DUMINICA a IV a ADVENT – 2019
Lăudat să fie Isus Cristos!
ANUNȚURI – DUMINICA A III-A DIN ADVENT – 2019
DUMINICA II DIN ADVENT – 2019
1. În dieceza noastră, mâine 9 dec. se celebrează Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri. Este trecută ca sărbătoare de poruncă. Sfintele Liturghii vor fi la 9.00, 10.30 și seara la 18.00. La Iași vor avea loc Sfințiri de diaconi. Marți, 10 dec celebrăm memoria liturgică a Fer. Anton Durcovici, episcop-martir.
2. Ca și în anii trecuți, fiind în preajma sărbătorilor, gândul nostru se îndreaptă și spre persoanele aflate în nevoi și lipsuri. În colaborare cu Acțiunea catolică, propunem pentru timpul Adventului activitatea Coșul carității. În perioada 10 – 17 decembrie se pot aduce la parohie alimentele neperisabile, dulciuri, și alte bunuri de consum care apoi să fie împachetate în cutii de cadouri pentru a fi dăruite celor nevoiași. Cadourile pot fi însoțite de felicitări cu urări de Crăciun. Copiii pot împodobi cutiile cu desene realizate de ei, pentru a aduce culoare darurilor și bucurie celor care le vor primi.
3. De asemenea, apropiindu-ne de sfârșitul anului contabil, reînnoim apelul și rugămintea către persoanele juridice care, fiind pe profit, ar putea redirecționa o parte din impozitul către stat. Cu gândul la proiectele prioritare pentru anul viitor, ne gândim și la sursele de finanțare și orice contribuție din partea dumneavoastră ne-ar fi de mare folos. Vă mulțumim.
4. La biroul parohial puteți găsi ultimul număr al revistelor Lumina Creștinului, Isus Prietenul copiilor și Mesagerul Sfântului Anton. De asemenea, vă așteptăm pentru a vă face abonamente pentru noul an și pentru a vă procura calendarele puse la dispoziție de parohia noastră.
5. Așa cum anunțam duminica trecută, colecta specială de astăzi, de după Sfânta Liturghie este pentru copiii asistați de Caritas-ul Diecezan.
Advent binecuvântat!
ANUNȚURI – DUMINICA A XXVII A
Calendarul săptămânii:
7 L Sf. Fc. Maria, Regina Rozariului **
8 M Ss. Ioan Calabria, pr.; Pelagia, fc. m.
9 M Ss. Dionisie, ep. şi îns., m. *; Abraham, patriarh
10 J Sf. Daniel Comboni, ep.
11 V Ss. Filip, diacon; Alexandru Sauli, ep.
12 S Ss. Serafim, călug.; Feliciu al IV-lea, pp.
13 D † DUMINICA a 28-a de peste an și Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina
Lăudat să fie Isus Cristos!
ANUNȚURI – DUMINICA A XXVI A – 2019
1. Marți, începe luna octombrie, luna Sf. Rozariu.
În fiecare seară, înainte de Sf. Liturghie, vă invităm să vă uniți cu noi în rugăciune participând la recitarea sfântului Rozariu. După cum menționează Normele liturgice, ”se acordă indulgență plenară celor care recită cel puțin o treime din Rozariu, în biserică, în familie sau în comunitatea religioasă”. De reținut că luna octombrie este și luna misionară extraordinară. Marți seara, la sf. Liturghie vom avea onoarea și bucuria să-l avem în mijlocul nostru pe Excelența Sa, Mons. Anibal, din Panama, unde activează ca misionar și pr. Roberto Vacaru din parohia noastră. Preasfințitul Anibal va fi însoțit de pr. Bartolomeu, preot din dieceza noastră care se află de asemenea în misiune în Panama.
2. Duminica viitoare, cu Sf. Liturghie de la ora 9.00, celebrare animată de tinerii din parohie, începem noul an pastoral. Totodată, vom relua catehezele săptămânale la toate categoriile de vârstă, copiii – sâmbăta la ora 10.00, adolescenții –sâmbăta seara după sf. Liturghie. Acțiunea catolică- joi seara după sf. Liturghie.
3. În această săptămână avem prima vineri și prima sâmbătă din luna octombrie. Vineri vom vizita bolnavii.
De asemenea avem și două memorii liturgice mai însemnate: Marți – Sf. Tereza a Pruncului Isus și Vineri – Sf. Francisc de Assisi.
4. La biroul parohial găsiți revista Lumina creștinului pe luna octombrie.
5. Duminica viitoare, se celebrează Hramul Parohiei Sf. Francisc de Assisi din Izvoare – Bc.
ANUNȚURI – DUMINICA A XXV A 2019
1. Vă îndemnăm să analizați și să vă decideți în legătură cu participarea la Pelerinajul în Țara Sfântă, Pe urmele lui Isus și ale Mariei din perioada 22-31 martie 2020. Programul integral al pelerinajului îl puteți găsi pe pagina de net a parohiei sau la Avizierul de la intrarea în biserică. Pentru confirmare, vă așteptăm la biroul parohial.
2. Duminica viitoare, 29 sept. se vor celebra la ora 11.00 hramurile în parohiile Sf. Mihai din Valea Mare, Sărata și filiala Bogdan Vodă.
3. Un anunț de angajări din partea firmei FIALD Imobiliare BC puteți găsi la Avizier și pe pagina de FB a parohiei
Lăudat să fie Isus Cristos
Calendarul săptămânii:
15 D † DUMINICA a 24-a de peste an Sf. Fc. Maria Îndurerată
16 L Ss. Corneliu, pp. m. şi Ciprian, ep. m. **; Ludmila, m.
17 M Sf. Robert Bellarmin, ep. înv. *
18 M Sf. Iosif din Copertino, pr.
19 J Sf. Ianuariu, ep. m. *
20 V Ss. Martiri din Coreea **
21 S Ss. MATEI, ap. şi ev.; Iona, profet
22 D † DUMINICA a 25-a de peste an Ss. Mauriţiu, ofiţer, şi îns. m.; Silvan, pustnic
Pentru această săptămână nu avem alte anunțuri liturgice sau pastorale.
Lăudat să fie Isus Cristos
ANUNȚURI – DUMINICA a XXIII a – 2019
Lăudat să fie Isus Cristos!
DUMINICA A XXII A – 2019
1. Calendarul săptămânii
26 L Fer. Veronica Antal fc.m ** Ss Ioana, fc.; Melchisedec, rege
27 M Ss. Monica **; Cezar de Arles, ep.
28 M Ss. Augustin, ep. înv. **; Florentina, fc.
29 J Martiriul Sf. Ioan Botezătorul **; Sf. Sabina, m.
30 V Sf. Felix, m.
31 S Ss. Raimund Nonnatus, călug.; Nicodim; Iosif din Arimateea
2. Marți, 27. 08. 2019 începem Trezena de rugăciune către Sfântul Anton de Padova, devoțiune care se va încheia în săptămâna dinainte de intrarea în Advent.
3. Au sosit revistele De la Răsărit până la Apus pentru lunile septembrie – octombrie.
Lăudat să fie Isus Cristos