DUMINICA A VII A PAȘTI – 2018

Administrator PFIB deAdministrator PFIB

DUMINICA A VII A PAȘTI – 2018

• IC, după cum anunțam și în ziua hramului parohiei noastre, Vineri, 18 mai avem bucuria și onoarea de a primii în biserica noastră Relicva Însemnată a Fericitului Ieremia Valahul, Patronul comunității noastre, la 10 ani de la ”întoarcerea acasă”. Printre cele 12 parohii pe unde vor trece, Părinții capucini vor poposi și la noi, iar vineri seara, la ora 17.00 îi vom aștepta la intrarea în biserică pentru a participa la devoțiunea mariană, la Sf. Liturghie solemnă și la devoțiunea și binecuvântarea cu Relicva Fericitului nostru Patron. Cei care aveți posibilitatea, vă invităm să ne unim în rugăciune.
• zilele de după Înălțarea Domnului ne pregătesc pentru a celebra an de an, cu mare solemnitate, Coborârea Duhului Sfânt. Duminica viitoare celebrăm Rusaliile și încheierea Timpului Pascal. Este și Hramul Parohiei din Barați. Deschiderea celebrărilor din Barați va avea loc sâmbăta seara, ora 18. Ca în fiecare an, credincioșii din parohiile din Bacău vor putea participa la pelerinaj, pornind în procesiune către Barați la ora 17.45 din Parohia Bacău – Centru pentru a ajunge la Sf. Liturghie de la ora 20.00, urmată de procesiunea cu lumânări. Programul integral îl puteți afla de pe afișele expuse.
• Astăzi, în Duminica a VII a Sfintelor Paști se celebrează anual Ziua mondială a comunicațiilor. Constatăm zilnic, tot mai mult, rolul benefic pe care mas-media, cu toate mijloacele actuale îl poate avea în opera de evanghelizare. Ne bucurăm de un post de radio catolic, Radio Maria, de publicații ale mai multor edituri catolice și de site-uri de pe internet prin care aflăm tot ce se întâmplă în lumea catolică și nu numai. Ne bucurăm să avem în biserică și anul acesta de Ziua Comunicațiilor pe Surorile Pauline din București care ne prezintă oferta lor editorială. Vă rugăm să treceți pe la standul pregătit la intrarea în Biserică. După cum vă anunțam și duminica trecută, colecta specială de astăzi este pentru susținerea activităților amintite. Vă mulțumim!.
La punctele de distribuire puteți găsi revista Mesagerul Sf. Anton pentru luna curentă.
• Vă comunicăm că lecturile de la Sfintele Liturghii de duminică, de la ora 10.30 și seara la ora 18.00 precum și din timpul săptămânii, la sfintele liturghii de seară, vor fi proclamate de lectorii de pe lista oficiului liturgic parohial, coordonat de o persoană desemnată de parohie, care va alcătui lista săptămânală și va comunica persoanelor avizate programul săptămânal.
• Vă prezentăm un fragment dintr-o scrisoare primită din partea pr. Marian Gașpal, parohul din Stufu, care ne scrie că: ”După aproximativ opt ani de zile de muncă şi multă rugăciune, datorită finalizării lucrărilor la noua biserică din localitate, fost stabilită data sfinţirii şi binecuvântării acestui nou lăcaş în ziua de duminică, 3 iunie 2018, la ora 11.00, în localitatea Stufu, comuna Sănduleni, judeţul Bacău. Cu multă bucurie şi dragoste frăţească vă invităm să luaţi parte la bucuria noastră fie participând în mod direct la sărbătoarea noastră, fie susţinându-ne cu rugăciunea dumneavoastră pentru buna desfăşurare a acestei sărbători. Cei care doriţi să fiţi naşi al acestei biserici vă rugăm să luaţi legătura cu părintele paroh. Vă mulţumim pentru tot ajutorul dumneavoastră şi Dumnezeu să vă răsplătească însutit!
Cristos s-a înălţat!

Despre autor

Administrator PFIB

Administrator PFIB administrator