Narbonne: Hirotonire diaconalã

Provincia Fraților Minori Conventuali "Sf. Iosif" din România şi Custodia "Sf. Bonaventura" din Franța, au trãit împreunã momente de bucurie prilejuite de hirotonirea diaconalã a confraților Silvestru Tifan, din Parohia Berzunți (BC), şi Claudiu-Mihai Doctoreanu, din Parohia "Fericitul Ieremia" Bacãu. Hirotonirea a avut loc la Narbonne, în biserica "Sf. Bonaventura", sâmbãtã, 1 septembrie 2007, la ora 11.00, în cadrul unei sfinte Liturghii solemne, prin rugãciunea şi impunerea mâinilor Excelenței sale Mons. Alain Planet, episcop de Carcassonne.

La sfânta Liturghie au concelebrat: pr. Ion Ciuraru, ministru provincial al Fraților Minori Conventuali din România; pr. Francisco Bustillo, custode de Franța; circa 20 de preoți din Dieceza de Carcassonne; asistați de trei diaconi permanenți.

Menționãm cã la acest eveniment, foarte rar întâlnit în Franța, au participat toți frații Custodiei franceze înconjurați de numeroşi credincioşi din parohiile în care îşi desfãşoarã activitatea pastoralã (Narbonne, Tarbes şi Cholet).

În cuvântul de învãțãturã adresat noilor preoți diaconi, Mons. Alain a fãcut apel la exemplul sfântului Francisc de Assisi care îi invita pe frații sãi la multã atenție în slujirea cuvântului lui Dumnezeu şi la devoțiunea deosebita fațã de trupul şi sângele lui Cristos. În continuare, episcopul i-a îndemnat pe noii diaconi ca în ministerul lor sã-l urmeze pe Cristos, ca sfântul Francisc, mai ales prin atenția deosebita fațã de cei sãraci şi umili. În final, episcopul le-a mulțumit personal pentru cã au rãspuns cu generozitate chemãrii Domnului de a-şi exercita ministerul primit în misiunea din Franța.

La finalul ceremoniei, pr. diac. Silvestru, în nume personal şi în numele pr. diac. Claudiu, a fãcut mulțumiri bilingve tuturor participanților la sfânta Liturghie, începând cu toți cei care au contribuit la formarea lor umanã, spiritualã şi intelectualã, din tarã şi din strãinãtate.

Dupã sfânta Liturghie a urmat o agapã frãțeascã, la care au fost invitați toți participanții la sfânta Liturghie împreunã cu episcopul.

Le urãm confraților nou-hirotoniți sã aibã parte de o slujire binecuvântatã în via Domnului; bunul Dumnezeu sã-i cãlãuzeascã în misiunea lor spre binele sufletelor şi al întregii Bisericii!

Pr. Petru Andrieş, OFMConv.

Breviar Online

© 2017 Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia" Bacău
Str. Digu Bîrnat, 4, 600349-Bacău; tel. 0234/577471; e-mail: pfibacau@gmail.com