Category Archive Anuntul Saptamanii

ByAdministrator PFIB

Anunțuri – CRISTOS REGE 2020

Anunțuri – CRISTOS REGE 2020

  1. Duminica viitoare, începem timpul sfânt al Adventului, timp de pregătire pentru Sărbătoarea Nașterii Domnului.
  2. La ieșirea din biserică, (sau la biroul parohial) puteți achiziționa calendarul editat de parohia noastră, pentru anul 2020 precum și calendarul clasic de la Presa Bună. De asemenea, cei care doresc sa își reînnoiască abonamentele la publicațiile presei catolice o mai pot face încă la biroul parohial.
  3. Vă rugăm să nu pierdeți ocazia de a petrece astăzi o oră cu Isus Euharisticul, expus pe sfântul Altar, între orele 12.00 – 17.00.
  4. După cum v-am anunțat, astăzi, de sărbătoarea Cristos Rege se organizează colecta specială pentru seminarul diecezan. Vă mulțumim pentru contribuție.

Dragi Credincioși!
O dată cu sărbătoarea Cristos, Regele Universului, se încheie și anul bisericesc…, Anul liturgic – 2020, un an pe care l-am parcurs în condiții cu totul speciale. Această ultimă duminică a Anului Liturgic este o ocazie bună de a face o mică sinteză a anului care a trecut și să privim cu credință și mult realism spre ceea ce ne așteaptă. Prin aceasta dorim să ne alimentăm speranța, și să ne întărim credința în iubirea providențială a lui Dumnezeu.
Știm foarte bine că anul bisericesc se deosebește de anul civil, calendaristic. Făcând referință la sensul anului liturgic, constituția despre Sfânta Liturghie, Sacrosanctum Concilium, notează: „Sfânta Maică Biserică socotește de datoria ei să celebreze printr-o comemorare sacră, în anumite zile din cursul anului, opera mântuitoare a Mirelui său divin… Ea parcurge în ciclul anual, întregul mister al lui Cristos, de la întrupare și naștere până la Înălțare, la ziua Rusaliilor și până la așteptarea fericitei speranțe și a venirii Domnului.”(SC102). Prin retrăirea în acest mod a evenimentelor mântuirii, viața noastră de credință devine mai vie, oferindu-ne trăiri spirituale profunde. Practicile religioase de peste an ne poartă spre îmbogățirea spirituală, care ne inspiră către izvoarele reconcilierii și ale înnoirii.
Anul trecut, pe vremea aceasta, ne făceam planuri pastorale frumoase și îndrăznețe; ne gândeam la pregătirea sărbătorilor principale, a hramului comunității, la celebrarea sfintelor sacramente și ale tuturor practicilor noastre devoționale în ritmul obișnuit…, dar, pandemia de covid 19 provocată de coronavirus, răspândindu-se rapid pe tot globul, a impus pe neașteptate o anulare a majorității inițiativelor și activităților prevăzute. Ne-am văzut în situația de a renunța la aproape toate planurile noastre inițiale, în timp ce am fost nevoiți să experimentăm tensiunile și suferințele provocate de carantină și izolare.
Să ne gândim doar la frumoasele noastre sărbători, la triduumul pascal, sau la hramul parohiei; au fost sărbători în care am celebrat sfintele liturghii singuri, cu bisericile goale și fără prezența fizică a credincioșilor. După încetarea stării de urgență, ne-am străduit mereu să clădim și să întărim comuniunea între noi, cu prilejul diferitelor întâlniri ocazionale. În mod timid am reluat viața noastră de credință dar a trebuit să învățăm regulile care ne-au fost impuse prin păstrarea distanței de siguranță și acoperirea feței cu mască, toate acestea ducând parcă la încețoșarea relațiilor dintre noi. Ne-am trezit dintr-o dată privați de bucuria întâlnirilor cu copiii și tinerii, cu logodnicii și familiile lor…, privați de bucuria fețelor zâmbitoare, a îmbrățișărilor și a apropierii atât de necesare în relații interumane normale.

I C, Aceste schimbări radicale ne-au afectat foarte mult atât ritmul vieții spirituale (prin împiedicarea de a participa la celebrările comune și la sacramente) dar și viața socială (educația, sănătatea, economia)…însă, așa cum am mai amintit în diferite ocazii, e necesar să nu ne pierdem în micile detalii ci să privim dincolo de ele încercând să învățăm din toate și să acceptăm voința lui Dumnezeu.
Îmi vin în minte cuvintele papei Francisc, rostite sub un cer plumburiu în seara zilei de 27 martie 2020, în Piața Sfântul Petru goală și rece: – „De săptămâni pare că s-a lăsat seara. Un întuneric dens s-a adunat asupra Piețelor noastre, a străzilor și a orașelor; a pus stăpânire pe viețile noastre… Am fost luați prin surprindere de o furtună neașteptată și înfuriată. Ne-am dat seama că ne găsim în aceeași barcă, cu toții fragili și dezorientați, dar în același timp importanți și necesari, cu toții chemați să vâslim împreună … „ Prin aceste cuvinte Sfântul Părinte nu dorește să conducă lumea către întunericul nopții, ci ne călăuzește către lumina dătătoare de speranță, care aduce vindecare și siguranță, prin unicul Isus Cristos. „De ce sunteţi fricoşi? Încă nu aveţi credinţă?”(Mc 4, 40) – i-a întrebat Isus pe discipolii săi cuprinși de frică în barca ce se zbătea pe valuri. Prin această întrebare, Isus nu dorește să obțină un răspuns oarecare de moment. El vine cu soluția așteptată de ucenicii aflați într-o situație de criză. „Domnul ne interpelează și, în mijlocul furtunii noastre, ne invită să redeșteptăm și să activăm solidaritatea și speranța … Avem o ancoră: în crucea sa am fost salvați.! – concludea papa Francisc în amintitul discurs.
În această perioada de criză prin care trecem, solemnitatea Cristos, Regele Universului ne amintește și de numeroasele umbre ale vieții noastre cu care deseori ne familiarizăm ușor. Am putut constata că prea ușor renunțăm la ierarhia valorilor divine și tradiționale, în care am crezut și cu care am crescut! De multe ori clasificăm și stabilim noi priorități, trecând cu ușurință peste ordinea pe care Creatorul a lăsat-o ca amprentă a imaginii Sale în această lume. Câte semne nu putem identifica în această lume despre omul, care pretinzându-se regizor atotputernic al întregii lumi, lasă în urma sa dezordine și distrugere, în timp ce se simte tot mai mult părăsit în umbra pericolelor care îl pândesc.
Da, ..Isus ne amintește din nou că El este Regele nostru și Regele Universului. Un bun soldat al Lui nu va depune niciodată armele! Pandemia ne-a mai amăgit uneori că e mai comod să stai în spatele frontului, cu brațele lăsate: ”Părinte, nu am mai venit la biserică, din teamă…, din precauție!” A fost și recomandarea noastră constantă ca persoanele mai fragile și vulnerabile să rămână în casă și să se protejeze…, evitând astfel și alte aglomerații; dar dacă nu nu ai fost la biserică înseamnă că nu ai fost nici la școală, nici la muncă și nici la super market!

În analiza noastră cu gândul la viitor, să ne gândim cu sinceritate și la acest aspect: am reușit noi să transform singurătatea impusă, izolarea față cei dragi, prieteni, cunoscuți, în prilej de aprofundare a legăturii mele personale cu Cristos, regele universului? Știm că în perioada de izolare în multe familii s-au constituit adevărate altare și lăcașuri de rugăciune și s-au urmărit transmisiile sfintelor liturghii cu multă pietate.
Dragi părinți, într-adevăr familia este și rămâne prima și mica biserică, …locul unde se modelează omul și creștinul. Părinții sunt primii educatori și evanghelizatori ai copiilor. Este o mare onoare pentru voi dar și o responsabilitate pe care v-ați asumat-o …”de a-i crește în legea lui Cristos și a Bisericii… pentru ca respectând poruncile, să învețe a-l iubi pe Dumnezeu și pe aproapele după exemplul lui Cristos.” …desigur, vă amintiți de această promisiune făcută la Botez.
Pentru anul 2021 avem programat Administrarea Sf. Mir; Am încheiat înscrierile dar după registrele noastre ar mai fi persoane care nu s-au prezentat. Din păcate, consider că nu mai e cazul să insistăm! Și acest sacrament este ”al credinței” și trebuie cerut de candidat, …nu impus și nici condiționat de părinți sau păstori…
Dragi credincioși, acestea sunt provocările pandemiei! Ne pregătim și pentru Noul An Liturgic cu spirit de credință și sacrificiu. Vă îndemn să nu obosim în așteptare, și să nu cedați acelor pericole, care în aceste timpuri grele, deseori în mod perfid, prin ispita comodității, contribuie la degradarea relațiilor noastre și la slăbirea comunității. Trebuie să conștientizăm mai degrabă faptul, că omenirea întreagă trăiește un timp al luptei. Unii duc această luptă împotriva virusului, inamicul necunoscut, pentru a-i salva pe cei grav bolnavi. Alții luptă pentru prevenirea răspândirii pandemiei, pentru a reduce efectele devastatoare ale acesteia în viața multor oameni. Alții luptă pentru supraviețuire în economie, în aproviziionare, în educație. Dar există și unii, care nu fac altceva, decât să caute țapi ispășitori, care se ghidează după propriile idei și scenarii, învinuind pe toată lumea pentru răspândirea virusului, inclusiv pe preoți și poporul credincios din biserici.
„Când va veni Fiul Omului în gloria lui, împreună cu toţi îngerii, atunci se va aşeza pe tronul gloriei sale. Şi se vor aduna înaintea lui toate neamurile, iar el îi va despărţi pe unii de alţii:… va pune oile la dreapta sa, iar caprele la stânga.”(Mt 25, 31) – citim în evanghelia solemnității Cristos Rege. – Actul justiției indică aici și acum spre importanța responsabilității asumate, care în timpul situațiilor de criză cu probleme majore în întreaga lume, trebuie să se manifeste accentuat în mărturia statornică a omului creștin.
În programul pentru noul an trebuie să redescoperim răspunderea ce izvorăște din misiunea creștină pe care o avem, care dincolo de false teorii, trebuie să ne conducă la faptele de frățietate, solidaritate și susținere reciprocă. În vremuri extraordinare, trebuie să ne adaptăm viața la reguli extraordinare – a afirmat un oficial, la anunțarea noilor măsuri de restricție. Pentru noi, aceasta trebuie să însemne, că în vremuri extraordinare trebuie să se manifeste în mod extraordinar iubirea reciprocă. Gesturi mici pentru exprimarea apropierii sufletești, renunțări fără răzvrătire, servicii mai mici sau mai mari aduse celorlalți în transmiterea mesajului de speranță: toate acestea se transformă în virtuțile celor care stau la dreapta Fiului Omului, atunci când, și în timpul încercărilor, rămânem în planul lui Dumnezeu.
Tuturor, o duminică binecuvântată,

Lăudat să fie Isus Cristos

ByAdministrator PFIB

Duminica a XXXIII a – 2020

Duminica a XXXIII a – 2020

Duminica viitoare celebrăm Sărbătoarea CRISTOS – Regele Universului. După sf. Liturghie de la ora 11.00 se va face Expunerea Sf. Sacrament pentru Adorația continuă până la Sf. Liturghie de la ora 17.00. Vă rugăm ca în acest interval orar să vă faceți timp și să petreceți câteva minute în adorație în fața lui Cristos – Regele nostru.
După expunerea Sf. Sacrament și adorația comunității, programul va fi coordonat de următoarele grupuri:

13 -14 – persoanele consacrate
14 – 15 – copiii
15 – 16 – grupurile parohiale (AC, Magnificat, Terțiarii sf. Francisc, etc)
16 – 17 – tinerii

De asemenea, vă reamintim că în sărbătoarea Cristos Rege, în toată dieceza se organizează colecta specială pentru Seminarul diecezan.

Vă rugăm să treceți pe la biroul parohial pentru reînnoirea abonamentelor. Detalii despre publicații și costul abonamentelor puteți găsii și la avizier. Plata lor se va putea achita și ulterior.

ByAdministrator PFIB

Anunțuri – Solemnitatea ”Toți Sfinții” – a 2020.

Anunțuri – Solemnitatea ”Toți Sfinții” – a 2020.

  1. IC Luni, 2 noiembrie celebrăm Pomenirea Tuturor Credincioșilor Răposați. Chiar dacă nu este sărbătoare de poruncă, vom celebra trei Sfinte Liturghii: la orele 7.00, 9.00 și 18.00. Așa cum obișnuim în fiecare an, astăzi și mâine (1 și 2 noiembrie) între orele 13.00-15.00 vom merge în cimitir pentru a ne ruga pentru cei răposaţi şi pentru a binecuvânta mormintele. De asemenea, și astăzi și mâine, după Sfintele Liturghii de seară de la ora 18.00, ne vom ruga Prohodul solemn pentru toți răposații parohiei noastre, iar cei care nu puteți ajunge în cimitire, puteți prezenta listele cu răposați și intențiile de rugăciune, după practica din anii trecuți.
  2. Odată cu luna octombrie am încheiat Novena la Preasfânta Inimă a lui Isus cu cele nouă Prime vineri ale lunii și cu vizitarea bolnavilor, totuși, dacă cineva dintre bolnavi vrea să fie vizitat la domiciliu pentru sf. spovadă, vă rugăm să ne înștiințați.
  3. Suntem în faza finalizării listelor cu candidații pentru Sf. Mir și găsirea unei modalități convenabile de a propune un program de pregătire catehetică. Odată cu începerea noului An Liturgic am dori să finalizăm grupele și să întocmim programa de lucru; dacă mai sunt adolescenți care nu au reușit să se înscrie, îi așteptăm urgent la biroul parohial.
  4. La rafturile speciale pentru presă, cei abonați puteți găsi revista Lumina Creștinului pe luna noiembrie și revistele De la Răsărit și până la Apus.
    Lăudat să fie Isus Cristos.
ByAdministrator PFIB

Anunțuri – Duminica a XXX a -2020

Anunțuri – Duminica a XXX a -2020

  1. IC, începem ultima săptămână din luna octombrie, – Luna Sfântului Rozariu. Vă invităm să vă uniți zilnic cu noi în rugăciunea Sfântului Rozariu în cinstea sf. Fecioare Maria cerându-i să ne mijlocească harurile de care avem nevoie în aceste timpuri delicate.
  2. Duminica viitoare, 1 noiembrie, celebrăm Solemnitatea Tuturor Sfinților și, legată de această zi, pe 2 noiembrie celebrăm Pomenirea Tuturor Credincioșilor Răposați. Chiar dacă nu avem mulţi răposaţi în cimitirul de pe raza parohiei noastre din Gherăeşti, duminică și luni, între orele 13.00-15.00 vom merge în cimitir pentru a ne ruga pentru cei răposaţi şi pentru a binecuvânta mormintele. Vă rugăm însă să ținem cont de toate normele de siguranță prevăzute pentru împiedicarea răspândirii noului coronavirus. Reamintim printre altele: necesitatea purtării măștii, păstrarea distanței de siguranță și evitarea aglomerațiilor, igienizarea mâinilor… (cred că toți aveți la dispoziție mici fiole spray cu dezinfectant de care să vă folosiți la intrarea în biserică și ori de câte ori e nevoie. Pentru cei care încă nu le dețineți, aveți la dispoziție flacoanele de la intrarea în biserică). Recomandăm de asemenea ca persoanele vulnerabile și cei care simt starea de răceală sau febră să evite celebrările comune până la însănătoșire pentru a-i proteja pe cei din jur.
  3. Vă mai anunțăm că Penitențieria Apostolică a emis un Decret prin care, indulgența plenară pentru credincioșii răposați care putea fi obținută în perioada 1- 8 nov., să fie transferată și la alte zile din aceeași lună până la sfârșitul ei. Pentru detalii puteți consulta știrea de pe ercis.ro (http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=202010096.) sau de la avizier.
    În cele două zile, 1 și 2 nov. după Sfintele Liturghii de seară, ne vom ruga Prohodul solemn pentru toți răposații parohiei noastre, la care puteți prezenta și intențiile de rugăciune pentru răposații dumneavoastră, după practica din anii trecuți.
  4. Vă informăm că mai aveți la dispoziție o săptămână pentru înscrierile la Sf. Mir care va avea loc în 2021.
  5. Cei care sunteți abonați la Revista De la Răsărit și până la Apus găsiți ultimul număr din acest an la locurile amenajate.
  6. Vă mulțumim și pentru Colecta duminicii trecute destinată Misiunilor. Suma colectată a fost de 3050. Dumnezeu să-i răsplătească cu darurile sale cerești pe cei care fac bine în numele său!
    Lăudat să fie Isus Cristos.
ByAdministrator PFIB

ANUNȚURI – Duminica a XIX a – 2020

ANUNȚURI – Duminica a XIX a – 2020

18 D † DUMINICA a 29-a de peste an; Sf. Luca, ev.
19 L Ss. Paul al Crucii, pr. *; Ioan de Brébeuf, pr. şi îns., m. *; Ioel, profet
20 M Ss. Cornel, centurion; Maria Bertilla, călug.
21 M Ss. Ursula şi îns., m.; Celina; Ilarion, abate
22 J Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. *
23 V Sf. Ioan din Capistrano, pr. *,
24 S Ss. Anton M. Claret, ep. *; Alois Guanella, pr.
25 D † DUMINICA a 30-a de peste an; Ss. Crisant şi Daria, soţi m.; Mina, ostaş m.

  1. Am început înscrierile candidaților pentru celebrarea Sf. Mir. Îi așteptăm la birou pentru înscrieri pe toți adolescenții începând cu cei care au împliniți 12 ani până 1 iulie 2021.
  2. Astăzi celebrăm Ziua Mondială a Misiunilor cu tema „Iată-mă, trimite-mă pe mine” (Is 6,8).
    Colecta specială de astăzi este pentru Centrul misionar diecezan care susține operele misionare ale diecezei noastre din țările de misiune.
    Vă mulțumim.
ByAdministrator PFIB

Duminica a XXVIII a – 2020

Duminica a XXVIII a – 2020

  1. Odată cu reluarea noului an pastoral, după ce am convenit cu cancelaria episcopală, vă aducem la cunoștință că anul viitor la începutul vacanței de vară vom avea în Parohia noastră Administrarea Sfântului Mir. Este un eveniment care ne onorează și care motivează întreaga comunitate. Ținând cont de noile scenarii de răspândire a noului coronavirus, dorim ca de astăzi să începem înscrierile pe listele de la biroul parohial. Îi așteptăm pe toți copiii și adolescenții, începând cu cei care vor avea 12 ani împliniți (începând cu 1 iulie – 2021). Dorim să finalizăm înscrierile până pe 1 nov a.c. pentru a stabili un orar și o modalitate de pregătire și de catehizare sacramentală.
    Dragi părinți, vă rugăm insistent să fiți aproape de parcursul de credință și de maturizare spirituală al copiilor dumneavoastră. Știți foarte bine că formarea și educația umană dar și religioasă începe și se dezvoltă ÎN FAMILIE; Biserica, școala și societatea vin în ajutorul familiei contribuind la misiunea ei. Noi, ca și Biserică și ca păstori, simțim puternic această datorie și dorim să vă fim aproape.
    Dragi copii și tineri, viața de credință este ”un drum” (odos), o călătorie din care nu ne putem opri; știm care este Calea, cunoaștem și ”indicatoarele” și știm care este scopul final al călătoriei. Isus spune în Evanghelie că ”cine nu este cu mine este împotriva mea… și cine nu adună cu mine, risipește”. Cu timpul toți își dau seama de acest Adevăr, dar din păcate, unii realizează prea târziu.
    Dragi copii, Sfânta Liturghie duminicală de la ora 9.oo este în mod special pentru voi ca și cateheza de fiecare sâmbătă de la ora 10.00. Dragi tineri, cu voi ne întâlnim în mod special duminica la ora 17.00 pentru Sf. Liturghie urmată de cateheza săptămânală.
  2. Vă mai anunțăm: Duminica viitoare celebrăm Ziua Mondială a Misiunilor. Se va face colecta special pentru Misiuni.
  3. Cei abonați, găsiți la ieșirea din biserică revista Mesagerul Sfântului Anton, pe luna octombrie.

Lăudat să fie Isus Cristos.

ByAdministrator PFIB

ANUNȚURI – DUMINICA A XXVII A – 2020

ANUNȚURI – DUMINICA A XXVII A – 2020

  1. Începem noul an pastoral cu un program modificat al Sfintelor Liturghii duminicale : 9.00 – Liturghia copiilor, 11.00 – Liturghia comunității și seara la 17.00 Liturghia tinerilor, urmată de cateheza pentru ei. Între 16.00-17.00 recităm Sf. Rozariu și facem Adorația euharistică cu binecuvântarea finală.
    Ic, vă rugăm călduros să le permiteți copiilor cu vârsta între 7 – 13 ani să vină la catehezele de sâmbătă, între orele 10.00 – 11.30. Respectând măsurile de siguranță au ocazia de a socializa, de a participa la o învățătură catehetică și de a pregăti Sf. Liturghie de duminică.
    Dar marea provocare este pentru tinerii noștri; dragi tineri, la invitația părinților salezieni (care vor celebra Sf. Liturghie și vor propune temele de cateheză), vă îndemnăm să includeți în programul vostru săptămânal și această întâlnire cu Isus și cu învățătura Sa conștienți că El este CALEA, ADEVĂRUL și VIAȚA. Vă așteptăm în fiecare duminică de la ora 17.00.
    Acțiunea Catolică își va relua programul întâlnirilor în fiecare joi după Sfânta Liturghie de seară.
  2. Odată cu începerea lunii octombrie – luna Sfântului Rozariu, vă așteptăm să vă uniți cu noi în rugăciune în fiecare seară înainte de Sf. Liturghie.
  3. Cei abonați găsiți la ieșirea din biserică revista Lumina creștinului și Isus, Prietenul copiilor pe luna octombrie.
  4. IC, colecta pentru Obolul Sfântului Petru, care prin tradiţie se desfăşoară în solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul, la 29 iunie, la cererea Sf. Părinte a fost transferată în lumea întreagă în duminica de astăzi, în memoria Sfântului Francisc din Assisi. Această colectă se organizează pentru ca papa, succesorul Sfântului Petru, să poată face faţă diferitelor nevoi materiale din Biserica universală.
    Vă mulțumim.
    Lăudat să fie Isus Cristos!
ByAdministrator PFIB

Anunțuri – Duminica a XXVI a – 2020

Anunțuri – Duminica a XXVI a – 2020

  1. Începând de duminica viitoare, 4 octombrie 2020, odată cu reluarea noului an pastoral se modifică și programul Sfintelor Liturghii după următorul orar:
    DUMINICA:
    ► 09:00 (sf. Liturghie a copiilor)
    ► 11:00 (sf. Liturghie a comunității)
    ► 16:00 (sf. Rozariu urmat de Adorație și binecuvântare euharistică)
    ► 17:00 (sf. Liturghie a tinerilor)
    LUNI – SÂMBĂTĂ:
    ► 06:50 Oficiul pentru răposați (prohodul) urmat de sf. Liturghie
    ► 17:15 sf. Rozariu / 18:00 sf. Liturghie; (JOI – 16:00: Adorație euharistică personală);
    Cateheza cu copiii: sâmbătă, ora 10:00;
    Cateheza cu tinerii: duminica, după Sfânta Liturghie de seară.
  2. Joi începe luna octombrie, luna Sf. Rozariu. În fiecare seară, înainte de Sf. Liturghie, vă invităm să vă uniți cu noi în rugăciune participând la recitarea sfântului Rozariu. După cum menționează Normele liturgice, ”se acordă indulgență plenară celor care recită cel puțin o treime din Rozariu, în biserică, în familie sau în comunitatea religioasă”.
  3. În această săptămână avem prima vineri și prima sâmbătă din luna octombrie. Vineri vom vizita bolnavii.
    De asemenea avem și două memorii liturgice mai însemnate: marți, 29 sept. Sărbătoarea Sfinților arhangheli Mihail, Rafael și Gabriel iar joi, 1. Oct. – Sf. Tereza a Pruncului Isus.

Lăudat să fie Isus Cristos.

ByAdministrator PFIB

Anunțuri – Duminica a XXV a – 2020

1. Cu prima duminică din octombrie vom începe noul an pastoral, 2020-2021. Totodată, vom modifica și programul Sfintelor Liturghii. Astfel, începând cu 4 octombrie, duminica vom celebra prima Sfântă Liturghie la ora 9.00, celebrare animată de copii. A doua Sfântă Liturghie de dimineața va fi celebrată la ora 11.00. (Liturghia comunității)Pentru după amiază vom ține cont de programul de iarnă și cel de vară. Astfel, din 4 oct se va recita sf. rozariu la ora 16.00 iar la ora 16.30 se va face expunerea Sfântului Sacrament pentru Adorație și binecuvântare. La ora 17.00 se celebrează a treia Sf. Liturghie animată de tineri după care urmează cateheza săptămânală pentru tineri, programe susținute de părinții salezieni. Pentru perioada de vară tot programul de după amiaza se va decala cu o oră.

2. Copiii vor relua cateheza săptămânală sâmbătă 3 octombrie de la ora 10.00

3. În funcție de evoluția pandemiei și de programul stabilit de cancelaria episcopală în 2021 dorim să pregătim tinerii cu vârsta peste 12 ani pentru celebrarea Sacramentului Sf. Mir și în parohia noastră. Cum avem date concrete vă vom anunța pentru începerea catehezelor sacramentale.

4. Tot pe 4 oct. vom anunța componența Consiliului Pastoral Parohial și a Consiliului Economic Parohial, două organisme cerute de episcopul diecezan conform normelor din Codul de Drept Canonic (cf. can. 8*2,94,536).

5. Vă mulțumim din suflet pentru colecta specială de duminica trecută destinată pentru Țara Sfântă. Suma colectată a fost de 2755 ron. Vă dorim o duminică binecuvântată.

Lăudat să fie Isus Cristos

ByAdministrator PFIB

Anunțuri – Duminica a XXIII a – 2020

Anunțuri – Duminica a XXIII a – 2020

1. Marți, 8 septembrie, celebrăm Sărbătoarea Nașterea Sf. Fecioare Maria. Sfintele Liturghii vor fi celebrate după programul obișnuit: 7.00 și 18.00

2. Duminica viitoare, 13 septembrie, în cadrul Sf. Liturghii de la ora 10.30 va avea loc Prima Sfântă Împărtășanie a celor 18 copii care s-au pregătit pentru acest eveniment din viața lor creștină. Să fim alături de ei și să-i însoțim cu rugăciunea noastră.

3. Cei abonați, vă rugăm să luați revistele Lumina Creștinului pentru luna septembrie

Lăudat să fie Isus Cristos