ANUNȚURI – Duminica a IV a TPA 2022

deAdministrator PFIB

ANUNȚURI – Duminica a IV a TPA 2022

ANUNȚURI – Duminica a IV a TPA 2022

  1. Astăzi, după Sfânta Liturghie solemnă de la ora 11.00, din Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iași, se va deschide faza diecezană a cauzei de beatificare și canonizare a slujitorului lui Dumnezeu, Dumitru Matei, preot diecezan, care a fost omorât prin împușcare de regimul comunist ateu, la data de 21 februarie 1951. Ne rugăm lui Dumnezeu să arate și pe pământ vrednicia acestui slujitor al său, ridicându-l cât mai curând la cinstea altarelor
  2. Miercuri, 2 februarie, celebrăm Sărbătoarea Întâmpinarea Domnului. Fiind sărbătoare, dar nu de poruncă, Sfintele Liturghii vor fi celebrate la ora 9.00 și seara la ora 18.00. La începutul sfintelor Liturghii din această sărbătoare are loc binecuvântarea lumânărilor în holul de la intrare urmată de intrarea solemnă în biserică.
    Veți putea găsi lumânări și la intrarea în biserică. Cei care veniți cu lumânări de acasă, Vă rugăm să protejați flacăra lumânării pentru a evita scurgerile pe pardoseala bisericii.
    Pe 2 februarie este și Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate. La nivel diecezan, această zi va fi celebrată duminica viitoare, 6 februarie, prin întâlnirile zonale.
    Joi, 3 februarie, se va acorda binecuvântarea specială prin mijlocirea sfântului Blaziu.
  3. Vinerea viitoare avem și Prima Vineri din lună. Începem Novena către Preasfânta Inimă a lui Isus și către Inima Neprihănită a Mariei. Vă îndemnăm cu căldură ca și anul acesta să participați cât mai mulți la această devoțiune atât de iubită și prețuită de poporul nostru. Încredințați-vă iubirii milostive a lui Isus, participând la Sfânta Liturghie din Prima Vineri, primind dezlegarea prin Sfânta Spovadă și Sfânta Împărtășanie și recitând cu noi Consfințirea către Inima Preasfântă în timpul expunerii Sf. Sacrament, la încheierea Sf Liturghii.
    De reținut că de Vineri reluăm vizitarea bolnavilor și a celor neputincioși care sunt deja înscriși. Dacă mai sunt persoane care vor să fie vizitate, Vă rugăm să ne anunțați.
  4. Vă anunțăm că am deschis lista cu înscrierea copiilor din clasa a III a pentru începerea pregătirilor pentru Prima Sfântă Împărtășanie. Vă rugăm ca până la începerea pregătirilor care va avea loc odată cu prima duminică din Postul Mare, să ne comunicați numele copiilor. Vă mulțumim.