ANUNȚURI – DUMINICA A XVIII – 2021

deAdministrator PFIB

ANUNȚURI – DUMINICA A XVIII – 2021

ANUNȚURI – DUMINICA A XVIII – 2021

  1. Luni, 2 august se poate obține indulgența de Porțiuncula. De la mijlocul zilei precedente (adică de duminică) și luni toată ziua credincioșii pot obține o singură dată indulgența vizitând bazilicile minore, sanctuarele sau biserica parohială și rugându-se Tatăl Nostru și Crezul. Se cere pe lângă acestea spovadă, împărtășanie și o rugăciune după intenția Sfântului Părinte.
  2. Vineri , 06 august celebrăm SOLEMNITATEA SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI: vom celebra două sfinte Liturghii, dimineața la ora 9.00 și seara la 18.00. Este și prima vineri din lună; Imediat după Sf. Liturghie de la ora 9.00, vom vizita bolnavii.
  3. Sâmbătă, 7 august se va celebra la Adjudeni (NT) Sărbătoarea Familiei cu tema, Familia – Speranța Bisericii. (http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=202107041). Îndemnăm familiile care au la dispoziție mijloace de deplasare proprii să reprezinte și Parohia noastră la acest eveniment pastoral diecezan. Programul întreg al întâlnirii poate fi găsit pe site-ul diecezei sau în Lumina creștinului.
  4. Chiar dacă nu vom avea un grup constituit din parohie, cei care v-ați propus să ajungeți la Cacica în zilele de 14-15 august, vă anunțăm că s-a publicat în ultimul număr al revistei Lumina Creștinului programul pelerinajului.
  5. Vineri, 6 august începem Novena de pregătire la Solemnitatea Adormirea Maicii Domnului.
  6. Cei abonați, găsiți la biroul parohial revistele Lumina Creștinului pe luna august.

Lăudat să fie Isus Cristos.

Despre autor

Administrator PFIB administrator