Scenetã de Crãciun

Un grup de 22 de copii şi 2 tineri, dupã ce au renunțat la multe ore din timpul lor liber în perioada Adventului, în ziua de vineri, 26 decembrie 2008, începând cu ora 19.00, au prezentat în biserica noastrã un spectacol cu ocazia Crãciunului, a sãrbãtorii venirii în lume a pruncuşorului Isus.

Deoarece în lumea aceasta zbuciumatã în care tot mai mulți se plâng cã nu mai au timp, în care disponibilitatea şi ospitalitatea par sã fie din ce în ce mai mult douã concepte strãine omului modern, existã riscul ca sã repetãm şi noi refuzul cu care a fost întâmpinat pruncuşorul Isus încã din zorii venirii sale printre noi. În fiecare an, de Crãciun, pruncuşorul divin coboarã şi vrea sã fie invitatul inimilor noastre. Vom fi noi oare pregãtiți sã-i oferim aceste inimi? Sau vom fi preocupați cu alte lucruri mult mai puțin importante sau poate nici nu vom fi acasã?

Tocmai acest semnal de alarmã s-a voit a fi tras prin sceneta pregãtitã de copiii şi tinerii parohiei noastre.

Scenariul s-a bazat pe o sintezã a evenimentului major al naşterii Mântuitorului, surprinzând cãutarea unui loc în care sã poposeascã sfânta Familie, pentru a-i da naştere lui Isus. Locul cãutat era de fapt familia, locul unde se trãieşte cu adevãrat Crãciunul şi doar în mijlocul unei familii se poate naşte cu adevãrat pruncuşorul. Doar cã pãrinții erau preocupați cu altceva, lãsând ca ceea ce este cu adevãrat important în sãrbãtoarea Crãciunului, adicã venirea între noi a Mântuitorului, a Fiului lui Dumnezeu pentru a ne da un scop în viațã, pentru a ne face fericiți, a fost lãsat pe un plan secundar.

În distribuția scenetei s-au remarcat copiii care doreau sã afle cât mai multe despre Isus, dezamãgiți cã pãrinții lor le vorbesc aşa puțin despre el.

Dupã scenetã, Eliza Trefaş, a reuşit prin minunatul ei dans, pe melodia "O, Holy Night!" interpretatã de Celine Dion, sã ne introducã mai mult în atmosfera sãrbãtorii Crãciunului.

Dupã terminarea acestui program, Moş Crãciun, care venise deja în timpul scenetei, a vorbit cu cei mici şi le-a împãrțit la fiecare câte ceva din desaga lui plinã.

Cu toții s-au întors apoi acasã, în familie, cu dorința de a fi cât mai disponibili şi mai ospitalieri cu Isus Cristos care vine deseori la noi şi ne invitã sã-i deschidem uşa şi sã-l primim în casele noastre, în familiile noastre, în inimile noastre.

Breviar Online

© 2017 Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia" Bacău
Str. Digu Bîrnat, 4, 600349-Bacău; tel. 0234/577471; e-mail: pfibacau@gmail.com