| |
|
|
|
Viişoara: Ceremonial de înveşmântare a sr. Maria Cristina
"Mã voi bucura din toatã inima în Domnul şi va tresãlta de veselie sufletul meu în Dumnezeu, cãci m-a îmbrãcat cu haina mântuirii, m-a acoperit cu veşmântul veseliei..., ca pe o mireasã împodobitã cu giuvaierele sale" (Is 61,10-11). Cuvintele marelui profet Isaia, în ciuda vechimii lor, au putut sã fie rostite cu toatã încântarea inimii de cãtre tânãra Mihaela Coşa, care, dupã mai bine de şase luni petrecute în interiorul (şi numai în interiorul) mãnãstirii benedictine de clauzurã "Maica Unitãții" de la Viişoara (NT) ca postulantã, cu bunãvoințã crescândã şi de dragul lui Dumnezeu, a trãit, duminicã, 26 aprilie 2009, momentul solemn al înveşmântãrii ei cu haina cãlugãreascã a ordinului benedictin. Circumstanțele vizibile strâmte ale vieții în care debuteazã, refuzul ei conştient şi constant arãtat ambientului aglomerat de evenimente, proiecte şi neajunsuri în care ne purtãm cu toții viețile ne fac sã n-o înțelegem prea bine pentru opțiunea ei vitalã şi sã ne mirãm doar cã ea aşa a înțeles sã-l lase pe Dumnezeu sã-i locuiascã inima.
Dupã predicã, tânãra i-a fãcut cunoscut celebrantului principal ce anume cere ea la aceastã sfânta Liturghie: milostivirea lui Dumnezeu şi binecuvântarea sa pentru a începe viața monasticã dupã Regula sfântului Benedict. Abatesa a ținut sã o mai cerceteze încã o datã, întrebând-o dacã chiar e dispusã sã trãiascã în mãnãstire şi sã arate supunere fațã de Regulã şi autoritatea persoanei ei. Postulanta, în semn de capitulare în mâinile lui Dumnezeu, de sprijinul cãruia nu se poate dispensa din cauza nimicniciei pe care şi-o recunoaşte, rãspunde cã nu se încrede în puterea ei, dar cu ajutorul Domnului sperã sã trãiascã cât mai bine sfânta Regulã. Dupã înãlțarea unei rugãciuni specifice, celebrantului i s-a adus veşmântul religios pe care l-a binecuvântat cu apã sfințitã. Apoi, pentru a arãta despãrțirea ei de tot ceea ce este podoabã sau frumusețe lumeascã, a tãiat o şuvițã din pãrul postulantei îngenuncheate în fața altarului. Abatesa i-a încredințat veşmântul pe care aceasta l-a îmbrãcat ajutatã şi de mama ei. Celebrantul, cu solemnitatea cuvenitã a intonației, a fãcut cunoscut noul ei nume: sora Maria Cristiana, şi i-a dat o lumânare aprinsã care îl simbolizeazã pe Cristos, candela paşilor ei. Cãci ea trebuie sã fie din rândul fecioarelor înțelepte care au candele aprinse.
"Astãzi când îmbrac haina monasticã, ajutã-mã, Doamne ca, renunțând la omul cel vechi, sã devin o fãpturã nouã", a mai spus sora în cuvintele de mulțumire adresate la finalul celebrãrii. Fie ca aceastã dorințã sã-şi gãseascã realizarea în fiecare zi pe care o trãieşte în noua stare de viațã. Iar alegerea pe care a fãcut-o sã ne fie nouã imbold în rezistența pe care trebuie sã o arãtãm fațã de atracțiile multiforme ale lumii, cãci noi, asemenea Domnului nostru înviat, inserați puternic în lume, trebuie totuşi sã fim învingãtorii ei (cf. In 16,33). Pr. Cristian Diac * * *
Pentru cã aici am gãsit adevãrata linişte sufleteasacã" - acesta e raspunsul ei. Este probabil ceea ce lipseste aproape în totalitate omului "modern". Înconjurat de zgomot, tehnologii din ce în ce mai avansate şi mult prea puțin timp, omul zilelor noastre uitã de cea mai importantã parte, care îi conferã de fapt existent: sufletul. Prea puțini oameni care se lasã gãsiți de Dumnezeu şi prea mulți care se plâng cã Dumnezeu nu-i ascultã şi aceasta pentru cã noi, oamenii mileniului trei, am uitat sã ascultãm sunetul liniştii, am uitat cã tãcerea e cel mai puternic strigãt, dar care se face auzit tot prin tacere. Acesta este încã un motiv pentru care sora Maria-Cristiana (numele pe care l-a adoptat ulterior) şi-a dãruit inima, sufletul şi inteligența lui Dumnezeu. A ascultat în linişte glasul Celui de sus şi a rãspuns chemãrii sale". (Maria Herciu ) Mai multe imagini puteți vedea în albumul foto. |
Breviar Online
|
|
© 2017 Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia" Bacău |
||
Duminicã, 26 aprilie 2009, la Mãnãstirea Benedictinã "Maica Unitãții" (Viişoara, Piatra Neamț), începând cu ora 16.00, s-a celebrat sfânta Liturghie, în cadrul cãreia tânãra Mihaela Coşa, originarã din Parohia "Fericitul Ieremia" Bacãu, a îmbrãcat haina monasticã şi a depus voturile parțiale pentru a începe perioada de noviciat dupã regula sfântului Benedict.
Sãrbãtoarea aceasta a fost în primul rând a ei, a mãnãstirii, a familiei, rudelor şi prietenilor care au ținut sã fie împreunã cu cea care a ieşit din mijlocul lor şi care îi asigurã acum pe toți de cea mai caldã comuniune spiritualã intermediatã de rugãciune. Ceremonialul monastic de înveşmântare s-a desfãşurat în cadrul sfintei Liturghii concelebrate de mai mulți preoți în capela mãnãstirii. În cadrul procesiunii, postulanta a fost însoțitã pânã în fața altarului de cãtre pãrinții ei, urmatã de abatesa cãreia i-a fost încredințatã. Aceasta, dupã citirea sfintei evanghelii, pe un ton de suavã atenționare, i-a spus: "Mihaela, Domnul te cheamã!". Și ea, asemenea lui Samuel nedumerit de glasul care îl striga în noapte, a rãspuns: "Iatã-mã, Doamne!".
Cuvântul de mulțumire pe care l-a rostit la finalul întregii celebrãri a relevat dãruirea ei fãrã rest lui Dumnezeu: "Îți mulțumesc, Doamne, pentru ziua în care m-ai întâlnit, ziua în care privirea ta a aprins în oasele şi în inima mea un foc mistuitor. Cu ajutorul tãu am lãsat tot ce aveam: familie, prieteni, proiecte de viitor, ambiții personale". A putut sã lase atâtea deoarece, pe când încã le mai avea, primise ceva de o valoare mult superioarã acestora. A putut sã lase pentru cã a primit darul vocației, care nu se lasã explicat uşor nici pentru ceea ce este în sine, nici pentru ceea ce e în stare sã producã în sufletul omului; o vocație pretențioasã, exigentã, specialã, în înțelegerea unora necruțãtoare, ieşitã din comun, insuportabilã; oricum ar fi pentru unii sau pentru alții, o vocație în stare sã umple toatã inima acestei novice cu o mulțumire şi o pace pe care nimic din ceea ce a pãrãsit nu i le-ar fi putut procura. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru clipele de har trãite în acel loc consacrat slujirii lui, ne bucurãm pentru rãspunsul radical pe care i l-a dat sora Maria Cristiana.
"Probabil întrebarea care pluteşte încã în gândurile multora este: "Ce anume a determinat-o pe Mihaela, în vârstã de 24 de ani, absolventã a facultãții de englezã-francezã, sã ia aceastã decizie? Și de ce tocmai într-o mãnãstire de clauzurã? Din prima zi când a pãşit pragul mãnãstirii, toți cei care au vizitat-o, au observat cã Mihaela radia de zâmbet şi bucurie.