Salezienii în sãrbãtoare

Comunitatea salezianã prezentã în Parohia "Fericitul Ieremia", din Bacãu, a sãrbãtorit duminicã, 31 ianuarie 2010, sãrbãtoarea patronului spiritual, Ioan Bosco.

Dupã o pregãtire prealabilã de trei zile, sãrbãtoarea a fost marcatã printr-o celebrare solemnã în biserica noastrã, în cadrul Liturghiei de la ora 10.30. Alãturi de preoții salezieni din cadrul comunitãții au celebrat şi pãrintele paroh Dumitru Gabor, pãrintele Felix Roca, precum şi parohul comunitãții greco-catolice din Târgu-Lãpuş, pãrintele Silviu Hodiş, cel care a fost şi predicatorul sfintei celebrãri. Tinerii implicați în cadrul congregației au pregãtit rugãciunea credincioşilor şi ofertoriul, în semn de mulțumire pentru prezența salezienilor de aproape 10 ani in comunitatea noastrã.

Corul parohiei a însoțit celebrarea prin cântãrile sale. Aşadar, celebrarea a beneficiat de participarea a numeroşi credincioşi, de la cei mici, pânã la cei mai mari.

Aceastã zi minunatã s-a încheiat cu o serie de activitãți realizate în cadrul Centrului de zi "Dominic Savio". Începând cu ora 14.30 a fost realizat un moment artistic susținut de cãtre copii, direct beneficiarii proiectului. Astfel, prin intermediul voii bune şi a zâmbetului a fost transmis mesajul principal a lui Don Bosco: diavolul fuge de tinerii veseli. Scenetele copiilor de la "Dupã Clopoțel", a celor de la grupul ADS şi sceneta intitulatã "Valizã pentru cer", precum şi dansul copiilor de la centrul de zi, au fost apreciate şi aplaudate de toatã lumea: copii, tineri, preoți, cadre didactice, pãrinți, precum şi de invitații speciali veniți tocmai din Italia.

Aşadar, urmând exemplul lui Don Bosco sã încercãm ca oriunde vom merge în lume şi societate sã facem din copii şi tineri şi din noi înşine, prin exemplul oferit, "Buni creştini şi Cetãțeni oneşti"!

Claudia Sabãu

* * *

Mai multe imagini puteți vedea în albumul foto.

Breviar Online

© 2017 Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia" Bacău
Str. Digu Bîrnat, 4, 600349-Bacău; tel. 0234/577471; e-mail: pfibacau@gmail.com