Momente de har în parohia "Fericitul Ieremia": Primiția pãrintelui Farcaş Cãtãlin

"Dumnezeu mi-a dat o sfântã chemare, întemeiatã nu pe faptele mele, ci pe hotãrârea şi pe harul sãu"- (2Tim 1, 9)

Parohia "Fericitul Ieremia" din Bacãu a fost din nou în sãrbãtoare duminicã, 20 iunie 2010, pentru cã pãrintele Farcaş Cãtãlin a celebrat prima sa Sfântã Liturghie în aceastã comunitate. El a fost primit de familia sa, de preoții şi seminariştii parohiei împreunã cu mulți credincioşi ai parohiei noastre.

Înainte de a începe celebrarea Liturghiei, pãrintele paroh Dumitru Gabor i-a urat în numele credincioşilor "Bun venit!" pãrintelui nou sfințit.

Sfânta Liturghie a început la ora 10:30. La aceastã frumoasã celebrare au participat preoții din parohie, preoți originari din parohie precum şi alți preoți invitați; de asemenea a participat şi pãrintele Ștefan Lupu, vicerector al Seminarului din Iaşi, care a predicat despre mãreția şi roadele preoției, despre frumusețea şi importanța acestei misiuni nobile. Pãrintele predicator a încercat sã exprime printr-o pildã ceva din greutãțile preoției, dar totodatã şi rãsplata dãruitã în urma unei slujiri bune cãlãuzitã de rãbdare şi încredere.

Un moment emoționant a fost acel al oferirii pãcii, moment în care pãrintele primițiant cu bucurie a salutat pe pãrinți, rude şi prieteni.

Pãrintele de curând sfințiț a continuat celebrarea însoțit de cântãrile frumoase care te puteau duce cu gândul doar la Frumusețea-Dumnezeu, doar la ceea ce este mai sfânt şi nobil.

La finalul Liturghiei fratele pr. Cãtãlin, Mihai, a recitat o scurtã poezie prin care i s-a urat "Bine ai venit Pãrinte Cãtãlin!". De asemenea aceastã urare a fost urmatã de alte urãri de bine pentru noul drum început de curând.

Pãrintele Cãtãlin a mulțumit bunului Dumnezeu pentru misiunea pe care a binevoit sã i-o încredințeze împlinind voința sa. De asemenea a mulțumit într-un chip deosebit pãrinților sãi, pãrintelui paroh Dumitru dar şi celorlalți 2 pãrinți parohi care s-au îngrijit ca el sã primeascã o cât mai bunã formare în vederea slujirii preoțeşti. Pãrintele a mai mulțumit binefãcãtorilor ştiuți şi neştiuți, rostind şi un scurt mesaj unor persoane din Germania, prezente la aceastã sãrbãtoare. A mulțumit corului parohiei, pregãtit de domnul dirijor Adrian împreunã cu domnul dascãl Eduard, pentru cântecele frumoase şi înãlțãtoare care au înfrumusețat sãrbãtoarea. Cu sinceritate a mulțumit seminariştilor parohiei pentru toatã susținerea şi pentru momentele frumoase petrecute împreunã, dându-le şi o frumoasã încurajare. A mulțumit şi tuturor credincioşilor pentru toate rugãciunile lor, pentru tot binele pe care l-au fãcut în diferite moduri.

Celebrarea s-a încheiat cu binecuvântarea de preot nou-sfințit oferitã de pãrintele Cãtãlin.

În timpul procesiunii finale s-a revãrsat o ploaie bogatã, care i-a dus pe cei prezen?i cu gândul la "ploaia de haruri" din partea lui Dumnezeu pe care o doreau pentru pãrintele Cãtãlin.

Ne-am bucurat cu toții pentru aceaste momente de har, de împlinire. Ne mai rãmâne misiunea de ne ruga pentru pãrintele Cãtãlin; de asemenea nu trebuie sã încetãm sã îl rugãm pe Dumnezeu ca, prin bunãvoința sa şi prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, sã trimitã noi lucrãtori în via sa.

Sem. Claudiu Ciubotaru

* * *

Mai multe imagini puteți vedea în albumul foto

Breviar Online

© 2017 Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia" Bacău
Str. Digu Bîrnat, 4, 600349-Bacău; tel. 0234/577471; e-mail: pfibacau@gmail.com