Anunțuri – Duminica a XV a – 2019

Administrator PFIB deAdministrator PFIB

Anunțuri – Duminica a XV a – 2019

Anunțuri – Duminica a XV a – 2019

• Anul acesta Întâlnirea Diecezană a Familiilor va avea loc la Faraoani, în ziua de sâmbătă, 3 august 2019, începând cu ora 9.30. Tema întâlnirii va fi:” „Familia, cărare între generaţii”, Vă rugăm să vă programați o ieșire cu folos și să vă anunțați la Parohie până duminica viitoare pentru a ști ce mijloc de transport să pregătim. Dacă nu vor fi solicitări, participarea va fi liberă și pe cont propriu.

• Comunitatea carmelitană de la Luncani ne invită la sărbătoarea celor două hramuri ale mănăstirii: marți, 16 iulie 2019, Maica Domnului de pe Muntele Carmel, şi sâmbătă, 20 iulie 2019, Sfântul Profet Ilie. Sfintele Liturghii vor începe la ora 10,30. Detalii cu privire la programul integral puteți găsii la avizier

Despre autor

Administrator PFIB

Administrator PFIB administrator