Anunțuri Duminicale – 5 Aprilie
Dragi enoriași,
Ne este dor de dumneavoastră; … ne este dor de copiii și tinerii care ne vizitau, …de bolnavii pe care îi puteam vizita și de toți cei care umpleați curtea și animați celebrările noastre zi de zi, duminică de duminică…
Acum, când scriu aceste rânduri, trăiesc un sentiment ciudat de neputință și debusolare în fața evenimentelor care se derulează în fața ochilor noștri prin mass-media; știri care prezintă consecințele generate de pandemia COVID 19. Sunt decizii impuse de celulele de siguranță ale statului, măsuri pe care le-am respectat și noi ascultând de superiorii noștri bisericești. Desigur, pentru noi păstorii, a fost destul de penibil să celebrăm în prima fază într-o biserică de peste 2000 m2 doar cu 50 de persoane, apoi să ne răsfirăm în curtea bisericii și în cele din urmă să celebrăm chiar cu biserica încuiată. Este foarte trist, dar eu cred că nu acest lucru e cel mai important. Împreună cu Fer. Iuliu Hosu, martirizat în timpul dictaturii comuniste pentru credința sa, putem spune și noi: ”credința noastră este viața noastră”!…, iar credința din sufletele noastre nu o poate stinge nimeni și nimic. Este foarte adevărat că parohia noastră este ”o comunitate euharistică” și vrea să-și exprime credința și prin participarea cu orice preț la Sf. Liturghie duminicală.
Sf. Părinte Papa Francisc, la o audiența generală din lunile trecute din Piața Sfântul Petru spunea: «Nu putem uita marele număr de creștini care, în întreaga lume, de-a lungul a două mii de ani de istorie, au rezistat până la moarte pentru a apăra Euharistia; și cei care, și în zilele noastre, își riscă viața pentru a participa la Sfânta Liturghie duminicală. În anul 304, în timpul persecuției lui Dioclețian, un grup de creștini, din nordul Africii, au fost surprinși în timp ce celebrau Sfânta Liturghie într-o casă și au fost arestați. În interogatoriu, proconsulul roman i-a întrebat de ce au făcut aceasta, știind că era absolut interzis. Iar ei au răspuns: „Fără duminică nu putem trăi”, ceea ce însemna: dacă nu putem celebra Euharistia, nu putem trăi, viața noastră creștină ar muri.»
Ca păstor de suflete, m-am simțit foarte penibil să anunț la ușa bisericii într-una din duminicile trecute că am atins limita de 50 de persoane admisă pentru celebrare, dar m-a consolat iubirea din priviri și credința din sufletele dumneavoastră observând că ați ales „să păstrați unitatea duhului prin legătura păcii” (cf. Ef. 4,3).
Ca și Sfântul Părinte, la Vatican, ne conformăm dispozițiilor legale civile spre binele comun și vom urmări cu evlavie celebrările liturgice prin mijloacele mass-media; din biserica noastră pe pagina parohiei, sau alte celebrări prin Radio Maria sau prin transmisii TV. Este într-adevăr o mare suferință, dar știm că ”pentru cel care crede în Cristos, nu există suferință fără rost. Și în cel mai adânc abis, Cel Răstignit este cu el”.
Ne pregătim să celebrăm Triduum-ul Pascal, pătimirea, moartea și învierea lui Cristos. Ne apropiem de întunericul nopții trădării și al părăsirii. Vom simți și noi asemenea ucenicilor de odinioară povara tăcerii și a neputinței în fața morții Domnului, rămânând fără cuvinte în fața nedreptăților care l-au condamnat atunci și continuă să-l răstignească de-a lungul veacurilor…
Ne aflăm de ani buni într-o noapte prelungită a istoriei. Creștinismul cunoaște și se confruntă cu situații dramatice. Este o noapte a tăcerii. În atâtea zone ale lumii ucenicul lui Cristos se simte paralizat fără să știe unde să meargă în faţa atâtor situaţii dureroase care-l oprimă şi-l înconjoară. De fapt, este scos din joc, în faţa unei realităţi care i se impune făcându-l să simtă şi, ceea ce este mai rău, să creadă că nu se poate face nimic pentru a învinge atâtea nedreptăţi pe care le trăiesc în trupul lor atâţia fraţi ai noştri.
În mijlocul tăcerilor noastre, ne ridicăm privirea spre cer și cu ISUS pe Cruce spunem și noi: ”Tată, nu voia mea, ci Voia Ta să se facă….”. Predicatorul Casei Pontificale, pr. Raniero Cantalamessa, OFMCap., în a patra predică de Postul Mare ținută la Vatican, comentând versetul din Evanghelia după Ioan (19,25), ”Lângă crucea lui Isus stătea mama Sa”, admirând curajul Sf. Fecioare Maria în momentele dureroase de lângă crucea lui Isus, spunea: ”…Vine un ceas în viaţă, în care este nevoie de o credinţă şi de o speranţă ca aceea a Mariei. Este atunci când Dumnezeu pare că nu mai ascultă rugăciunile noastre, când s-ar spune că uită de sine însuşi şi de promisiunile sale, când ne face să trecem din înfrângere în înfrângere şi puterile întunericului par că triumfă pe toate fronturile din jurul nostru; când se face întuneric înlăuntrul nostru, aşa cum s-a făcut întuneric, în acea zi, „pe tot pământul” (Mt27,45). Când vine pentru tine ceasul acesta, aminteşte-ţi de credinţa Mariei şi strigă şi tu, aşa cum au făcut alţii: „Tatăl meu, nu te mai înţeleg, dar mă încred în Tine!”.
În ciuda situației de urgenţă, cu toate știrile care ne tulbură, este momentul de a rămâne uniți în credință. Ne dăm seama că problemele şi dramele pe care altă dată le consideram departe de vieţile noastre, acum au bătut la uşa noastră. Este o ocazie pentru a ne simţi mai uniţi şi a face să crească între noi spiritul de solidaritate.
Fiind în pragul Săptămânii Sfinte aprofundăm logica divină și sensul Misterului Pascal: ”Dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dacă moare aduce rod bogat”. … Credința ne luminează să înțelegem că nimic nu e la întâmplare, ci, în spatele a tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, se ascunde planul lui Dumnezeu, care este mereu un plan de iubire.
Peste o săptămână vom intona Aleluia – cântarea de biruință a Celui Înviat; chiar dacă noi vom fi izolați în biserica goală, iar dumneavoastră în casele proprii, vă propun să primiți cu credință anunțul îngerului : „Nu vă temeţi […]Nu este aici. A înviat” (Mt 28,5-6); aprindeți o lumânare și ieșind la balcon să rostiți cu toată convingerea: Adevărat că a Înviat! Aceasta este vestea care susţine credința și speranţa noastră. Da, a înviat şi cu El învie speranţa noastră pentru a înfrunta problemele actuale și pentru a ne aminti că nu suntem singuri. A celebra Paştele înseamnă a crede că Dumnezeu intră cu forță în istoriile noastre și știe și poate să facă toate noi. „Nu vă temeţi […]Nu este aici. A înviat” este o invitație la o viață nouă ascunsă cu Cristos, …invitaţie de a întrerupe obiceiurile repetitive, de a reînnoi viaţa noastră, alegerile noastre şi existenţa noastră. O invitaţie care ne este adresată acolo unde ne aflăm, în ceea ce facem şi ceea ce suntem; o chemare de a ne întoarce la timpul şi la locul primei iubiri, pentru a auzi din nou încurajarea Domnului: „Nu-ţi fie frică, urmează-mă!”
Împreună cu pr. colaboratori, pr. Valeriu și pr. Laurențiu, vă doresc o Săptămână Mare și Sfântă și Sărbători Pascale binecuvântate. Cu drag și dor, parohul dumneavoastră.
Programul liturgic pe care îl puteți urmări online în Săptămâna Mare:
Luni, Marți și Miercuri – Sf. Liturghie: 7.00 și 18.00 (17.25 Rozariu; miercuri-Calea Crucii)
Joi – 18.00: Sf. Liturghie in Coena Domini . La ora 17.00 – Celebrare penitențială – (Acestea sunt celebrări ale Cuvântului lui Dumnezeu care trezesc spiritul de pocăinţă, dar care nu pot fi confundate cu sacramentul Reconcilierii. În aşteptarea ridicării restricţiilor impuse de autorităţi, atunci când vom avea din nou posibilitatea concretă de a asculta spovezile credincioşilor, aceste celebrări penitenţiale vor putea ajuta la realizarea acelui act de căinţă desăvârşită necesar pentru a obţine reconcilierea cu Dumnezeu (cf. Catehismul Bisericii Catolice 1451-1452).
Vineri – ora 18.00: Patima și Moartea Domnului ( Calea Crucii – 17.25).
Sâmbătă – ora 19.00: Vigilia Pascală
Ne închinăm Ție Cristoase și te binecuvântăm!
Căci prin Sfânta Ta Cruce ai răscumpărat lumea.
