ANUNȚURI – DUMINICA A XII A 2022
Anunțuri – PREASFÂNTA TREIME – 2022
• Joi, 16 Iunie celebrăm Solemnitatea Trupul și Sângele Domnului; este sărbătoare de poruncă iar Sfintele Liturghii vor fi celebrate, dimineața la 9 și la 11.00 iar seara la ora 18.00. După Sfânta Liturghie de seară vom face Procesiunea cu Sfântul Sacrament cu binecuvântarea euharistică la altarele amenajate în curtea bisericii. La această celebrare sunt așteptați și copiii care se pregătesc pentru Prima Sf. Împărtășanie;
• Așadar, duminica viitoare, la Sf. Liturghie de la ora 11.00 vom fi alături de cei 26 de copii care s-au pregătit pentru sacramentul sfintei Spovezi și pentru primirea pentru prima dată a Sfintei Împărtășanii. Vă invităm să participați la bucuria lor.
• Luni, 13 iunie celebrăm memoria Sf. Anton de Padova, La Sf. Liturghie de seară, după tradiție, îi invităm pe copiii și toți elevii din parohie pentru binecuvântarea specială a sfântului Anton; de asemenea la această Sfântă Liturghie vom binecuvânta și crinii.
• Astăzi încheiem Anul Pastoral – catehetic. Prin urmare, până în toamnă vom întrerupe catehezele obișnuite cu copiii și tinerii.
• La propunerea Papei Francisc, Întâlnirea Mondială a Familiilor se va celebra anul acesta în același timp la Roma dar și în toate diecezele din Biserica Catolică. Prin urmare, în ziua de 26 iunie 2022 la ora 11.00 în catedrala din Iași, PS Păuleț va celebra Sf. Liturghie la care sunt invitați să participe reprezentanți ale familiilor din toate parohiile diecezei. Având mijloacele proprii de deplasare, vă rugăm ca cei care vă puteți programa pentru această sărbătoare să treceți pe la parohie pentru câteva informații. Vă mulțumim…
Lăudată și preamărită să fie Sf. Treime !
Anunțuri – Duminica Rusaliilor – 2022
• Marți, 7 iunie încheiem trezena de rugăciune în cadrul devoțiunii Sfântului Anton de Padova. Binecuvântarea crinilor și a copiilor se va face luni, 13 iunie, când vom celebra memoria liturgică a Sf. Anton.
• Vă transmitem mulțumirile primite din partea Oficiului diecezan pentru Comunicații pentru ajutorul financiar în urma colectei speciale de duminica trecută. Suma adunată a fost de 2.565 lei.
• Deoarece se apropie sfârșitul anului școlar vă anunțăm că întrerupem activitățile specifice cu copiii, …sâmbăta viitoare va fi ultima cateheză iar duminica viitoare ultima Liturghie animată de copii.
• Au sosit la birou revistele Lumina Creștinului pe luna iunie, și Mesagerul Sfântului Anton, lunile mai-iunie.
Lăudat să fie Isus Cristos.
DUMINICA A VII A PAȘTI
Cristos s-a Înălțat!
DUMINICA A VI A PAȘTI 2022
CRISTOS A ÎNVIAT.
CRISTOS a Înviat
Anunțuri – Duminica a IV a PAȘTI
Hramul Parohiei Fer. Ieremia – Bc 2022
Anunțuri – Duminica a III a – PAȘTI (2022)
Din partea Oficiul pentru Pastoraţia Familiei:
Sâmbătă, 30 aprilie 2022, începând cu ora 10.00, la Centrul „Gaudium et Spes” de la Traian va avea loc întâlnirea de primăvară a familiilor. Tema întâlnirii va fi: „Împreună depăşim pustiul”
Pentru că trăim timpuri de încercare, dar şi de conştientizare a sinodalităţii Bisericii, familia are nevoie să fie sprijinită. Oficiul pentru Pastoraţia Familiei propune întâlnirea de primăvară a familiilor la Centrul „Gaudium et Spes”, ca un ecou al încercării prin care a trecut poporul ales din Vechiul Testament în pustiu, după ieşirea din Egipt, pustiul fiind înţeles aici ca loc al provocărilor şi al ispitelor de tot felul, al examenului de fidelitate şi de credinţă, dar şi ca loc al statorniciei în vederea împlinirii promisiunii de a ajunge în Ţara Promisă.
Partea inedită a acestei întâlniri, pe lângă Sfânta Liturghie şi conferinţe, va fi dată de prânzul special pe care îl vor servi cei care vor participa. Este vorba de reeditarea „Cinei ebraice”, în formă de „prânz ebraic”, cu toate elementele culinare pe care le presupune o astfel de cină. În plus, în amintirea prepeliţelor pe care Dumnezeu le-a dat poporului ca hrană în pustiu (cf. Ex 16,13), la prânz se vor servi şi prepeliţe.
Programul întâlnirii va fi următorul:
· ora 10.00: Deschiderea, conferinţă
· ora 11.00: Sfânta Liturghie
· ora 12.00: Prânzul
· ora 13.00: Moment de destindere
· ora 14.00: Conferinţă
· ora 15.00: Încheierea, concluzii
Înscrierile se vor face la tel. 0744/407260 (pr. Felician Tiba) sau la tel. 0741/489428 (Daniel Dinu). Oferta de participare este de 70 lei de persoană. Copiii cu vârsta mai mică de cinci ani participă gratuit.
Duminica a II a. PAȘTI – 2022
CRISTOS A ÎNVIAT !