| |
|
|
|
Partenera
N-am întâlnit-o niciodatã înainte, deşi ne-am nãscut în acelaşi an, în aceeaşi lunã, în aceeaşi zi. Am crescut împreunã, sub acelaşi cer, pe acelaşi pãmânt. Ne-a încãlzit acelaşi soare şi ne-a udat aceeaşi ploaie. Cât am fost copii, eram liberi unul fațã de altul. Mã jucam cu ea cum voiam. Chiar dacã o loveam, nu se supãra. Dar niciodatã n-a fost prea veselã. Seara îi spuneam "Noapte bunã!". Niciodatã nu mi-a rãspuns.
Am crescut amândoi mari şi viața ne tot despãrțea. Era înaltã ca şi mine. De râs, râdea foarte rar, doar uneori, discret. Ne întâlneam tot mai rar, în fața ei mã înclinam uşor, uneori îmi luam basca de pe cap. Ne vedeam des la bisericã. La şcoalã nu venea deloc.
M-am apropiat de ea discret. Era ceva în ea care mã atrãgea. Eu n-am ştiut sã-i rezist. În spatele aspectului ei trist, bãnuiam ceva extraordinar. Ce sã spun? M-a sedus, m-a învins!
Am încercat sã ne împrietenim, dar n-am ştiut sã-i spun pe nume. N-am mai strâns-o la piept, n-am mai sãrutat-o ca altãdatã. Și nici de mânã nu o țineam.
Am început sã mergem amândoi, bãtând cãrãrile vieții noastre. Din când în când ne mai opream, ne priveam în ochi, ne contemplam unul pe altul şi apoi porneam din nou la drum.
Mã bucuram nespus cã nu-s în lume singur. Niciodatã nu i-am spus cã o iubesc, cã vreau sã fiu cu ea. Eu cred cã mi-ar fi spus cã mã iubeşte şi mã vrea, dar nu i-a fost dat atunci sã spunã tot ce ar fi vrut.
Nu ştiu ce iubeam la ea: frumoasã - nu, deşteaptã - nu... Vãzând-o, ceilalți o jicneau, mai mult, o înjurau, iar eu, cât de nebun eram, îi închinam tot ce aveam. Aşa ne-a fost destinul, sã n-avem linişte în noi decât trãind doar amândoi. Ne-am prezentat: Eu, ... Și ea... stai, cum o chema? N-are nume, am sã-i spun "Necunoscuta". Hei, stai sã vezi de-acuma trai!
N-am avut nici luna de miere, n-aveam nici pat, nici masã. Trãiam modest, din datorii. Ne mai certam, eu mai țipam, dar ea n-a scos nici un cuvânt. E prea umilã, cum s-o cert? Nu prea o meritam. Sã ne despãrțim? Nici vorbã, mai bine mor. Eu i-am greşit atât de mult... Uneori, pentru a ne împãca, cãdeam şi în genunchi. Iar ea, cu drag, mã mângâia şi mã ierta.
Ea n-a greşit niciodatã. Ea nu va cãdea niciodatã în genunchi. Nu-şi va pleca fruntea niciodatã, nimãnui. Eu cred în ea cu jurãmânt. Nu va trebui iertatã de nimeni. Dar ea, pe mulți îi va ierta, o ştiu...
Acum, permiteți-mi sã mã retrag. Mã aşteaptã ea, şi e târziu. Ne vom vedea şi-mbrãțişa, o voi lua şi sãruta. Am dreptul, cãci e-a mea! "Ea" este... este... crucea, da, e CRUCEA MEA!
|
Breviar Online
|
|
© 2017 Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia" Bacău |
||
