Author Archive Administrator PFIB

ByAdministrator PFIB

Anunțuri – Duminica Rusaliilor – 2022

Anunțuri – Duminica Rusaliilor – 2022

• Marți, 7 iunie încheiem trezena de rugăciune în cadrul devoțiunii Sfântului Anton de Padova. Binecuvântarea crinilor și a copiilor se va face luni, 13 iunie, când vom celebra memoria liturgică a Sf. Anton.
• Vă transmitem mulțumirile primite din partea Oficiului diecezan pentru Comunicații pentru ajutorul financiar în urma colectei speciale de duminica trecută. Suma adunată a fost de 2.565 lei.
• Deoarece se apropie sfârșitul anului școlar vă anunțăm că întrerupem activitățile specifice cu copiii, …sâmbăta viitoare va fi ultima cateheză iar duminica viitoare ultima Liturghie animată de copii.
• Au sosit la birou revistele Lumina Creștinului pe luna iunie, și Mesagerul Sfântului Anton, lunile mai-iunie.

Lăudat să fie Isus Cristos.

ByAdministrator PFIB

DUMINICA A VII A PAȘTI

DUMINICA A VII A PAȘTI

  1. În această săptămână avem Vinerea I și Prima Sâmbătă din luna IUNIE, zile închinate Preasfintei Inimi a lui Isus și Inimii Neprihănite a Marei. Vineri vom vizita bolnavii pentru Sfânta Spovadă.
  2. Sâmbătă, 4 iunie va avea loc Întâlnirea diecezană a copiilor, sărbătoare care se va desfășura în Parohia din Șcheia – IȘ. Parohia noastră va fi reprezentată de un grup însoțit de Surorile Pie Venerini
  3. IC, zilele de după Înălțarea Domnului ne pregătesc pentru celebrarea de duminica viitoare, Solemnitatea Coborârii Duhului Sfânt. Este și Hramul Parohiei din Barați. Deschiderea celebrărilor va avea loc Sâmbăta seara, ora 18. Ca și în anii dinainte de pandemie, credincioșii din parohiile din Bacău vor putea participa la pelerinaj, pornind în procesiune către Barați la ora 17.45 din Parohia Bacău – Centru pentru a ajunge la Barați pentru Sf. Liturghie de la ora 20.00, urmată de procesiunea cu lumânări. Programul integral îl puteți afla de pe afișele expuse. La întoarcere vor fi mijloace de transport oferite de organizatori.
  4. În duminica a VII a Sfintelor Paști se celebrează anual Ziua mondială a comunicațiilor. Experimentăm zi de zi, tot mai mult, rolul benefic pe care mas-media, cu toate mijloacele actuale, îl poate avea în opera de evanghelizare. Și în dieceza noastră s-au amplificat și s-au diversificat activitățile acestor mijloace de comunicare și ne bucurăm de toate mesajele pe care le primim în casele noastre, fie prin transmisiunile de pe internet fie prin publicațiile diecezane. Astăzi vă facem un îndemn călduros ca să susțineți prin colecta organizată toate aceste activități dar în special radioul diecezan Ercis FM care va participa în luna iunie la un concurs al CNA pentru a putea emite și în zona noastră din Bacău. În acest sens, Oficiul diecezan pentru Comunicații vă roagă să vă exprimați cererea de obținere a frecvenței FM participând la Petiția organizată la ieșirea din biserică și la biroul parohial unde va trebui să lăsați niște date și să semnați că sunteți de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Vă mulțumim.
  5. La biroul parohial găsiți numărul nou al revistei Mesagerul Sf. Anton.

Cristos s-a Înălțat!

ByAdministrator PFIB

DUMINICA A VI A PAȘTI 2022

DUMINICA A VI A PAȘTI 2022

  1. Joi, 26 Mai celebrăm Sărbătoarea Înălțarea Domnului. Este sărbătoare de poruncă. Sfintele Liturghii vor fi celebrate la : 9.00, 11.00, și seara la 18.00. De la ora 13,30 vom merge în cimitirul din Gherăești pentru pomenirea credincioșilor răposați. De asemenea vom merge și duminica viitoare la aceeași oră. Pentru cei care nu reușiți să ajungeți în cimitir, ca și în anii precedenți, la sfânta Liturghie de la ora 18.00 ne vom ruga pentru toți eroii și răposații noștri și vom cânta Requiem-ul solemn.
  2. Pr. Adam Lucian ne anunță că va fi prezent în cimitirul din Izvoare pentru rugăciuni la morminte, Joi între orele 11.00-13.00 și seara la 19.00.
  3. Reluăm anunțul pentru Sărbătoarea copiilor de la Șcheia. S-au înscris doar 7 copii; din păcate dacă nu vom avea minim 15 înscrieri va trebui să renunțăm la participare. Așteptăm înscrieri până duminica viitoare.
  4. Vineri 27 Mai, începem Novena de pregătire pentru Sărbătoarea Rusaliilor.
  5. Mai avem la dispoziție ultima săptămână din luna Mai, luna închinată Sf. Fecioare Maria. Vă așteptăm în fiecare seară să vă rugați cu noi Sf. Rozariu și să cântăm Litania Mamei noastre cerești, începând cu ora 17.10.
  6. Duminică 29 mai se celebrează Ziua Comunicațiilor Sociale (Ziua Presei la nivel diecezan). În această zi, în Dieceza de Iași se va face o colectă specială pentru susținerea financiară a proiectelor Oficiului pentru Comunicații Sociale al Episcopiei de Iași, în special pentru Radio ERCIS FM.
    Colecta de anul acesta este pentru a acoperi costurile necesare punerii în funcțiune a frecvențelor radio pe care sperăm să le obținem în luna iunie pentru zona Bacău.

CRISTOS A ÎNVIAT.

ByAdministrator PFIB

Anunțurile săptămânii

  1. IC, dorim să vă mulțumim cu recunoștință pentru suma de bani adunată pentru Centrul misionar diecezan, prin acțiunea cutia speranței și pentru oferta făcută duminica trecută pentru orga noastră. Dumnezeu să-i răsplătească cu darurile sale cerești pe toți binefăcătorii noștri.
  2. Duminică, 22 mai, vă invităm la hramul capelei părinților salezieni Sfânta Fecioara MARIA, Ajutorul Creștinilor. Sfânta Liturghie solemnă va fi celebrată în biserica noastră la ora 18.00 cu participarea mai multor preoți oaspeți, după care va urma procesiunea cu statuia Sf. Fecioare până la Oratoriul Don Bosco. Ca pregătire a sărbătorii, joi, vineri și sâmbătă seara vom putea participa la un triduum de rugăciune și la Sf. Liturghie cu predica tematică.
  3. Sărbătoarea Copiilor , va avea loc anul acesta la Şcheia, în ziua de 4 iunie 2022. Tema întâlnirii este: „Aleargă la Isus!”. Sărbătoarea are menirea de a le oferi participanţilor o zi de bucurie în centrul căreia să fie întâlnirea cu Isus, prietenul lor cel mai bun. Copii din multe parohii ale diecezei vor fi împreună, se vor ruga, se vor juca, vor cânta, vor dansa împărtăşind astfel bucuria de a fi copii ai lui Dumnezeu şi prieteni ai lui Isus. Înscrierile copiilor din clasele 1- 8 se pot face începând de astăzi și până 29 mai, pentru a rămâne timp suficient organizării deplasării. (http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=202205060)
  4. Secretariatul Seminarului liceal și al Colegiului catolic sf. Iosif din Bacău a făcut publice condițiile și programul înscrierilor pentru noul an de învățământ. Facem un apel călduros către părinții copiilor care termină clasa a VIII a să ia în calcul înscrierea copiilor și la aceste unități catolice de învățământ, fiind cunoscută valoarea corpului didactic și rezultatele remarcabile obținute atât pe plan local cât și național.
  5. După Sfintele Liturghii se va face Colecta anuală pentru Vocații. Vă mulțumim.
  6. După Sf. Liturghie de la ora 11.00 vom avea bucuria să participăm la Concertul ”Veniți nori de mulțime” susținut de Ansamblu folcloric ”Năsturașii” coordonat de doamna prof. Mihaela Iordache Farcaș. (https://www.facebook.com/ansamblulfolcloricnasturasii/photos/pcb.945879652761336/945879609428007/)

CRISTOS a Înviat

ByAdministrator PFIB

Anunțuri – Duminica a IV a PAȘTI Hramul Parohiei Fer. Ieremia – Bc 2022

Anunțuri – Duminica a IV a PAȘTI
Hramul Parohiei Fer. Ieremia – Bc 2022

  1. Luni, 9 Mai, la ora 18.00 vom celebra la noi în biserică Hramul comunității Surorilor Maestre Pie Venerini, cinstind-o pe fondatoarea Congregației, Sf. Roza Venerini. Vă invităm să participați la Sf. Liturghie solemnă, concelebrată de mai mulți preoți invitați.
  2. Sâmbătă, 14 mai, Oficiul diecezan pentru pastorația sanitară organizează Pelerinajul bolnavilor la Sanctuarul marian de la Cacica.
    Detalii puteți găsi pe situl episcopiei http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=202204112
  3. Vineri, 13 Mai când celebrăm Memoria Sf. Fecioare Maria de la Fatima și Ziua Bolnavului la nivel diecezan, vom administra ungerea cu Sf. Maslu bolnavilor care pot participa la Sf. Liturghie de la ora 18.00.
  4. Tot vineri, 13 mai începem seria întâlnirilor de pregătire a logodnicilor care vor celebra anul acesta Sf. Căsătorie. Pot participa și tineri care încă nu s-au programat pentru Sf. Căsătorie.
  5. Duminică, 15 mai se va celebra Hramul Parohiei Sf. Isidor Plugarul din Trebeș și hramul în filiala Sărata – Băi, Sf. Fecioara Maria de la Fatima. În ambele comunități se va celebra Sf. Liturghie solemnă la ora 11.00
  6. Astăzi, în Duminica Bunului Păstor se celebrează Ziua Mondială a vocațiilor. În Parohia noastră, Colecta specială pentru Vocații se va face duminica viitoare.
  7. La sugestia Consiliului economic parohial, după sf. Liturghie de hram apelăm la bunăvoința și generozitatea dumneavoastră pentru a contribui cu o ofertă financiară pentru întregirea sumei de achiziții a noii orgi care deja este instalată în corul bisericii noastre. Le mulțumim de asemeni și tuturor celor care și-au adus deja darul lor, precum și celor care ne-au ajutat să instalăm instrumentul în sala corului. Dumnezeu să binecuvânteze cu darurile sale cerești pe toți cei care fac bine în numele Său.
    Cristos a Înviat !
ByAdministrator PFIB

Anunțuri – Duminica a III a – PAȘTI (2022)

Anunțuri – Duminica a III a – PAȘTI (2022)

  1. Vineri am început Novena de pregătire pentru celebrarea Hramului Parohiei noastre, Fer. Ieremia Valahul. Sfânta Liturghie solemnă va avea loc duminica viitoare, 8 mai la ora 11.00. Am început și luna mai; după o tradiție răspândită în pietatea populară a Bisericii, această lună este închinată Sfintei Fecioare Maria. Vă îndemnăm călduros să participați împreună cu noi în fiecare seară la recitarea sfântului rozariu și la cântarea litaniilor mariane înainte de Sfânta Liturghie de la ora 18.00 și să vă alăturaţi nouă pentru a-L cinsti pe Dumnezeu şi pentru a-i cere haruri și prin mijlocirea fratelui și Patronului nostru ceresc, Fericitul Ieremia.
  2. In această săptămână avem prima vineri și prima sâmbătă din lună. Vineri vom vizita bolnavii pentru spovadă.
  3. Vă reamintim că sâmbătă, 7 mai, va avea loc Ziua Tineretului la nivel diecezan celebrată în toate decanatele. În decanatul nostru întâlnirea va avea loc la Oratoriul Salezian Don Bosco. Programul începe la ora 09:00 până după amiază la ora 15:00. Prezența tinerilor din parohia noastră care și-au arătat dorința de a participa este foarte modestă. Dragi tineri, jertfiți câteva ore din timpul vostru prețios pentru această manifestare de credință a tineretului nostru catolic. Nu vă costă nimic decât puțină bunăvoință. Vă mai puteți înscrie până duminică seara, …la birou sau prin mesaje pe mijloacele de comunicare. Se pot înscrie adolescenții care au deja buletin de identitate. Vă mulțumim.
  4. Astăzi mai primim cutiuțele cu donații pentru proiectele Centrului Misionar Dieceza. Vă mulțumim.
  5. La biroul parohial cei abonați puteți găsi revista De la răsărit până la Apus pe lunile mai-iunie, Lumina Creștinului pe luna mai și ultimul număr din Mesagerul Sfântului Anton.
    Cristos a Înviat.
ByAdministrator PFIB

Anunț din partea Oficiul pentru Pastoraţia Familiei:

Din partea Oficiul pentru Pastoraţia Familiei:

Sâmbătă, 30 aprilie 2022, începând cu ora 10.00, la Centrul „Gaudium et Spes” de la Traian va avea loc întâlnirea de primăvară a familiilor. Tema întâlnirii va fi: „Împreună depăşim pustiul”

Pentru că trăim timpuri de încercare, dar şi de conştientizare a sinodalităţii Bisericii, familia are nevoie să fie sprijinită. Oficiul pentru Pastoraţia Familiei propune întâlnirea de primăvară a familiilor la Centrul „Gaudium et Spes”, ca un ecou al încercării prin care a trecut poporul ales din Vechiul Testament în pustiu, după ieşirea din Egipt, pustiul fiind înţeles aici ca loc al provocărilor şi al ispitelor de tot felul, al examenului de fidelitate şi de credinţă, dar şi ca loc al statorniciei în vederea împlinirii promisiunii de a ajunge în Ţara Promisă.

Partea inedită a acestei întâlniri, pe lângă Sfânta Liturghie şi conferinţe, va fi dată de prânzul special pe care îl vor servi cei care vor participa. Este vorba de reeditarea „Cinei ebraice”, în formă de „prânz ebraic”, cu toate elementele culinare pe care le presupune o astfel de cină. În plus, în amintirea prepeliţelor pe care Dumnezeu le-a dat poporului ca hrană în pustiu (cf. Ex 16,13), la prânz se vor servi şi prepeliţe.

Programul întâlnirii va fi următorul:

· ora 10.00: Deschiderea, conferinţă

· ora 11.00: Sfânta Liturghie

· ora 12.00: Prânzul

· ora 13.00: Moment de destindere

· ora 14.00: Conferinţă

· ora 15.00: Încheierea, concluzii

Înscrierile se vor face la tel. 0744/407260 (pr. Felician Tiba) sau la tel. 0741/489428 (Daniel Dinu). Oferta de participare este de 70 lei de persoană. Copiii cu vârsta mai mică de cinci ani participă gratuit.

ByAdministrator PFIB

Anunțuri – Duminica a II a. PAȘTI – 2022

Duminica a II a. PAȘTI – 2022

  1. IC, Vineri, 29 aprilie, începem Novena de pregătire la Sărbătoarea Fericitului Ieremia. Duminica, 8 mai, la ora 11.00 se va celebra hramul parohiei noastre. Vă rugăm să vă organizați programul astfel încât să putem fi împreună la sărbătoarea comunității noastre.
  2. Vă mulțumim pentru contribuțiile dumneavoastră făcute la Colecta din Vinerea Mare pentru locurile sfinte din Țara Sfântă, și pentru colectele din Noaptea și ziua de Paști pentru Seminarul diecezan, de asemeni și pentru sumele donate prin Cutiuțele speranței pentru operele misionare diecezane. Cei care dețineți cutiuțe le puteți lăsa până duminica viitoare (inclusiv) la ieșirea din biserică în punctele amenajate sau la biroul parohial. Vă mulțumim.
  3. De asemenea vă anunțăm că sâmbătă, 7 mai va avea loc Ziua Tineretului la nivel decanal. Tinerii din decanatul nostru se vor întâlni la Oratoriu iar pentru Sfânta Liturghie, în biserică la noi. În zilele următoare vă vom oferi mai multe detalii.

CRISTOS A ÎNVIAT !

ByAdministrator PFIB

Anunțurile Săptămânii

IC,

Vă invităm să celebrăm împreună Vigilia Pascală și să ne bucurăm împreună în zilele de Paști de întâlnirea cu Isus Înviat. …cine îl întâlnește pe Isus înviat este transformat în interior; Dar, nu poate fi „văzut” cel Înviat fără „a crede” în el…., …haideți să recunoaștem: chiar și în viața noastră de credință cărăm după noi prea mult balast; sărbători pascale cu iepurași, cu showuri la nesfârșit cu petreceri și grătare …și fără nici o referință la CEL ÎNVIAT! Unde este credința noastră pascală? Să-l rugăm pe Domnul ca El să ne strige pe fiecare dintre noi pe nume si astfel să ne schimbe, deschizându-ne spre „viziunea” credinței. Credința se naște din întâlnirea personala cu Cristos înviat, si devine avânt plin de curaj si de libertate care te face sa strigi tuturor oamenilor: Isus a înviat si traieste pentru totdeauna. Aceasta este misiunea ucenicilor Domnului din orice timp precum si din vremea noastră. „Dacă ați înviat împreuna cu Cristos – ne îndeamnă sfântul Paul – căutați cele de sus… cugetați la cele de sus, nu la cele de pe pământ”. Acest lucru nu vrea să spună că trebuie să ne îndepărtam de datoriile zilnice, să fim dezinteresați de realitățile pământești: înseamnă mai degrabă că trebuie să reînsuflețim orice activitate umană cu o respirație supranaturală, înseamnă să devenim vestitori și martori bucuroși ai învierii lui Cristos, cel viu în veșnicie.

IC,

Vă dorim zile pascale binecuvântate. Să nu fim triști și fricoși ca apostolii ascunși și încuiați în camere. Știm că vor trece aceste zile de încercare. Dar e important cum vom relua viața noastră, activitățile noastre?!. Să privim și spre Fecioara Maria, care a fost intim asociata pătimirii, morții si învierii Fiului și la picioarele Crucii a devenit Mama tuturor celor care cred. Ea să ne ajute să înțelegem acest mister al iubirii care schimbă inimile și să ne facă să gustăm pe deplin bucuria pascală pentru a putea apoi să o vestim la rândul nostru celor cu care conviețuim.

Vă mai anunțăm că în Duminica Paștelui precum și Luni și Marți din Octava Paștelui vom celebra Sfintele Liturghii la: 9.00; 11.00; și seara la 18.00 . La ora 17.20 ne vom ruga Sf. Rozariu. Cei abonați la Lumina Creștinului și la revista ”De la răsărit și până la apus” vă rugăm să luați revistele de la birou.

ByAdministrator PFIB

ANUNȚURILE SĂPTĂMÂNII – Florii 2022

ANUNȚURILE SĂPTĂMÂNII – Florii 2022

• Iubiți credincioși, odată cu procesiunea intrării lui Cristos în Ierusalim, intrăm și noi în atmosfera săptămânii mari și sfinte. Este cea mai densă perioadă din Timpul Anului Liturgic, având în centru Triduumul pascal – culmea întregului an liturgic. Prin urmare, Vă invităm Să ne îmbrăcăm în straie de sărbătoare și să începem Sărbătorile Pascale de Joi seara încercând să reprogramăm alte tipuri de întâlniri pentru alte zile. Ajutați de riturile sacre din Joia Sfânta, din Vinerea Sfânta si din solemna Vigilie Pascală, vom retrăi misterul pătimirii, morții si învierii Domnului. Acestea sunt zile menite sa retrezească în noi o cât mai vie dorință de a adera la Cristos si de a-l urma cu generozitate, conștienți că el ne-a iubit până la a-și da viața pentru noi.
• La toate sfintele Liturghii se vor binecuvânta ramurile. Dacă vremea ne va permite, La Sf. Liturghie de la ora 11.00 vom face procesiune în jurul bisericii.
• La ieșirea din biserică veți putea lua un Buletin Parohial în care veți găsi printre altele și programul complet pentru Săptămâna Sfântă și pentru zile de Paști precum și alte anunțuri de interes general. Buletinul parohial a fost postat și pe situl parohiei precum și pe pagina de FB.
• Celor abonați, Vă amintim de revistele Lumina Creștinului, Isus Prietenul copiilor și Mesagerul Sfântului Anton pe luna aprilie.
Din partea părinților salezieni Vă anunțăm că Oratoriul Don Bosco vine în fața dumneavoastră cu o nouă propunere: Școala Primară Saleziană ”Don Bosco” începând cu anul școlar 2022-2023. (https://scoaladonbosco.ro). În acest sens vă anunțăm că încep înscrierile la clasa pregătitoare pentru anul 2022-2023. Cei interesați pot găsi mai multe informații pe afișul de la intrarea bisericii sau pe pagina de FB a oratoriului.