Botezul Domnului – 2023
IC, Cu Duminica de astăzi, în Sărbătoarea Botezul Domnului se încheie Timpul Crăciunului. Îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru frumoasa perioadă a Adventului și a Crăciunului în care am avut posibilitatea de a participa la înălțătoarele celebrări și de a ne bucura de taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu.
De mâine reluăm Timpul de peste an până la Miercurea Cenușii, 22 februarie, când vom începe Timpul Postului Mare.
Pe 9 aprilie celebrăm Învierea Domnului.
Duminică, 7 mai vom celebra Hramul Bisericii – Fericitul Ieremia Valahul.
Cu prima duminică din Postul Mare vom începe pregătirea copiilor pentru Prima Sfântă Împărtășanie. Așteptăm să se înscrie până atunci toți copiii de pe teritoriul parohiei noastre care sunt în clasa a III a. Sărbătoarea Primei Sfinte Împărtășanii este preconizată pentru Duminică 11 Iunie, după Sărbătoarea Trupul și Sângele Domnului.
I.c, Chiar dacă mai avem două zile de recuperări, pe 8 și 9 ianuarie și două sâmbete din ianuarie, 14 și 21, în care vă stăm la dispoziție pentru sfințirea locuințelor, în această săptămână care a trecut am reușit să parcurgem toate cele 31 de sectoare, să intrăm în locuințele dumneavoastră și să lăsăm pacea și binecuvântarea lui Dumnezeu; am putut beneficia însă de ajutorul consistent al părinților franciscani precum și al pr. Iosif Ilieș de la Oratoriu. În numele dumneavoastră, împreună cu pr. vicar le mulțumim pentru disponibilitatea acordată și, împreună cu ei vă mulțumim dumneavoastră pentru mărturia de credință și pentru generozitatea de care ați dat dovadă pe parcursul acestor zile. Mai multe impresii și date adunate vă vom prezenta duminica viitoare.
Am primit primul număr al revistei Lumina Creștinului pe care, cei abonați îl puteți găsi la ieșirea din biserică. Vă rugăm insistent să nu luați revistele expuse decât cei care sunteți abonați. De asemenea, la biroul parohial mai sunt câteva exemplare și din revista liturgică De la răsărit până la apus pentru lunile ianuarie-februarie. Vă așteptăm să le luați.
Lăudat să fie Isus Cristos.
• IC, după o viață lungă pusă în slujba lui Cristos și a Biserici sale, Papa emerit Benedict al XVI lea a trecut la cele veșnice, sâmbătă 31 decembrie 2022. Îi mulțumim lui Dumnezeu și îi aducem preamărire pentru tot binele pe care l-a revărsat asupra noastră prin intermediul acestui ”umil slujitor în via Domnului”, așa cum s-a prezentat el însuși în ziua alegerii sale ca papă, în 2005. Mâine, la sf. Liturghie de seară ne vom ruga la Prohod pentru sufletul papei emerit Benedict al XVI lea.
• Luni, 2 ianuarie începem sfințirea locuințelor. Precizăm că programul începe la ora 9.00 dimineața și se derulează până la ora 13.00-13.30, după care urmează o oră de pauză, după care se reia până la terminarea sectorului dar nu mai târziu de ora 17.00, pentru a putea fi prezenți și la Sfânta Liturghie de seară. Pentru cei care nu vă puteți încadra în acest orar, aveți posibilitatea de a vă reprograma. Vă mulțumim!
• Vineri, 6 ianuarie celebrăm Solemnitatea EPIFANIA DOMNULUI. Este sărbătoare de poruncă; programul Sfintelor Liturghii va fi ca în zilele de duminică: 9.00, 11.00, și seara la 18.00. În această zi se sfințește și Apa de Bobotează.
• Duminica viitoare, 8 ianuarie, celebrăm Botezul Domnului. Cu această zi se încheie Timpul Crăciunului și se reia Timpul de peste an.
• Vă anunțăm că puteți găsi la birou noul număr al abonamentului De la Răsărit până la Apus (ian-febr. 2023)
Un An Nou cu sănătate,
Lăudat să fie Isus Cristos
Sărbătorile de Crăciun – 2022
PROGRAMUL SFINTELOR LITURGHII:
Sfintele Liturghii în ziua de Crăciun vor fi la orele 9:00, 11.00; și 17:00.
Colecta din noaptea și din ziua de Crăciun va fi pentru seminar.
Luni, 26 decembrie, sfântul Ștefan, și marți, 27 decembrie, sfântul Ioan: Sfintele Liturghie vor fi la orele 9:00, 11:00 și 18:00.
Luni după sfânta liturghie de la ora 11:00 va fi spectacolul de Crăciun pregătit și prezentat de copiii din parohia noastră. Va fi prezent și Moș Crăciun.
Vineri, 30 decembrie, celebrăm Sfânta Familie: sfintele liturghii vor fi la orele 10:00 și 18:00. La sfânta Liturghie de la ora 10:00 toate familiile care în acest an au împlinit 10, 20, 25, 30, 40, 50, 60 de ani de căsătorie vor ocupa primele bănci în față și vor primi o binecuvântare specială. După sfânta Liturghie sunt invitați la subsolul bisericii pentru un moment de comuniune și pentru a primi o amintire. Vă rugăm să vă înscrieți din timp la parohie.
Sâmbătă, 31 decembrie, Sfânta Liturghie va fi tot la ora 10:00. La această sfântă Liturghie, ultima din acest an, îi vom mulțumi pentru toate harurile pe care ni le-a dăruit pe parcursul anului și vom face bilanțul activităților parohiale din anul 2022. Seara nu va mai fi sfânta Liturghie. La ora 23:45 se deschide biserica pentru rugăciuni la cumpăna dintre ani.
Duminică, 1 ianuarie 2023, Sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu (Anul Nou), sfintele Liturghii vor fi la orele 9:00, 11:00 și 17:00. Vă îndemnăm să începeți anul cu Sfânta Liturghie și binecuvântarea lui Dumnezeu.
PROGRAMUL SFINȚIRII CASELOR – 2023
Luni – 2 ianuarie
Marți – 3 ianuarie
Miercuri – 4 ianuarie
Joi – 5 ianuarie
Sâmbătă – 7 ianuarie
Programul de sfințire a caselor va fi în intervalul orar 09:30-13:00 și 14:00-17:00.
Cine nu se încadrează în acest interval orar, se poate reprograma în zilele de luni (9 ianuarie), marți (10 ianuarie) sâmbătă (14 ian.) sau sâmbătă (21 ian.).
Contribuții:
DUMINICA a IV a ADVENT – 2022
Lăudat să fie Isus Cristos!
PROGRAMUL SFINȚIRII CASELOR – 2023
Luni – 2 ianuarie
Marți – 3 ianuarie
Miercuri – 4 ianuarie
Joi – 5 ianuarie
Sâmbătă – 7 ianuarie
Programul de sfințire a caselor va fi în intervalul orar 09:30-13:00 și 14:00-17:00.
Cine nu se încadrează în acest interval orar, se poate reprograma în zilele de luni (9 ianuarie), marți (10 ianuarie) sâmbătă (14 ian.) sau sâmbătă (21 ian.)
PROGRAMUL CELEBRĂRILOR DE SĂRBĂTORI 2022
PROGRAM DE SPOVEZI:
• Luni, 19 decembrie, în cursul dimineții vom vizita bolnavii.
• Marți, miercuri, joi și vineri va fi program de spovezi dimineața în timpul sfintei liturghii și după amiaza între orele 16:30-19:00.
• Sâmbătă, 24 decembrie va fi program de spovezi dimineața între orele 7:00-12:00. După amiază și în noaptea de Crăciun nu vor fi preoți la spovezi pentru că toți vor fi la altar.
PROGRAMUL SFINTELOR LITURGHII:
• Sfânta Liturghie solemnă din noaptea de Crăciun va fi sâmbătă, 24 decembrie la ora 21:00. (Sâmbătă seara, nu va fi celebrată Sf. Liturghie la ora 18.00
• Sfintele Liturghii în ziua de Crăciun vor fi la orele 9:00, 11.00; și 17:00.
Colecta din noaptea și din ziua de Crăciun va fi pentru seminar.
• Luni, 26 decembrie, sfântul Ștefan, și marți, 27 decembrie, sfântul Ioan: Sfintele Liturghie vor fi la orele 9:00, 11:00 și 18:00. După sfânta liturghie de la ora 11:00 va fi spectacolul de Crăciun pregătit și prezentat de copiii din parohia noastră. Va fi prezent și Moș Crăciun.
• Vineri, 30 decembrie, celebrăm Sfânta Familie: sfintele liturghii vor fi la orele 10:00 și 18:00. La sfânta Liturghie de la ora 10:00 toate familiile care în acest an au împlinit 10, 20, 25, 30, 40, 50, 60 de ani de căsătorie vor ocupa primele bănci în față și vor primi o binecuvântare specială. După sfânta Liturghie sunt invitați la subsolul bisericii pentru un moment de comuniune și pentru a primi o amintire. Vă rugăm să vă înscrieți din timp la parohie.
• Sâmbătă, 31 decembrie, Sfânta Liturghie va fi tot la ora 10:00. La această sfântă Liturghie, ultima din acest an, îi vom mulțumi pentru toate harurile pe care ni le-a dăruit pe parcursul anului și vom face bilanțul activităților parohiale din anul 2022. Seara nu va mai fi sfânta Liturghie. La ora 23:45 se deschide biserica pentru rugăciuni la cumpăna dintre ani.
• Duminică, 1 ianuarie 2023, Sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu (Anul Nou), sfintele Liturghii vor fi la orele 9:00, 11:00 și 17:00.
Vă îndemnăm să începeți Noul An cu Sfânta Liturghie și cu binecuvântarea lui Dumnezeu.
DUMINICA A III-A DIN ADVENT 2022
Vă dorim tuturor multă bucurie în Duminica Gaudete și o săptămână binecuvântată.
Lăudat să fie Isus Cristos.
DUMINICA II DIN ADVENT – 2022
Alte anunțuri:
Oratoriul salezian ”Don Bosco” vă invită la un concert caritabil de Crăciun. Artiștii colindători vă așteaptă marți, 13 decembrie începând cu ora 19.00 la Teatrul de Vară ”Radu Beligan” să ne bucurăm împreună de frumusețea colindelor de Crăciun. Fondurile strânse în urma acestui concert sunt destinate susținerii proiectului ”Fii tu șansa mea”, proiect prin care Oratoriul Don Bosco oferă burse de studiu elevilor și studenților care doresc să studieze, dar întâmpină dificultăți materiale. Împreună susținem educația!
Informații și detalii găsiți pe afișele de la intrarea în biserică, pe pagina de Facebook a Oratoriului sau la secretariatul oratoriului.
Vă mulțumim și vă dorim Advent binecuvântat!
DUMINICA I DIN ADVENT – 2022
Odată cu aprinderea primei lumânări din Coroana de Advent, începem cu prima Duminică de Advent un NOU AN LITURGIC; nu este reluarea celui vechi ci facem un nou pas înainte sau chiar mai sus spre întâlnirea noastră definitivă cu Domnul.
„Advent” înseamnă venire. Este un timp de așteptare; avem în vedere prima venire a Domnului în slăbiciunea firii omenești dar așteptăm și a doua lui venire în slavă la sfârşitul timpurilor.
Am anunțat deja că acest an pastoral are ca temă ”Unitatea în Duhul Sfânt” și face parte din trieniul pastoral cu tema ”Uniți în familia lui Dumnezeu, trăim bucuria evangheliei”. Preasfințitul Iosif, în Scrisoarea Pastorală de deschidere a Anului Pastoral ne spunea că ”atenția tuturor va fi îndreptată spre trăirea mai intensă a apartenenței noastre la familia lui Dumnezeu, Biserica și spre mărturisirea cu bucurie a Evangheliei lui Isus Cristos… Duhul Sfânt, care însoțește și Biserica noastră locală ne cheamă să ne trăim viața de credință în comuniune cu întreaga Biserică Catolică dar și cu o atenție sporită la necesitățile umane și spirituale ale poporului nostru credincios din Moldova.
Vă mai anunțăm că Vineri, după Sfânta Liturghie de seară va avea loc întrunirea Consiliului pastoral parohial, moment în care vom parcurge conținutul Planului Pastoral Diecezan dar vom aborda și noile provocări și oportunități pentru aplicarea orientărilor propuse de acesta.
Alte anunțuri:
În această săptămână avem câteva zile mai importante:
Advent binecuvântat!
Anunțuri – CRISTOS REGE -2022
Lăudat să fie Isus Cristos
Duminica a XXXIII a – 2022
Lăudat să fie Isus Cristos
Duminica a XXXII a – 2022
2.Noul Calendar catolic – 2023, personalizat, îl puteți găsi deja la biroul parohial. Prețul de referință pentru Calendar este de 12 lei. Cei abonați puteți lua și revista Lumina Creștinului pe luna noiembrie. Tot legat de publicațiile catolice, Vă așteptăm la biroul parohial, pentru a vă reînnoi abonamentele pentru 2023 pentru principalele publicații de la Presa Bună.
3.După sf. Liturghie de la amiază, începând cu ora 13.30 vom merge în cimitirul din Gherăești pentru sfințirea mormintelor și rugăciuni pentru cei răposați. Seara, după Sf. Liturghie de la ora 17.00 ne vom ruga Prohodul pentru răposații noștri.
Lăudat să fie Isus Cristos