| |
|
|
|
Pomenirea tuturor credinciosilor raposati2 noiembrie (calendarul latin)
De fapt, Biserica acorda un loc important în liturghia zilnica tuturor "celor care au murit cu semnul credintei", stabilind un "memento mortuorum" la fiecare slujba si terminând rugaciunea zilnica oficiala, breviarul, cu rugaciunea: "si sufletele celor raposati, prin mila lui Dumnezeu sa se odihneasca în pace". Ca un dar exceptional, în ziua de 2 noiembrie fiecare preot poate celebra 3 Sfinte Liturghii; acest privilegiu a fost acordat mai întâi în anul 1748 pentru Biserica din Spania, si în anul 1915 Papa Benedict al XV-lea l-a extins în întreaga Biserica Romano-Catolica. Preocuparea si rugaciunea pentru cei raposati se întemeiaza pe adevarul despre existenta unei stari intermediare între Biserica triumfatoare si Biserica luptatoare: Biserica suferintei curatitoare; de asemenea, si pe adevarul împartasirii sfintilor, în temeiul caruia energia vitala a Trupului Mistic circula de la partile sanatoase la cele suferinde si le ofera ajutor. Mijlocirea sfintilor si rugaciunile credinciosilor de pe pamânt, îndeosebi participarea la celebrarea jertfei euharistice oferite pentru sufletele celor raposati, ajuta la desavârsirea purificarii lor "în sângele Mielului" (Apocalipsa 7,18). Sfântul apostol Paul aseamana lucrarea de mântuire a sufletului cu zidirea unei cladiri: "Fiecare sa ia seama cum zideste. Alta temelie nimeni nu poate pune în afara de aceea asezata, adica Isus Cristos. Iar daca pe aceasta temelie cineva zideste aur, argint, pietre pretioase, lemn, fân, paie, înfaptuirea fiecaruia va fi data pe fata... focul va dovedi cum este înfaptuirea fiecaruia... Daca înfaptuirea cuiva va arde, va fi pierdere, el, ce e drept, va fi mântuit, dar asa ca si prin foc" (1Corinteni 3,11-15). Este "focul curatitor" care reda sufletelor celor raposati puritatea si stralucirea ceruta pentru a intra în deplina bucurie a Paradisului. >Acestor suflete Biserica le ofera comemorarea solemna de la 2 noiembrie, pentru a marturisi dragostea cu care îmbratiseaza pe toti fiii sai si a mentine vie în sufletele credinciosilor constiinta datoriei si a posibilitatii de a veni în ajutorul fratilor si surorilor din "focul" suferintei curatitoare si aducatoare de bucurie nesfârsita. Adaptare dupa "Vietile Sfintilor" Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti |
Breviar Online
|
|
© 2017 Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia" Bacău |
||
În ziua de 1 noiembrie, sarbatoarea Tuturor Sfintilor, credinciosii contempleaza în lumina credintei bucuriile si splendorile locasului fericit al sufletelor ajunse la sfintenie, "Biserica triumfatoare", dar nu pierd din vedere faptul ca o alta multime de frati si surori în Cristos, dupa ce au trecut prin viata pamânteasca, asteapta cu dor în pragul acestui lacas si nu pot intra, deoarece sunt înca nevrednici, datorita urmelor ce le mai poarta din calatoria prin locurile pline de noroiul pacatului; ele formeaza acea parte a Bisericii ce se numeste "Biserica patimitoare". Aceste suflete sufera de dorul dupa casa Tatalui, de constiinta ca nu se pot ajuta singure, de durerea ce le-o produce focul tainic rânduit de bunatatea divina sa le redea puritatea desavârsita, prin arderea impuritatilor aduse din viata trecatoare. Dupa sarbatorirea tuturor sfintilor, în multe parti se facea pomenirea tuturor credinciosilor raposati, urmând un îndemn spontan al dragostei crestinesti. Sfântul Odilon, abate al manastirii benedictine din Cluny, în anul 998 a poruncit ca la 2 noiembrie sa se faca pomenirea tuturor calugarilor raposati. Sub influenta celor peste o mie de manastiri benedictine, raspândite pe tot cuprinsul Europei, întreaga crestinatate apuseana a adoptat acest obicei, si în anul 1311 Roma a stabilit în mod oficial ca la 2 noiembrie sa fie celebrata pomenirea tuturor credinciosilor raposati.