Anunțuri. 1 Ianuarie – 2018

Administrator PFIB deAdministrator PFIB

Anunțuri. 1 Ianuarie – 2018

Vă reamintim că Sâmbătă, 6 ianuarie, sărbătorim Epifania Domnului. Sfintele Liturghii vor fi ca în zilele de duminică: 9:00, 10:30, (fiind vacanță celebrăm și la ora 12.00), și 18:00. Ca și în anii trecuți, la Sfintele Liturghii de la orele 10:30 și, dacă e cazul și la ora 18:00 se va face sfințirea apei de bobotează.

Miercuri, 3 ianuarie, începem binecuvântarea familiilor și sfințirea caselor după programul stabilit. Programul îl puteți găsi la avizier, pe site-ul parohiei, pe pagina de facebook a parohiei sau în revista Biserica și Viața.

Fiind la început de an, vă rugăm să observați sunetul noii orgi din corul bisericii noastre. Este donația părintelui decan căruia îi mulțumim. Fiind nefolosită la Centru datorită unor defecțiuni, dl Petru Timaru, prin muncă voluntară l-a adus în stare de funcționare și ne bucurăm de ea până când vom reuși și noi să achiziționăm o orgă clasică.
De altfel vă anunțăm că începând de astăzi, numărul feciorilor de biserică s-a completat prin cooptarea dl Petru Mihai Timaru, de pe str. Ștefan cel Mare. Dl. Anton Pogar a predat banderola de coordonator și rămâne în rândul feciorilor de biserică în calitate de emerit. Îi mulțumim pentru lunga și rodnica slujire în slujba lui Dumnezeu și a Bisericii sale.

Vă rugăm să luați revista Lumina Creștinului pe ianuarie.

Lăudat să fie Isus Cristos.

Despre autor

Administrator PFIB

Administrator PFIB administrator