buna desfășurare a acestor momente, precum si surorilor Pie Venerini care ne-au găzduit în această zi.

Galerie Foto: Click Aici!

Au consemnat tineri din parohie.

deAdministrator PFIB

O ZI CU ISUS

O ZI CU ISUS

Galerie Foto : Click Aici!

Sâmbătă, 17 martie 2018, copiii din parohia noastră au participat la „O zi cu Isus, cel mai bun prieten al nostru”. La acest moment s-a desfășurat la Mănăstirea Carmelită din Luncani.

Scopul acestui moment a fost ca toți copiii să descopere că Isus este cel mai bun prieten al nostru. El însuși a spus acest lucru, el cunoaște cel mai bine pe toți, a murit pe cruce din iubire pentru oameni, iartă mereu și nu trădează niciodată. El a demonstrat prietenia sa! Acum este rândul copiilor să arate că Isus este prietenul lor acolo unde ei își desfășoară activitate: la școală, în familie și cu prietenii, la joacă.

De asemenea, copiii au primit iertarea lui Isus în sacramentul Spovezii, s-au întâlnit cu Isus-Euharistic la sfânta Liturghie și l-au însoțit pe calea crucii.

La acest moment au participat 30 de copii însoțiți de patru animatori.

La sfârșitul acestui moment, ne-am bucurat de o întâlnire neașteptată cu cardinalul Beniamino Stella, prefect al Congregaţiei pentru Cler, aflat în vizită în Dieceza de Iași.

 

Câteva impresii ale copiilor participanți!

„A fost o zi minunată alături de prietenul nostru, Isus, cel care ne oferă dragostea adevărată, prietenia adevărată. A fost distractiv și au fost activități frumoase”. Alexandru Tulbure

„A fost o zi plină de distracție, amuzantă. Am învățat să îl respect pe Isus, pentru că el este cel mai bun prieten al meu el nu mă trădează niciodată și mă iartă mereu, indiferent de greșelile mele”. Luiza Diac

„A fost o zi superbă. Păcat că s-a terminat așa repede”. Cristian Țâmpu

„Am petrecut o zi cu Isus. Ne-am rugat, dar ne-am și jucat”. Ștefania Iștoc

„A fost o zi frumoasa. Ar trebui făcute mai des zile ca aceasta”. Ramona Matieș

Galerie Foto : Click Aici!

deAdministrator PFIB

Zi de formare pentru ACA

În ziua de 24 februarie 2018, în parohia noastră a avut loc o zi de formare pentru membrii Acțiunii Catolice din zona Bacău, sectorul adulți.

Tema întâlnirii a fost: Împreună cu Isus, familia are speranță, iar motoul: „Faceți tot ce vă va spune!” (In 2,5).

Scopul acestei întâlniri a fost aprofundarea credinței catolice în contextul societății actuale și a oferit adulților ocazia de a împărtăși modul personal, dar și comunitar de trăire și mărturisire a credinței în cadrul familiei creștine.

La această zi de formare au participat peste 80 de membri ai Acțiunii Catolice a Adulților, din 10 parohii.

Sfanta Liturghie cat si Calea Sfintei Cruci:

Binecuvantarea Finala:


Galerie Foto:

Album Foto