| |
|
|
|
Fericitul Ieremia, Valahul
Actualitatea fericitului IeremiaÎntr-o lume freneticã şi haoticã, în care adevãratele valori par a-şi fi pierdut menirea, într-o lume în care zicala strãmoşilor noştri "carpe diem" pare sã fi devenit țelul multora din noile generații, într-o lume în care întrebãrile fundamentale dintotdeauna ale omului par a gãsi alte rãspunsuri decât cele adevãrate, într-o lume în care cuvinte ca jertfã, dãruire de sine, umilințã, moralã par a fi nelalocul lor, este legitimã întrebarea: care este actualitatea sfinților, exponenți tocmai ai acestor valori astãzi repudiate? Care este actualitatea unui sfânt care a trãit acum aproape o jumãtate de mileniu în urmã, departe de țara sa? Care este actualitatea fericitului Ieremia? Ce ne poate spune el nouã, celor de azi? Aş începe aruncând o privire asupra unor aspecte istorice ale vieții sale, asupra unor aspecte care privesc canonizarea sa din partea Bisericii, cu precizarea cã nu este o privire de specialist, ci una a unui credincios oarecare, care a îmbrãțişat aceeaşi formã de viața ca şi el. Dupã procesul canonic instituit la Napoli, la doar doi ani de la moartea sa, proces din care rezultã una dintre cele mai frumoase figuri de sfânt al epocii, totul se opreşte timp de 60 de ani pânã în 1687, când papa Inocențiu al XI-lea aprobã discutarea virtuților eroice ale fratelui valah, însã nu se ştie din ce cauzã totul pare sã fi fost uitat pânã în secolul nostru. Uitate au fost documentele, a fost uitat pânã şi locul mormântului sãu, iar mãnãstirea unde s-a sfințit a fost transformatã în puşcãrie pentru criminalii nebuni. Readucerea în actualitate a slujitorului lui Dumnezeu se datoreazã unor importanți intelectuali români de confesiune ortodoxã, începând cu Gheorghe Sion şi Nicolae Iorga, pânã la Grigore Manoilescu, care a redescoperit mormântul uitat, a cercetat arhive şi biblioteci, iar rezultatul strãdaniilor sale, împreunã cu cele ale confraților capucini ai fericitului nostru, au fãcut ca papa Ioan al XXIII-lea, la 18 decembrie 1959, sã defineascã solemn virtuțile eroice ale slujitorului lui Dumnezeu, proclamându-l "venerabil". Publicizarea la scarã largã a vieții fericitului nostru în perioada Primului Rãzboi Mondial şi apoi în cea interbelicã o datorãm mai ales publicațiilor greco-catolice din Ardeal, reluatã apoi şi de publicațiile editurilor catolice din Moldova, "Presa Bunã" şi "Serafica" şi continuatã de cãtre diaspora românã din Italia, în special de cãtre Cenaclul "Fericitul Ieremia" al exilaților români. Aş vedea aici un prim semnal lansat nouã de Dumnezeu prin mijlocirea fericitului Ieremia, un semnal cu o clarã conotație ecumenicã. Din cauza condițiilor istorice vitrege de dupã rãzboi, totul pãrea din nou destinat uitãrii, cãci altele erau prioritãțile, pânã în momentul în care suferințele poporului român ajunseserã la limitã. Deceniul 1980-1990 n-a însemnat doar deceniul în care s-au redeschis diversele "canale" de tristã amintire, în care se dãrâmau biserici şi sate, ci şi anul 1983, an în care un papã venit de dupã "cortina de fier" îl ridicã la cinstea altarelor pe acest fiu al poporului român, dând astfel o nouã speranțã unui neam copleşit de suferințe. Un alt semn care ne aratã cã mãsura folositã de Dumnezeu diferã total de aceea folositã de oameni... Iar dacã vom încerca sã privim cu ochii credinței la aceastã întoarcere pe meleagurile natale a acestui fiu al Moldovei, vom vedea cã Dumnezeu ne întinde o mânã de ajutor şi azi, în necazurile de zi cu zi care ne copleşesc, în atmosfera xenofobã în care trãiesc pribegii noştri, plecați în cãutarea unei bucãți de pâine şi a unui viitor departe de țarã. Putem învãța de la el cã numai munca cinstitã, dãruirea de sine, sacrificiul, chiar dacã momentan par a nu fi apreciate, ci de cele mai multe ori luate în râs, pot aduce rezultate care sã dureze în timp. Și în viața fericitului Ieremia au fost destule neînțelegeri, derâderi, însã el a ştiut sã le transforme în virtuți, pentru sfințirea sa şi a acelora care nu-l înțelegeau. Zicala popularã "omul sfințeşte locul" şi-a dovedit valabilitatea în cazul fericitului Ieremia. Sã ne rugãm lui Dumnezeu ca prin mijlocirea sa şi în cazul fraților noştri aflați pe meleaguri strãine sã devinã viabilã, sã ne rugam ca şi jertfele pe care le fac compatrioții noştri sã devinã fapt de cronicã cotidianã, nu numai comportamentul nedemn, iresponsabil şi criminal al unora dintre ei. Mai ales în acest context fericitul Ieremia este de o stringentã actualitate... Citim în viața fericitului Ieremia cã devenise "mâna dreaptã" a celor suferinzi, bãtrâni, uitați şi de multe ori neglijați sau refuzați de ceilalți. Mulți dintre fiii şi fiicele neamului nostru au devenit "mâna dreaptã" a multora dintre cei lãsați singuri de cãtre o societate care priveşte la pãrul alb doar din punct de vedere consumist, ca la o greutate de evitat, ca la o responsabilitate de pus pe spatele altuia... Fericitul Ieremia a fost, de asemenea, şi un sprijin pentru multe dintre tinerele cetãții în care trãia, cãutându-le un loc de muncã onorabil şi încercând sã le asigure un viitor decent. Este un gând confortant şi un îndemn pentru multe dintre tinerele noastre aflate pe meleaguri strãine în urmãrirea unui miraj... Rãmâne sã ne rãspundem singuri dacã viața unui sfânt, indiferent de epoca în care a trãit, poate fi actualã, dacã poate fi îndemn şi ajutor... Fr. Petre-Marian Ianoş, OFMCap.
|
Breviar Online
|
|
© 2017 Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia" Bacău |
||
