![]() | |
![]() |
|
|
Sfânta Liturghie şi procesiunea de hramul Congregației saleziene
Congregația Salezianã a trãit o zi specialã sâmbãtã, 29 mai 2010, când a fost sãrbãtoritã cea cãreia sfântul Ioan Bosco îi acorda o atenție deosebitã: Sfânta Fecioarã Maria, Ajutorul Creştinilor. Cu acest scop a fost celebratã şi sfânta Liturghie de la ora 18.00, precedatã de rugãciunea Rozariului, iar dupã Liturghie a urmat o procesiune pânã la Oratoriu. Dupã o zi trãitã în entuziasm în cadrul unui curs pentru animatori, seara a fost un prilej pentru a mulțumi pentru ziua minunatã petrecutã împreunã. Astfel cã, la ceas de searã, tinerii participanți la curs, precum şi credincioşii parohiei, s-au adunat pentru a sãrbãtori, în cadrul unei sfinte celebrãri, sãrbãtoarea Marianã, care avea sã încheie, într-un mod solemn, şi luna închinatã Mamei noastre cereşti. Preoții din cadrul parohiei, pãrinții salezieni şi ceilalți preoți concelebranți, printre care pr. decan Isidor Dâscã, cel care a şi prezidat celebrarea şi pr. Isidor Mârț şi-au unit rugãciunile împreunã cu ceilalți credincioşi. Predica a fost prezidatã de pãrintele Isidor Mârț care a vorbit despre puterea pe care mama Maria o are şi asupra celor care încã nu îl cunosc pe Isus. O întâmplare demnã de amintit este aceea a unui bãştinaş african, care voind sã intre sã viziteze o bisericã, gãseşte la intrare o statuie a Fecioarei. Crezând cã este cineva care se ocupã de paza acelui locaş o întrebã temãtor:" Frumoasã Doamnã, îmi permiteți sã intru?". Iatã cã Maria, oriunde s-ar afla, reuşeşte sã trezeascã interesul celor din jur, care mai apoi ajung sã o iubeascã. Dupã sfânta Liturghie, s-a pornit într-o procesiune spre casa salezianã, credincioşii fiind uniți pe tot parcursul itinerariului de rugãciuni şi cântece în cinstea Sfintei Fecioare. Ajungând la Oratoriu, au fost împãrțite rugãciuni şi iconițe cu Sfânta Fecioarã, a fost datã binecuvântarea finalã şi a fost fãcutã rugãciunea cãtre Sfânta Fecioarã, aşa cum îi plãcea lui Don Bosco (de trei ori rugãciunea "Bucurã-te Marie"). Dupã o micã gustare şi bunã dispoziție, fiecare dintre cei participanți s-a îndreptat spre casã, cu siguranțã, plini de entuziasm şi cu încredere în ajutorul Sfintei Fecioare Maria. Claudia Sabãu
Mai multe imagini puteți vedea în albumul foto. |
Breviar Online
|
|
© 2017 Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia" Bacău |
||