DUMINICA II DIN ADVENT – 2020

Administrator PFIB deAdministrator PFIB

DUMINICA II DIN ADVENT – 2020

DUMINICA II DIN ADVENT – 2020

  1. Ic, În baza Decretului Episcopal – Nr. 1619/2020 prin care se stabilește înființarea în parohiile Diecezei de Iași a Consiliilor parohiale, s-au constituit și în Parohia Fer. Ieremia – Bc Consiliul Pastoral Parohial și Consiliul Economic Parohial. Vineri, 4 dec. a avut loc și prima întâlnire de lucru a acestor organisme parohiale în care s-au prezentat Statutele și s-a discutat pe margine programului celebrărilor de Crăciun și ale modalităților de desfășurare a Binecuvântării Familiilor de la începutul anului viitor, în funcție de starea de răspândire a noului coronavirus. Detalii în legătură cu aceste informații vi le vom comunica cât mai curând pe măsură ce vom primii noutăți din partea autorităților.
  2. Ca și în anii trecuți, fiind în preajma sărbătorilor, gândul nostru trebuie să se îndrepte mai mult spre Isus care vine și care poate fi descoperit și în persoanele aflate în nevoi și suferință. Din păcate anul acesta nu mai putem organiza noi, ca în anii trecuți Acțiunea Coșul carității pentru a colecta alimente și alte bunuri de consum pentru a le distribui celor săraci și nevoiași. În schimb vă rugăm și vă îndemnăm cu căldura ca această acțiune să o facă fiecare familie după posibilități. Fer. Iacob Cusmano spunea că nimeni nu este atât de sărac încât să nu poată dărui ceva și nimeni atât de bogat încât să nu se bucure de un mic dar. Puteți pune o cutie la intrarea în locuință și pe parcursul săptămânii să puneți în ea anumite bunuri pe care să le dăruiți apoi persoanelor care știți că s-ar bucura și ar avea nevoie de ele. Cadourile pot fi însoțite de felicitări cu urări de Crăciun. Copiii pot împodobi cutiile cu desene realizate de ei, pentru a aduce culoare darurilor și bucurie celor care le vor primi. Curaj, …îndrăzniți!
  3. Marți, 8 decembrie celebrăm Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri. Este sărbătoare de poruncă cu programul obișnuit de sărbători: 9.00, 11.00 și 17.00
  4. La ieșirea din biserică puteți găsi ultimul număr al revistelor Lumina Creștinului, și Mesagerul Sfântului Anton. De asemenea, vă așteptăm pentru a vă face abonamente pentru noul an și pentru a vă procura calendarele puse la dispoziție de parohia noastră. Tot la ieșirea din biserică vă întâmpină copiii de la Acțiunea Catolică pentru a vă oferi ieslișoare pentru presepiul de Crăciun și alte accesorii pentru bradul de Crăciun, confecționate de ei.
  5. In vederea inaugurării oficiale a noului post de radio, roman- catolic pentru zona Moldova, puteți observa la cele două intrări mai frecventate două cutii montate de reprezentanții Oficiului diecezan pentru comunicații. Așteptăm cu nerăbdare obținerea frecvențelor necesare pentru postul ERCIS FM să-și înceapă transmisiile și ca mesajul Evangheliei să ajungă în casele și inimile tuturor.
  6. Așa cum anunțam duminica trecută, colecta specială de astăzi, este pentru copiii asistați de Caritas-ul Diecezan, respectiv Centrul de plasament „Sf. Iosif” din Iași, program social al Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași și Centrul de plasament de tip rezidențial Sfânta Maria din Barați (BC), program social administrat de Surorile Oblate Asumpţioniste.
    Vă mulțumim și vă dorim Advent binecuvântat!

Despre autor

Administrator PFIB

Administrator PFIB administrator