| |
|
|
|
Amintiri din misiune... din Kenya
Gândul de a merge într-o țarã în care oamenii nu-l cunosc pe Dumnezeu m-a fascinat mereu. Poate pentru cã este vorba de ceva total necunoscut. Am vãzut în acest tip de experiențã o încercare pe care am vrut sã vãd dacã o pot trece. Înveți multe din cãrți şi chiar din experiența altora însã aici trebuie sã pui în practicã, într-o culturã şi o mentalitate complet diferite. În cele şase luni petrecute în misiune am avut parte de ceea ce îmi doream: pastorație în mijlocul bãtrânilor, tinerilor şi copiilor. Când am ajuns în Africa am fost repartizat pentru a ajuta grupul surorilor Hermanas Misioneras Servidoras de la Palabra (HMSP) în activitãțile lor pastorale. Acestea au inclus cateheze cu tineri şi bãtrâni, ore de religie pentru elevii de clasa a VIII-a, cursuri de Biblie pentru cateheți, pregãtirea catehumenilor, pregãtire liturgicã şi cateheze cu ministranți. Programul surorilor era complex şi foarte interesant, cuprindea vizite la domiciliu, cateheze prin sate, întâlniri cu grupuri organizate prin diferite pãrți din Maikona, lecții de Biblie, rugãciuni şi momente de voie bunã. Fiecare dintre noi aveam grupuri de care trebuia sã ne îngrijim. Eu, de exemplu, aveam un grup în Luka Dima (o regiune din Maikona) cu care mã întâlneam de trei ori pe sãptãmânã. Dimineața erau programate vizite la domiciliu. Mergeam în casele lor şi stãteam de vorbã cu ei, beam un ceai, îi ascultam, încercam sã-i ajut atât cât îmi stãtea în putințã, iar dupã-amiaza, la ora 15.00 erau întâlniri pe grupuri pentru cateheze şi lecții de Biblie. Întâlnirile aveau loc chiar în colibele lor ori la umbra acestora. Oamenii din sat aduceau de acasã câte o barciuma (un scãunel) pentru a sta comozi. Dupã ce se adunau toți, începeam programul cu câteva cântece, continuam cu o rugãciune, iar dupã aceea citeam un text din Biblie pe baza cãruia fãceam cateheza. Obişnuiam sã nu termin programul aici, ci sã intru în dialog cu ei. Mi-am petrecut jumãtate de an acolo urmãrind cu fervoare sã-i ascult pe oameni vorbind, împãrtãşind, exprimând gânduri, idei, poveşti de viațã, filozofii care le guverneazã obiceiurile, tradițiile. Dincolo de sacramente, de educație şi de servicii medicale, oamenii aşteptã de la misionari ceea ce aşteaptã toți creştinii de la preotul care slujeşte pentru ei: timp sã se opreascã şi sã-i asculte în bucuriile sau necazurile lor. Multe dintre problemele lor nu pot fi rezolvate, dar crucea pare mai uşoarã atunci când poți împãrtãşi cuiva ceea ce te doare. Oamenii au nevoie sã simtã preotul aproape de ei, sã vadã cã stã cu ei şi-i ascultã. Sunt necesare ajutoarele, au foarte mare nevoie de ele, dar oamenii au nevoie şi de sprijin moral, spiritual. Ca misionar, trebuie sã fii alãturi de ei cu trupul şi cu sufletul, nu doar sã livrezi ajutoare. Întâlnirile noastre se terminau în compania copiilor care veneau în numãr foarte mare şi pentru care organizam jocuri şi cântece. Micuții iubeau rãsplata pe care le-o pregãteam pentru final - nanya, adicã bomboanele pe care le ofeream. Viața în Africa pot spune cã este asprã din cauza climei şi a lipsei infrasctructurii. Dar, ca peste tot, viața este exact aşa cum ți-o modelezi. Iar capacitatea de adaptare la mediu este esențialã pentru ca sã te simți bine. Este adevãrat, am trecut şi momente mai deosebite, nu le-aş numi neapãrat grele. Cel puțin aşa le-am perceput eu. Cele mai multe probleme le ridicã transportul. Maşinile din misiune sunt foarte vechi şi foarte hârbuite iar distanțele dintre sate sunt mari, iar drumurile sunt anevoioase, de aici şi inevitabilele probleme cu maşinile. Printre acestea, nopți petrecute în mijlocul deşertului cu maşina rãmasã în panã din cine ce ştie ce motiv, împotmoliri în nisip sau în noroi dupã ploaie... Una din maşinile din misiune nu pleacã decât împinsã. Ei, cu aceastã maşinã nu se pune problema sã pleci vreodatã singur pentru cã acolo unde te-ai oprit, acolo rãmâi. Asta nu-i tocmai o problemã pentru cã maşinile misiunii sunt printre puținele mijloace de transport din zonã, aşa cã oamenii se strâng în fața misiunii ca la autogarã în fiecare dimineațã. Nu existã un program de plecãri, uneori nu le este cunoscutã nici destinația misionarilor, dar ei vin şi aşteaptã. Dacã au noroc ca misionarii sã meargã încotro le trebuie lor, atunci vor pleca şi ei. Dacã nu, vin din nou în urmãtoarele zile. În decurs de câteva sãptâmâni, misionarii vor ajunge pânã la urmã şi unde le trebuie lor. În drumul lor spre rude, spre animale trimise la pãscut, spre surse de apã sau vreascuri de fãcut focul, cãlãtorii cântã tot timpul. Ai în spate un adevãrat concert mobil cu batãi din palme şi chiar sunete de tobã pentru cã orice recipient pentru cãrat apa se transformã aici în tobã. În fața momentelor mai deosebite, care apar inevitabil, trebuie sã fii gata sã improvizezi, sã gãseşti soluții alternative sau mãcar sã ştii sã faci haz de necaz. Mie nu mi-a fost niciodatã greu. Pur şi simplu am luat lucrurile ca atare. Pentru mine a fost o experiențã extraordinarã, atât pe plan pastoral, cât şi pe plan spiritual şi uman. Ai multe de învãțat de la simplitatea oamenilor, din modul lor de a percepe anumite momente ale vieții. Când pleci de acasã te gândeşti cã mergi sã ajuți, dar acolo constați cã te ajuți pe tine în primul rând, pentru cã te formezi. Capeți experiențã, te modelezi în plan spiritual, uman, moral indiferent dacã eşti seminarist, preot sau laic misionar. Sem. Ovidiu-Ciprian Solomon
* * * Mai multe imagini din misiune puteți vedea în albumul foto |
Breviar Online
|
|
© 2017 Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia" Bacău |
||
