Oridecâteori particip la o celebrare a sacramentului cãsãtoriei mã cuprind emoițile. Iar în aceastã perioadã a anului, iulie-august, e perioada în care am parte de cele mai multe astfel de emoții.

De obicei îmi place sã discut la prima întâlnire (din cadrul pregãtirii pentru cãsãtorie) cu logodnicii despre cum s-au cunoscut, despre cum au cimentat relația lor, despre acele lucruri care i-au fãcut sã rãmânã împreunã şi sã meargã mai departe.

Ascultându-i pe aceşti tineri şi privind în ochii lor poți descoperi acea scânteie, acea lucire, descoperi cum lucreazã aceastã forțã care este iubirea. Rãmâi impresionat cum ea, iubirea, este cea care creazã o legãturã care, nu de puține ori, duce la suferințã, mã gândesc la distanța dintre cei doi, situația financiarã, şi de ce nu chiar diferența religioasã. Dar ea, iubirea, totodatã dã şi forțã pentru a depãşi toate obstacolele din calea ei.

Și o altã întrebare pe care o pun este aceasta: De ce vreți sã vã cãsãtoriți în Bisericã? Ce aşteptați sã se întâmple dupã aceastã celebrare a sacramentului cãsãtoriei? Și de aceastã datã rãspunsurile sunt diferite. Pentru cineva poate fi o legalizare a stãrii de fapt, a conviețuirii înainte de cãsãtorie, altcineva poate aştepta un ajutor din partea lui Dumnezeu, o binecuvântare, o unire a vieților în fața lui Dumnezeu, un sprijin din partea lui Dumnezeu. Dar am auzit şi un rãspuns de genul: "vreau sã ne iubim mai mult şi mai curat".

Și trecând peste sensurile pe care le îmbracã verbul "a iubi", ei vor sã sporeascã iubirea. Mi s-a pãrut deosebit acest rãspuns. Iar tocmai acest lucru se întâmplã la cãsãtorie.

Chiar dacã nu ne dãm seama, aceastã forțã, iubirea, vine tocmai de la Dumnezeu pentru cã "Dumnezeu este iubire" (1In 4,16). Dar din pãcate noi oamenii tindem sã avem din ce în ce mai mult o iubire egoistã, o iubire care sã ne aducã profit, care sã ne aducã cât mai multe satisfacții, plãceri. În fața lui Dumnezeu, în sacramentul cãsãtoriei, aceastã iubire este purificatã, este transformatã dintr-o iubire egoistã într-o iubire prin care doreşti binele celuilalt, o iubire capabilã de jertfã, de sacrificiu, pentru cã în aceastã iubire celãlalt este mai important nu tu, cel care iubeşti. Este tocmai ceea ce l-a fãcut pe Fiul lui Dumnezeu sã vinã în lume în chip de om, pentru ca sã restabileascã relația de iubire dintre om şi Dumnezeu şi dintre oameni, o relație tulburatã de pãcat.

Aşa cum Dumnezeu e veşnic tot asa şi iubirea este un izvor nesecat. Oricât am greşi El ne iartã şi noi suntem la fel cu cei pe care îi iubim fãrã limite, fãrã condiții, fãcând abstracție de societate şi de regulile ei uneori absurde. Iar când Dumnezeu realizeazã aceastã unire în cãsãtorie, omul nu poate sã despartã.

Privind în societate, vedem cum familia e terfelitã din ce în ce mai mult, vedem cum prin mijloacele media se doreşte ca familia sã fie distrusã pentru cã în ea se dezvoltã un climat de iubire autenticã ce nu place "lumii" în care trãim. La o simplã cãutare pe internet vedem statistici îngrijorãtoare cu privire la situația cãsãtoriilor şi a divorțurilor. Numãrul de familii întemeiate este tot mai mic, iar numãrul de divorțuri creşte de la an la an, dupã cum aratã cifrele Institutului Național de Statisticã.

Dacã privim la statistici atunci îți vine în minte întrebarea: De ce s-a ajuns aici? Unde au greşit cei doi?

Cred cã au greşit tocmai în construirea acelei "case de piatrã" uratã de toți dupã cãsãtorie. S-a pierdut din vedere cã o casã care nu-l are pe Dumnezeu ca fundament, este o casã rece, fãrã viațã, o casã în care nu se realizeazã transformarea iubirii, ceea ce duce la nelinişte, la neîmplinire, iar la cea mai micã adiere de vânt, casa se prãbuşeşte pentru cã nu are un fundament solid. La cea mai micã ceartã, suferințã, deja se vorbeşte de divorț şi se pun simple dar fundamentale întrebãri: "Unde este Dumnezeu când eu sufãr? El vrea ca eu sã sufãr? Nu ar trebui ca El sã fie bun, sã ne iubeascã? Vrea el sã suferim?"

Dacã rãspunsul esta "Da"? Nu sunt sigur cã Dumnezeu vrea sã fim fericiți aici pe pãmânt, dar cred cã ne vrea capabili sã iubim şi sã fim iubiți. De aceea tocmai pentru cã Dumnezeu ne iubeşte permite şi sã suferim, pentru cã prin suferințã Dumnezeu ne trezeşte din amorțealã. Noi suntem ca nişte blocuri de piatrã din care sculptorul construieşte forme de oameni, iar loviturile dãlții lui Dumnezeu care ne dor atât de rãu, ne formeazã aşa de bine.

Dar iubirea are forța de a învinge împotrivirile care se îndreaptã spre familie, pentru cã ea vine de la Dumnezeu, iar iubirea este veşnicã, asemenea lui Dumnezeu.

Îi îndemn pe miri, pe cei proaspãt cãsãtoriți şi nu numai, sã-l binecuvânteze pe Domnul întotdeauna, nu doar astãzi, nu doar de fiecare datã când celebreazã aniversarul cãsãtoriei, ci în fiecare zi deoarece sacramentul sfintei cãsãtorii trebuie trãit şi celebrat în fiecare zi, la fel cum preotul îşi trãieşte şi celebreazã sacramentul sfintei preoții în fiecare zi, iar viața de familie este un mod deosebit de frumos de manifestare a iubirii.

Pr. Adrian Blãjuțã

".$row[0]." vizualizari